Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O MULȚIME DE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 279 pentru O MULȚIME DE.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tineri ne vin din străinătate înarmați cu toată știința europeană; n-ar fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre ... e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași direcție și de aceea e la ei o cerință sufletească de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oameni e cuvântul sfânt și inspirat al poeziei. Afară de aceasta, literatura are de multe ori o ...
... cele trebuitoare la torbă, apoi zisei să-mi puie șargul la sanie. Deși cam înserase, însă pănă la moșia vecinului meu Neagu, unde se pregătea o vânătoare de cerbi, era numai o fugă de cal și puteam ajunge înainte de noapte. Ion, o slugă veche, pe care o aveam moștenire de la tata, intră atunci în odaie, se scărpină în cap, tuși, își drese glasul după obicei, apoi cu un aer sfiicios îmi zise: — E ... ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... GENUNEA NASTASIA DOLGA Boieri, ostași etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât. Adevăratul călător e acela care ... ce-mi fac. El a apucat la vale și fuge ca un fulger, căci dealul Repedea nu poartă în zadar un nume atât de potrivit. Iată că trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc împodobit cu un palat elegant de vară, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de frunze, ca basinuri, cu mii de flori ce umplu văzduhul de miroase plăcute, și unde societatea Iașilor merge de se desfătează la umbra copacilor, gustând dulceața serilor ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a dispărut... împreună cu săcușorul meu de voiagiu... hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor cusut de copile, cu un turc călare de-o parte și cu un andenken din dos... Cum vă pare așa bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliță se cobora Ia toate stațiile... Copil nu-i, mă rog?... îl trimiteam cu Ioana țiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de ... i Mabilu! ce adunare elegantă întâlnești în ea!... Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere... ba încă am jucat și cancanu. GLASUL DE LA GALERIE: Aș! Aferim, Chiriță. CHIRIȚA: Mersi... Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese: contesa Frizet, princesa Rigolboș, marhezul Brididi, marșalu Șicar, duca Șicocandar, ba încă am întâlnit și o claie
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este ... ce să ne mirăm, amice Ghica? Nu suntem oare deprinși a vedea în zilele noastre minunile boscăriei celei mai perfecționate? Epoca noastră este o epocă producătoare de tot soiul de saltimbancuri politice și sociale. Ea dă naștere la o mulțime de îndrăzneli imprudente și la feluri de ființe eteroclite care ar putea să ocupe un loc însemnat în muzeul lui Barnum, celebrul exibitor de monstruozități. Pe lângă vițelul cu trei capete din Australia, pe lângă invalidul cu cap de lemn și femeia cu barbă din Franța etc., ar figura cu destul succes productul cel mai straniu din România, adică: omul cu burta plină de ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... Eminescu își oprea imaginile care-l fermecau mai întâi pe el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens, pentru cine ar vrea să ia vorbele acestea drept formulă filozofică. Dar vis și neființă țin de același conținut, și ambele funcționează ca imagini ale unui același complex: irealul poate niște reflexe din nihilismul budist: poetului îi trebuia acumulare de imagini, pentru a da substanță cât mai densă unui acord de tonuri afective, pentru a înscrie cu o apă tare cât mai concentrată sentimentul irealului. O poemă nu e o expunere coerentă de teoria cunoașterii. Judicios încheie Călinescu: cunoștințele de mai târziu și poate chiar înrâuririle, pe care nu suntem în stare să le dovedim, fiindcă templul a rămas cu zidurile retezate, n ... manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului, textul poeziilor publicate. Însă filozofia teoretică a fost pentru dânsul, pe de o parte, izvor de imagini; fundament pentru o morală și o politică, pe
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... stat a selecției capetelor creatoare. Se introduce un sistem - foarte asemănător școlii contemporane - de industrializare și multiplicare mecanică a ideilor noi și de dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democrațiile internaționale: elenistică, imperial-romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmulțire pe cale mecanică a sufletelor superioare. Metoda - născocită de cei vechi - a fost, firește, cu căldură îmbrățișată și de ordinele religioase militante - în special al lui Ignațiu - întemeiate de Biserica Apusului. Democrația contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii șefi de școli, filozofice, artistice, științifice, că ...
... Titu Maiorescu - Neologismele Neologismele de Titu Maiorescu 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau vorbirea claselor culte de la izvorul de viață al limbii populare; iar pe de alta voia să lovească în germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpați și Molna, care falsificau geniul propriu al limbii române și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da ... gulos (lacom) etc., etc. nu pot avea speranță să primească vreodată drept de cetățenie în limba română. Cu atât mai puțin avem să ne temem de franțozismele unui deputat cunoscut din Camera română, d. N. Blaramberg, care nu se sfiește să zică și să scrie: Sunt incapabil de asemenea anguementuri. Nu voesc de o înălțare (Je ne veux pas
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca să fiu literat desăvârșit". Și astfel vedem că lumea părăsește artele ingrate, care reclamă atâta bătaie de cap până să le înveți, și că tinerimea dă năvală în ogorul literelor, pe atât de comod pe cât de nobil. Dar nu numai pe calea producerii literatura-i exigentă, ci și pe calea judecării producerilor. Un exemplu. Ca să judeci o operă de artă, un tablou, o statuie, o simfonie, mai știu cu ce, îți trebuie, pe lângă gustul înnăscut, și o deprindere îndelungată, o anume pregătire, care nu se pot căpăta decât cu vremea. Un muzicant bătrân, om care și-a petrecut o viață cu cercetarea secretelor artei sale, nu îndrăznește a se pronunța așa dintr-o dată asupra valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie altă pregătire decât scrisul, de ce ți-ar trebui mai mult decât cititul ca să o judeci cu competență
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... peste noapte i-au descoperit însuș împăratul împăraților, prin rostul slăviților apostoli (Petru și Pavel) cum că pentru credința lui cea desăvârșit s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii și i-au dăruit nu numai sănătatea trupului ce și a sufletului, botezându-se de sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acĂ©ia în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala. O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vrĂ©me ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinții prin botez, socotiț de vedeț la câtă înălțime s-au suit după podoaba credinții. Să turbura liniștea cea besericească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc și pravoslaviia credinții să lupta de valurile necredinții. Și la atâta nevoe au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Și, adunând la Nichea săborul cel lăudat, au potolit turburarea besĂ©ricii ... Iar ca un smerit ce era însuș să pogoriia din scaunul lui cel înalt și lepăda schiptrul lui din mână și scotea haina cea împărătească de pe trupul lui și-ș goliia capul de