Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUȘCAT
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 173 pentru MUȘCAT.
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...
Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
Vasile Alecsandri - Chiriţa în Iaşi Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 3 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.1.1 I 2.1.2 II 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.2.1 I 4.2.2 II 4.2.3 III 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX PERSONAJELE Cucoana CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ...
Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ...