Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... rămas în umbră, e exprimat de-a dreptul cu toată claritatea permisă de subiect și posibilă mijloacelor artistului. Se înțelege, prin urmare, că nu e vorba aici de procedeul acelor poeți care nu exprimă nimic de-a dreptul, ci vor să sugereze totul. Aceștia, fiindcă nu pot să ne comunice, prin procedee oneste și experimentate, ceea ce simt și gândesc (de gândit, mai ales, nici nu prea au obicei), își ascund neputința sufletească și artistică în cele mai nebuloase teorii estetice. Ei au pretenția că ne pot sugera idei și stări sufletești numai prin imagini și prin șiruri de cuvinte, reduse la rolul ... oglinzi și-n etajere, altul strânge în brațe schelete și vrea să ne epateze prin imagini de o hidoasă pornografie, exagerând o senzualitate de care nu e capabil. Toți cred că fug de banal căutând subiecte bizare, și nici unul nu pricepe că adevărata originalitate, care se vede mai ales în tratarea unui subiect simplu, n-o poți vedea dacă nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a soartei, ajung toți să samene între ei fără să-i poți deosebi ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

... treptat-treptat părțile lemnoase pe cari le distrug. S'au văzut, pe urma lor, stâlpi întregi de lemn preschimbați astfel în coloane de beton. Când nu le mai place locul, fiindcă l-au secătuit, atunci nu-și mai bat capul cu dresul; opera de distrugere pornește cu o așa repeziciune că, în șapte-opt săptămâni, o casă mare europeană este coptoroșită din temelie ... de orașul, în care au apucat să se 'ncuibe termitele ! Astfel, în La Rochelle, palatul prefecturii și toate locuințele dimprejur au fost prăpădite. Acolo nu mai erau oamenii stăpâni, erau stăpâne termitele. Nu mai putea pune omul un proțap, ori lăsa o scândură pe brazdă, în grădină, că a doua ori a treia zi erau nimicite ... dar să atacăm o speță exclusiv săpătoare; astfel, o exactă cu de-a-mănuntul cercetare a locurilor și lucrurilor va fi mai întâi de toate necesară, spre a descoperi punctul de plecare, punctul central al atâtor găunoșări; și apoi îndată, scurt, cu cea mai strictă promptitudine de operație, trebue pornit, subt o presiune considerabilă, leacul mântuitor până în adâncul răului. Poate primele încercări să nu izbutească deplin; poate că, nimicind un cuib două ici-colo, să te pomenești că se ivesc mai multe în alte părți.

 

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei

... împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor ... puternic, adică să fie un poet mai mare decât Eminescu sau cât dânsul, ca să poată avea o formă proprie. Altmintrelea, dacă are o forță mai mică, nu va putea fi independent, va trebui să cadă rob lui Eminescu -- cum se și întâmplă. Un poet, însă, care are alt fel de lume sufletească, cum e ... pentru a avea o formă proprie, să fie de talia lui Eminescu -- deosebirea de fond îi garantează originalitatea formei. Din aceste câteva cuvinte de mai sus se vede bine că împrumutarea formei nu

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână È™i ... voi pieri È™i eu" zise È™i se duse cum s-a fost dus frate-său. Balaurul de la punte era acum mai înfricoÈ™at; capetele lui erau mai îngrozitoare È™i fuga voinicului mai repede. Nu se mai auzi de amândoi fraÈ›ii: Petru rămase singur. - Mă duc È™i eu în urma fraÈ›ilor mei, zise el într-o zi către tatăl ... tânăr fecior al împăratului luă dară "ziua-bună" È™i porni către marginea împărăÈ›iei. Pe puntea cea mare stătea acum un balaur È™i mai mare È™i mai grozav, cu fălcile È™i mai înfricoÈ™ate È™i mai deschise. Balaurul avea acum nu trei, ci È™apte capete. Petru stătu în loc când văzu dihania asta înfricoÈ™ată. "Feri din cale!" strigă apoi. Balaurul nu

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... și grădini și se pierde fără huiet în Siret.Întâmplările lumii de primprejur mureau la graniță, vălmășagulveacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Viața noastră nu are legătură cua lor, am putea să zicem mai că nu suntem fiii lor. Părinții noștri audeschis ochii în leagănul strămoșesc, oamenii de la 1835, care inaugurează generația de față, au răsărit în larma ideilor nouă ... ieșit din mormânt un strămoș de ai noștri, unvornic de Țara de Sus, un boier de Orhei, un hatman, un căpitande târg, sau măcar cel mai ascuns postelnicel din Adunarea țării,care a iscălit dezrobirea vecinilor la 1772, în biserica Trei-Sfinților.Oare hatmanul acela ar putea să-și cunoască urmașii în oamenii deastăzi?... Hainele, năravurile, pământul au luat prefacere... până șinumele. Astăzi nu mai suntem fiii hatmanului Baltag sau aicăpitanului Dragomir, dară domnul de Baltag, domnul de Dragomir, domnul de Lozonschi. Cât despre Ștefan vodă, îi mai ușoarătreaba. Lozonscheștii, Dragomireștii s-ar mira, Ștefan vodă s-ar credeîn țară străină. Întâi și-ntâi, de-ar mai putea veni un Ștefan vodă pe calul lui cel voinic de la Valea Albă, de la târgul Băii, din codrii Bârladului,de la Dumbrava Roșie, sunt ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a întors boala. Nu le spusesem nimic despre întâmplarea care nu putuse ieși din mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță ... văzut pe deal, intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... nun; pănă atunci trebuie să mai îngădui, fătul meu. — Să trăiți, domnule căpitan! zisei eu întorcându-mă pe călcăie ca un șurub, și fără mai multă vorbă plecai spre casă. Tot drumul nu putui să deschid gura pentru a zice buna dimineața trecătorilor cu care mă întâlneam. Eram mâhnit cum nu fusesem niciodată... și de ce, nu știu... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era la loc. Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba ... boierească. De când aud că o să fie bucluc în jos parcă mă umflă în coș să merg și eu. Păcat că picioarele și mânile nu-mi sunt după inimă, căci acuma ar fi vremea să văd dacă durdulița cu care m-am hrănit treizeci de ani mai știe să facă treabă. Ei, băieți!... omului

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la „mă" de odinioară (uneori ... ai ce-i face! dacă nu se poate altceva decât respect, trebuie să ne mulțumim și cu atâta — cu respect! Tot e bine; încai nu mai căpătăm palme — lucru care, putem zice, nu e frumos de loc; cu toate că... nu face mare rău, dacă ne putem exprima așa. Dar să lăsăm astea, care sunt — adică, au fost — nimicuri trecătoare, și să ne gândim ... sinucidere a lui nen'su Iancu?! — Nu!... Să ai așa curaj va să zică să fii laș! și, pentru nimic în lume, nu vreau să zică madam Parigoridi că nen'su Iancu a fost un laș! Țiu la opinia amicei mele mai mult chiar decât la moartea mea, dacă mă pot exprima astfel... ...

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... un fel de producții literare sau poetice. Cursurile de poetică ne prezintă chiar capitole întregi despre poezia dramatică. Să mă ierte domnii autori de poetice mai mult sau mai puțin elementare să cred despre dramaturgie altfel decît vor dumnealor să mă facă a crede. Teatrul, după părerea mea, nu e un gen de artă, ci o artă de sine stătătoare, tot așa de deosebită " de literatură în genere și în special de poezie ca ... pe hîrtie, și tocmai apoi. o arată făcută gata din grămădirea întocmită a materialului voit. In acest sens gîndește și dramaturgul - nu la a gîndi ceva, ci la a arăta ceva. Astfel, asemănare mai nemerită nu poate avea o piesă de teatru propriu-zisă decît cu planul unui monument. In adevăr precum planul arhitectului nu este chiar realizarea finală a intentiunii sale, adică monumentul, ci numai notarea convențională după care trebuie să se strîngă și să se alipească materialele cerute într-un tot ordonat, asemenea și scrierea dramaturgului nu este chiar desăvîrșirea intențiunii lui - adică comedia - ci notarea convențională ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... cum ajunge-acasă, zice: — Iaca, măi băbușcă, ce odor ți-am adus eu! Numai să-ți trăiască! Un băiat ochios, sprâncenat și frumușel de nu se mai poate. Îți seamănă ție, ruptă bucățică!... Acum pune de lăutoare și grijește-l cum știi tu că se grijesc băieții: că, după cum vezi, îi cam colbăit, mititelul! — Moșnege, moșnege! zise baba, nu râde, că și aceasta-i făptura lui Dumnezeu; ca și noi... Ba poate... și mai nevinovat, sărmanul! Apoi, sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare și, fiindcă știa bine treaba moșitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage ... obraznic, ea ținea una și bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată și mamă. Într-una din zile, moșneagul voiește a merge la târg să mai cumpere câte ceva. — Moșnege, zise baba, nu uita să aduci și niște roșcove pentru ist băiat, că tare-a fi dorit, mititelul! — Bine, măi babă. Dar în gândul său ... facă podul. — Dacă poate să-l facă, facă-l, moșnege; și atunci fata și jumătate din împărăția mea ale lui să fie. Iară de

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... trebui să fie...â€� Precum vedeți, Bergson reduce humorul la o simplă atitudine intelectuală. Dacă ar fi așa, atunci orice om ar putea să aibă humor, numai să vrea — căci o atitudine intelectuală, că și una fizică, materială, poate fi luată sau imitată de oricine, după voie. Dar se știe că, în realitate, <știți bine că > lucrurile nu stau tocmai așa. Nu oricine poate fi spiritual și, mai cu seamă, nu oricine poate avea humor. Greșeala vine de acolo că marele filozof a dat cuvântului humor un înțeles prea restrâns, adică alt înțeles decât ... să nu uităm că există unele încercări literare care provoacă râsul, adică sunt humoristice, deși autorul țintise la un efect cu totul de altă natură. După cum vedeți, problema e mai complicată decât își închipuiau savanții și specialiștii. II Nu voi avea imprudența și pretenția să vă prezint și eu o definiție a humorului. Și poate că nici nu e nevoie, până pe acolo. Există în jurul nostru atâtea lucruri pe care nu le putem prinde într-o definiție , dar pe care le cunoaștem totuși îndeajuns ca să putem vorbi despre ele cu folos, când avem nevoie

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>