Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NATURA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 463 pentru NATURA.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I Plutind în întuneric pe cale rătăcită, Căci nu vă-ntoarceți ochii spre cel ce este-n cer? Atei fără de minte! Părerea amăgită Lăsați, și mânați vasul spre țărm de adevăr. Pre Dumnezeu cunoașteți acel ce cârmuiește Făptura plăsmuită cu însăși mâna sa. El cerurile-ntinse în care strălucește Înflăcăratul soare pre toți a lumina. Planetelor și lunii El zice să-mprumute Lumina lor din soare; și el a poruncit A se aprinde noaptea făclii de stele sute În aer să lucească când soarele au sfințit. Cu naltă-nțelepciune a timpului măsură A cumpănit, și toate păzesc regula lor, El zice ca să cadă a rouăi picătură Pământul să adape spre hrana tuturor. Și toate sunt lăsate spre vecinica Lui slavă Și cerul și pământul pre Dânsul îl măresc, Câmpia, șesul, floarea și vesela dumbravă, Ici valea, colo dealul natura-mpodobesc. Când marea se răscoală mugind cu-nfuriere, În slab nisip o ține în marginile ei. El vânturilor zice să sufle cu putere, Văzduhul să-nnoiască gonind nourii grei. El este creatorul a orice vietate. Jivina ce trăiește în ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...
Anton Pann - Cucul și privigatoarea
... o ții una, Atîta zici totdauna. Ca să mai făci vro figură Nu poți să o frîngi în gură, Că nu ți-e dat din natură, N-ai talent în căscătură, De cîntare nu ți-e glasul, Ești bun numai sa ții basul. -0, tu, pasăre neroadă ! Zise el mișcînd din ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia Ciocârlia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Se duce ciocârlia spre țări mai fericite, Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger, Plăpânda melodie, poete-mbătrânite, Cu-ncetul se retrage ș-iluziile per! Natura cărunțită s-acuma tot mai cată Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut! Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărmată Să redeștepți avântul doritului trecut! Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare, Acolo unde vara mai poate străluci... Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare! Vei mai cânta o dată... dar numai nu
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu
... orice trece, Să despoi de mândru-i nume, Masca să-i răpesc! Tot ce-i falnic, tot ce-i mare, Tot ce-ți place în natură, June cântăreț, Nu-i așa precum se pare! Totul merge cu măsură! Totul are preț! Ziua zboară, noaptea vine; Când din marea vieții june Vei ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi Odă la ciocoi de Bogdan Petriceicu Hasdeu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, ...
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte Fabule mărunte de Cincinat Pavelescu I Greoi aleargă un măgar Cu fruntea-n jos, cu pasul rar; Și iepurele, când îl vede, Ușure-n urma-i se repede, Gonește ca o vijelie L-ajunge și-l întrece, dar... Morală: Ce mare grozăvie Să-ntreci pe un măgar! II Doi șerpi au întrebat o stâncă: Ce-ți face stropul mic de apă? În fiece minut mă sapă Încet-încet și mă mănâncă! Dar ea ca noi nu are dinți Să te mănânce; stâncă, minți! Și stânca le răspunde: Iată, De dinții voștri nu mi-e frică, Căci se tocesc, dar picătura, Deși e albă și e mică, Eternă e ca și
Cincinat Pavelescu - Idilă antică
Cincinat Pavelescu - Idilă antică Idilă antică de Cincinat Pavelescu Pe mal de râu scăldat în soare, Visez o horă de naiade Fermecătoare, zâmbitoare, Cu frunze verzi în cingătoare! Și ochi de basme și balade! Prin pânza verzilor răchite, Pândind la șolduri și la sâni, Văd ochi de fauni, ochi păgâni Și mâini și guri nestăpânite! Dar faunii din umbră sar Și joc fantastic se încinge... Și ierburile lungi tresar Când o naiadă se descinge Și sare-n apa de cleștar... Și vântul bate-n apa clară. Nisipul pare lac de aur. E primăvară, primăvară, Natura face să tresară, Sub voluptatea ei de taur, Nisipul roșu, lac de
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă Impresii de toamnă de Cincinat Pavelescu Pădurea vestejită în stânga mea coboară, Și-n dreapta, o colină se suie către zări, Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară. E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări. Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă; Săracul o să aibă la iarnă uscături: Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă. O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere, Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri! Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim În frunza care naște și-n frunza care piere? Doar ea mai ne adoarme durerea că
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în ...