Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU STA LOCULUI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 938 pentru NU STA LOCULUI.
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... afacere? — Da! ce afacere? — Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr. — Nu ți s-a dat număr când ai dat petiția? — Nu. — De ce n-ai cerut? — N-am dat-o eu. — Da cine? — Am trimes-o prin cineva. — Când? În ce ... cam când? — Știu eu? — Cum, nu știi? Cum te cheamă pe d-ta? — Nae Ionescu. — Ce cereai în petiție? — Eu, nu ceream nimic. — Cum? — Nu era petiția mea. — Da a cui? — A unui prietin. — Care prietin? — Unul Ghiță Vasilescu. — Ce cerea ... că viu la București și mi-a dat-o să o aduc eu. — Cum o cheamă pe mătușa lui d. Ghiță? — Nu știu. — Nu știi nici ce cerea... — Ba, mi se pare că cerea... — Ce? — Pensie. Impiegatul, ieșindu-și din caracter și zbierând: — Domnule, aici ... pensii! — Așa? la pensii, care va să zică? Merge la sonerie, apasă butonul; soneria zbârnâie foarte lung. — Destul, domnule! Uite ce e: dacă ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... din funie, văzând troscotul cel fraged și mândru de pe lângă drum. Stai puțin cu carul, c-am să-ți spun ceva. — Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui? — Carul dumitale parcă merge singur. — D-apoi... mai singur, nu-l vezi? — Prietene, știi una? — Știu dacă mi-i spune. — Hai să facem treampa; dă-mi carul, și na-ți boii. Nu ... căruță... Ba e Prepeleac, ba nu-i el... Când iaca un om trecea iute spre târg c-o capră de vânzare. — Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea, să-ți dau carul ista? — Apoi... dă... capra mea nu-i de cele săritoare, și-i bună de lapte. — Ce mai la deal, la vale! bună, ne-bună, na-ți carul și dă-mi ... om ce venea de la târg c-o gâscă în brațe. — Bun întâlnișul, om bun! zise Dănilă. — Cu bine să dea Dumnezeu! — Nu vrei să facem schimb? să-ți dau capra asta și să-mi dai gâsca. — N-ai nimerit-o, că ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... o dată mai binevoitor, căreia nu-i purtase ură, pentru că atunci când urăști simți că-ți răscolești sufletul împotriva cuiva care este, și ea nu era. Un abur care se mută dintr-un loc într-altul, asta fusese dânsa. Dar deodată boierul se opri locului încremenit. I se păruse că auzise foșnetul unei rochii, dincolo, și întoarse încet capul ... a unei spovedanii făcută nu din credință, ci dintr-o mândrie haină, dădea mereu răsunet cuvintelor lui: — Dumnezeu să mă ierte, dar parcă nu eram făcuți unul pentru altul. Filip îi răspunse, stăpânindu-se: — Nu ți-ai cunoscut femeia, cum nu-ți cunoști nici una din cărțile acele, din biblioteca pe care n-ai deschis-o niciodată. Toma sorbi din pahar și răspunse: — E adevărat ... dacă te-aș fi făcut să-ți înstrăinezi măcar o parte, cât de mică, din iubirea pentru bani, și să i-o dai ei, atunci nu ți-aș mai fi călcat în casă. Dar nu ți-am putut spune nimic fiindcă n-ai pomenit niciodata numele ei; îl pomenești astăzi, când nu mai este, când ai scăpat de dânsa, când vorbele mele ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care ... când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între cei doi cărbuni aprinși. În geamăt înăbușit, o frământătură prin petre ... de sub petre; și în calea lui se călăuzea de paserile zburătoare, de luceafărul zilei, de stelele de noapte, asculta pământul, întreba văzduhul, și niciodată nu rătăcea. În sfârșit, el ajunse la malul Donului, pe șesul căruia se întindea o mare tabără de oșteni. Abia trecuse printre cele dintâi corturi și ... dar răsplata frumoasă! Să luăm domnița sau țara Moldovei! — Vom lua domnița, strigară cu toții, învârtind ca niște trestii sulițele între degete, și, dacă
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... la alții, sau pomenire măcară să află ca o povață, făcându-se și ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu știe de la cel ce știe și cĂ©le din întunĂ©rec să iasă la lumină. Că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să știe și nici unul nu au aflat nimic, pănă când n-au fost de altul învățat. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru, de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit și de nu ca acĂ©lea, asĂ©mene ca acĂ©lea, măcar cât de puțin, și de nu același adevăr și de lucru ce poftește neștine, au zis, sau au scrisu, măcar cât de puțin și de altele, ca numai să se poată ... măcară cap și coadă lucrurilor, cărora pentr-atâta noian de ani s-au înfășurat și s-au desfășurat, sau vreun adevăr să ne dovedească, de nu doară s-ar fi ispitit cinevași; sau ar vrea să ispitească acĂ©ia a o face, ca să afle o prea puțină pricină ... ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita și nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea. Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde ... d-a fuga, dară graiul ei era dulce și viersul cu lipici ce avea îl făcu să-i rămâie tălpile lipite de locul unde sta. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zână gingașe, și plăpândă, și frumoasă; cum nu se mai afla sub soare. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă întrÂo lingură de apă. Dară se opri, și nu făcu nici o mișcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simți că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, și nici ei nu ...
... pe trapezul lui, Coco își aducea aminte, în micul lui creier obscur făcea sforțări poate, voind să transpuie o imagine, și figura vechiului stăpîn, ce sta pe același jeț unde stă acum potrivnicul, se refăcea la loc, cu mustățile lui albe, tunse scurt, cu tufoasele sprîncene ce adumbreau ochii buni, cu patriarhalul halat cu care era el deprins de atîta vreme â ... priviri dușmănoase de asasin și încerca să-l drăgostească și îi spunea vorbe mîngîietoare față de ceilalți, de ce nu-l putea el iubi și nu simțea decît ură pentru el ?... Și fiind așa, somnul singur îl mai mîngîia. Stăruitor, subt pleoapa închisă, cu pliscul negru înfipt în piept, cu unghiile ... ajunsese, în sfîrșit, să puie stăpîntre, își istorisea parazitul triumfurile carierei lui de birocrat și de Don Juan ce știuse să se facă iubit, și nu lua seamă ce bizar îl priveau ochii de aur ai pasărei ce se deșteptase pe ramul candelabrului... Strălucirile acelea ce licăreau pe zăpada plastronului le ... celuia ce se vedea dat pe față, dar neîndurata pasăre, ca și cum n-ar fi învățat niciodată în viața ei alte vorbe decît acestea, nu ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... ochii ei de foc... Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă, Își pleacă ochii timizi și el a stat pe loc... Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea să ție minte. Destul că nu mai este... și chipul ei cel blând, Zâmbirea-i sfiicioasă și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a ... Din lume exilată neaflând limanul său, Demon, gonit de-a pururi de ordinea tirană  Acela să fiu eu.  Să faci minuni? Nu-i asta. Nu mă-nțelegi, iubite  Pe creștetul lui mândru ea mânile și-a pus. Sunt taine-n astă lume atât de neghicite, De-ai ... spună Cu ochii plini de visuri zadarnice povești, S-adorm plecându-mi tâmpla la tâmpla ta  nebună! Așa cum te visasem ai fost, dar nu mai ești. Pătate de-ndoiele a vieții tale vise  Băiet de-ai fi tu încă, la mine să te-ardic, Să te ... și tu ai fi gentil, Plutire-am lin pe lacul ce doarme în grădină, Căci eu mă simt copilă, de-ai fi și tu copil! Nu mintea ta, ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori de franțuzie, poetul răzeșilor, "piatra ce nu se duce cu apa", și dl Dăscălescu va fi nu numai un poet, dar va fi un poet român. Au dreptate Mijloacele . Românul a avut mulți oameni mari, dar în loc de a le ridica statuie, spre a-i cunoaște, se duce să vadă în depărtare chipul oamenilor mari; românul are viteji ... mucenici ai neamului său; dar de nu ar fi vântul să ne șoptească de ei, nu am ști că au fost, că pământul și inimile nu au ținut numele, nici chipurile lor; românul a avut scriitori mari -- dar sunt uitați; românul are și va avea poeți, iar românul nu ... sa. Însă toată mișcarea omenească are întorsătura medaliei, turaua în dosul pajurei, zic franțujii. Robia în pământul nostru este un drit al codului, și driturile nu se sting, nu se prefac fără oarecare tulburare a interesurilor materiale; mai mulți din obște, ce au chemat din tot sufletul dezrobirea, stau a se ... ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați ... Că bărbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sădit, Crește teiul și-nflorește Și viața mi-o umbrește. Și în umbră-i cum trăiesc, Eu nu mai îmbătrânesc. Dragul mamei copilaș, Multe-n lume spune-ți-aș, Dar mă tem să nu mă lași, Ci mai dormi, mări, un pic Că ești crud de ani și mic, Dormi la umbră, dormi în pace, Că mama ție ți ... tuturora Dăruiți-i lui ceva Ce în lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Zâna-a treia stă pe loc, Ochii ei sunt plini de foc Și la mumă se uita Și astfel îi cuvânta: Â Dochie, drăguța mea, Știi tu ce-ai cerut, ori ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... călită. Și apoi rachiuri, și apoi vinuri. Ospăț, nu alta! N-ar fi fost Păcală om pățit dacă n-ar fi știut că toate aceste nu pentru bărbatul ei le făcea muierea cea harnică, fiindcă mai era și ea gătită ca de nuntă. Nici nu le făcea pentru bărbatul ei, ci pentru vornicul satului, pe care-l aștepta nevasta cum își așteaptă fetele mari pețitorii, ieșind mereu în ușă și ... în portiță, ca să vadă dacă vine, dacă nu mai vine, dacă întârzie, dacă sosește. Nu care cumva să creadă cineva că Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie, ci le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în dinți, costițele erau opărite ... rachiul era așezat pe masă, vinul stătea în apă rece, nu mai lipsea decât dumnealui vornicul. Numai vornicul lipsea, când deodată — să te miri, ...