Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂR
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 671 pentru PĂR.
Ștefan Octavian Iosif - Dunărea
... mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... de adio? DARIUS Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă. MEDUZA Atunci s-o port în păr ca o podoabă? DARIUS Acel ce-o dăruiește nu întreabă. MEDUZA Aș întreba și parcă mi-este frică: O floare moartă nu se mai ridică ...
Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare de primăvară
Ştefan Octavian Iosif - Sărbătoare de primăvară Sărbătoare de primăvară de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 A primăverii tristă petrecere-a-nceput: Sălbăticita ceată de gingașe fecioare Aleargă-n aiurire, bocind rătăcitoare, Cu sînul gol, cu părul în aer desfăcut: "Adonis ! Adonis !" Pustie noapte cade. Pe umede cărări S-afundă-n întuneric, trecînd cu torțe-aprinse, Și sperie tăcerea pădurilor întinse De-atît suspin și plînset, și hohot, și strigări: "Adonis ! Adonis !" Pe iarbă zace, palid și mort, un făt-frumos, Îl caută prin codri fecioare-ndurerate; Plîng florile-mprejuru-i, și-s toate-nsîngerate, Văzduhul tot se umple de vaier dureros: "Adonis !
Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)
Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi își schimbă fără veste tonul Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înțelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Și-n deznădejdea ei își smulge
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
... Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta ...
Ștefan Octavian Iosif - Vierița
... sete și străin ca norii... Vreau să petrec și eu cu voi o toană! Mulți ani și toate bune, vieriță! Ce bine-i sta în păr cu foi de viță... Dar soarele-i de mult ascuns sub creste... M-am dus... de-atunci plutește o șuviță În ochii mei — și ...
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...
Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900 ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...
Alecu Donici - Elefantul în domnie
... — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică, Și nici un păr
Alecu Donici - Lupul la pieire
... l prindem viu pe păgân!" Un alt scăpără îndată Și, când la gard: ce să vadă! Lupul cinchit într-un colț, Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți. Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales: — Oameni buni! le zise ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...