Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE NIMIC (D. UN TÂNĂR)
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 220 pentru OM DE NIMIC (D. UN TÂNĂR).
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... a încorporat-o poate artistul prin culori, d. e. înfățișarea unui cult necunoscut al antichității, are totuși pe deplin partea sensibilă a lucrării de artă și este în stare a o aprecia. Culorile picturii sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu. Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta? Materialul poetului nu se află în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile ... ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... coapta la cap bătrânime A sări să-îndemna câteodată Și mânea cu tinerii-împreună, Toată zioa și noaptea pe lună. Mitrofan, poetul cel de frunte Și vestit de pe vremile-acele, Care la cununii și la nunte Făcea stihuri și bune și rele, Scornisă, pe gustul lui Nason, Mirelui un epithalamion, Cărui dascăl Chiriligordon Au scos un viers lin din psaltichie Alcătuindu-l după canon, Iară Neanes pe podobie Îl cânta nuntașilor voioși De vin, și sătui de cârtaboși. Hârțoaga Zănoaghei chiar ne spune Din fir în păr, câte-au fost cântate. Scrie că Neanes avea strune De mătasă pe ceteră-încordate Și cum că șezând pe-o nocovală. În acest chip el cânta cu fală: [11] ,,Tânăr vânătoriu, de mult fără sporiu, După-un drăgălaș vâna sobolaș. De-ar fi și să moriu! (zisă vânătoriu) Drăguț sobolaș, ți-oi da de lăcaș. Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi! Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi! Așa din zori cu multe sudori Tinărul gonea ... la, hai hăi! Când fu spre sară, ieșind o fecioară Din codru afară, cu frumsață rară [12] Ca ș-amĂ³rul blând îi grăi zâmbind: ,,Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu, Lasă, lasă-ți gând ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără de ... afară de aceea, determinat prin naștere la nepozitivism. În introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — și mai cu seamă cel sărac — și Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea și mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină și de umor spontan și sănătos. Epigramele antologiei sunt precedate de o bună introducere, în care se face un istoric aproape complet al acestui capricios gen literar. Este de netăgăduit că supremul maestru al tuturor epigramiștilor a fost Martial. Dacă s-a putut spune despre Voltaire că a fost ... dai titlul de vicios. Tu nu ești un om vicios, Zoile, ești viciul însuși! După Martial, poeții francezi au deținut laurii epigramei, schimbându-i sensul de inscripție și transformând-o într-o armă ascuțită de polemică și duel. Epigrama, totuși, de ...
... o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege  o lume-n mâna-i  schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire  Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă  dacă nu murea. Asia-n ... antică sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite  A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege  o lume-n mâna-i  schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire  Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă  dacă nu murea. Asia-n ... antică sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite  A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... secetei literare suntem cu toții de acord. Scriitori de valoare avem puțini, și acei puțini scriu așa de rar, iar aceste scrieri rare sunt primite de public cu atâta indiferență! Și astfel, amândoi factorii unei mișcări literare și științifice ne lipsesc deopotrivă: literații și producțiunile literare de o parte și un public către care s-ar adresa aceste producțiuni de altă parte. Care și unde e pricina acestui fenomen întristător? Cauza sărăciei noastre literare, zic unii, e că scriitorii noștri mai de valoare nu scriu. Cu alte cuvinte, cauza sărăciei noastre literare e lipsa literaturii, ori — parafrazând o spirituală expresie a lui Caragiale â ... mișcare intelectuală. Ce să mai zicem când ele amândouă devin idealul, scopul generației de la 1848! Mai ales deșteptarea națională a fost totdeauna un puternic factor al unei mișcări literare — fapt care de altmintrelea e ușor de explicat. Mai întâi, e însuflețirea dacă nu a națiunii întregi, apoi a elementelor celor mai culte și simțitoare, e un entuziasm, e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... a mai grasă și să întindem o masă strașnică în fundul grădinii, că prea ne-au mers după plac cu toatele! Și Răducanu meu e un zmeu de flăcău, că în postul Crăciunului împlinește șaptesprezece ani și mână caii mai abitir ca bietul răposat, D-zeu să-l ierte. Țesala, țesală; pologul lui n-are pic de gaură; să fie sănătos, că, de pune vârtejul, ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic. — Ei, leică Ghiro, nu că râvnesc, dar îți spun și eu, uite, mie mi-e mai greu, că alta e flăcăul, și alta e ... aici ai vorbit cu păcat, că Irina mea numai leneșă nu este. — Se prea poate; da' eu, când eram ca dânsa, mă învârteam într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un locșor, mi-aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate ... lor peste Dunăre armatelor noastre românești, nu puțin au datorit acel succes și binecuvântărilor sărăcimii și sărăciților din țară și din capitală. Averi întregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au făcut din nimic. Firește că așa trebuia să se-ntâmple. De unde lumea toată sta cu mâinile-n sân, deodată s-a pornit pe o activitate nebunească, imediat și enorm de scump plătită. Un
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ... ideea învierii Dezvoaltă, lămurită, acest fel cum la nimeni Nu mai venise încă. Se cearcă, se-nteroagă Și alt cu tot se simte. E plin d-o-ncredințare Necunoscută încă. În inima sa simte Decretele divine, și brațul ș-a sa minte Capabile de faptă. Fântâna cugetării Inundă de-adevăruri, ființa îi îneacă. Repaos cere carnea și-n svol îi este mintea. Cămara nu-l încape, și largii pași detună; Străbate, restrăbate întinsa-i ... geniul Cereștilor voințe și inspirat îl mișcă! Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală Pe aripa științei, răpit d-a sa credință! E un profet în planuri, al doilea Elie Ce pe un car de
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... parcă numai ia așa mă zgâlțâie de chiept, și să te ții numa goană la cap, și apoi parcă-mi bate două zbanțuri în tâmple, de mă prăpădesc, maică!... — Și nu iai nimic dumneata pentru asta? — Da' câte n-am făcut! N-a cheltuit ghetu băiat o grămadă de bani!... Ba palianuri, ba consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cică să iau apă de Vacs... — De Vals, mamă, o îndreptă fiu-său. Pe când vorbeau astfel, ușa se deschise de la un iatac din fund, și de sub perdelele albe de țară se ivi un chip rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco! Da' nu saluți lumea? Unde te duci? Fata se ... să-i ghicească gândurile. Dânsul își răsuci o țigară, fără a zice nimic, și intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap. — Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile. Nevastă-sa stete ...