Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN UMBRA

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 334 pentru PUNE ÎN UMBRA.

Grigore Alexandrescu - Cozia

... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în buna lor voință de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care în termeni bisericești se numesc peșteri: una din ele, încă neterminată, se lucrează cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observație părinților că cu 600 ... semănau zise ca să ne îndemne și pe noi la asemenea faptă; dar din nefericire ne lipseau și mijloace, și voința de a pune în ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană

... ncoace, Că semn mi se face Că ăi dorojani, Feciori de mocani, Sunt trei veri primari, Și ei mi s-au dus, S-au dus în ascuns De s-au domuit, Și mi s-au vorbit, Și mi s-au șoptit La apus de soare Să mi te omoare Sub poale ... De stână aproape, Oi ca să-mi privesc, Dor să-mi potolesc, Spre partea de luncă, Aproape de strungă, Strunga oilor, Jocul mieilor, Dorul bacilor, În dosul stânii, Să-mi auz câinii, Că ei, d-or lătra, Stăpân c-or chema; Să le mai spui iar, De n-o fi-n ... răpunea, Turmele să-i ia. Iar de-l omora, Ei mi-l îngropa La brâu de perdea, ’N strunga oilor, Jocul mieilor, Dorul bacilor; În dosul stânii, Unde dorm câinii. Ei, de-l îngropa, La cap îi punea Căvălaș de soc, Mult zice cu foc; Căvălaș de os Mult zice ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... oprește să se uite la om, își îndreaptă șalele, care trosnesc ca un vreasc. Toader avusese un frate, pe Gheorghe, mort, cu vreo cincisprezece ani în urmă, în pădurea Benzei; s-a prăvălit un stejar peste dânsul, se-ncordase voinicul în picioare, se măsurase o clipă cu copacul, dar la urmă se prăbușise jos, rămânând mort, cu trunchiul stejarului în brațe, ca într-o luptă. Pe urma lui rămăsese băiatul, Mitru Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca ... de cai, ba se spunea că și Ruja îi ajută, că trece și ea, noaptea, Prutul înot, când apele-s mari, și duce cai dincolo, în țara rusească. Cu gândurile acestea, Toader Odobac dumecă drumul și, fără de veste, se trezi în imașul Moghilenilor. Cum își aruncă privirile încolo, deodată îi răsări înainte o herghelie cu cai mărunți, și-n mijlocul ei, călare bărbătește pe un sur ... picioarele în cal și-i ieși în față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X

... cu crieri Să strămuta-în sălbatece fièri. Zieu! aceia n-aflară nici ună Dintru cele-învățaturi alese Ce pre-oameni fericesc și minună; Nu în pustii, nici în păduri dese Avură ele-început, ci-în orașe, Din oameni cu-obiceaiuri gingașe. [2] La BĂ¡ctra,-în VavilĂ³n, MemfĂ­ ș-alte Cetăți polĂ­te,-în prisos de toate Nu în peșteri, ci-în palațuri nalte, Nu prin pustii, ci-în curți desfătate, Unde sunt cu mâncări pline mese Și cu vin dulciu păhară drese!... [3] Omir Iliada minunată N-o află prin codru, nice-în ... tot să cauți să-ți faci cruce Întruna, cu mânile-amândoao, Cu câtă-îndrăzneală ș-istățime Sfătuește sătula mulțime. De când Tandaler bucate-adusă, Tot în jocuri, în cântări ș-ospețe Multe zile vesele petrecusă, Iară cele mai de vârstă fețe Tot întins sfătuiea cum să facă Rânduială-în țara lor săracă. Însă din acele sfaturi toate În urmă nu să-alegea nimică, Căci, care cum vinea, pe-apucate, Necăutând alta numa să zică Și el ceva, sau bine sau rău, Spunea de ... o facă Ascultătoare,-îl mână-în ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... ei.... (Sfârșitul părții întâia) Partea a doua E-atâta jale-n tânăr pieptul el Căci dorul libertății o ucide. Obrajii-s pali. Dar în priviri livide Se-ascund răzvrătitoarele scântei. Ci nu sta întristată... Doar să vrei Și poarta temniței se va deschide! Lermontov: Vecina În vremi ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat, ai Genovei negustorese feciori cetate-au înălțat. Dar nu știm nici de ce-o zidiră ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un ... adânc și limpede ca ochiul unei fecioare. Toate stelele se mistuiseră și cel mult dacă îndrăzneața Stea a Ciobanului mai înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile de aur, stătea tot atât de neclintit ca și firul de iarbă din fânețele înflorite. Roua avea înfățișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât ... preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în ...

 

Cincinat Pavelescu - Cântecele unui greier

... Cincinat Pavelescu - Cântecele unui greier Cântecele unui greier de Cincinat Pavelescu În viața mea de pribegie, Gonit mereu de-al soartei bici, Am îngânat cântece mici De dragoste și ironie. Și, cum trăiam mai mult în vis, Făcui risipă de simțire Și-n versuri șchioape am închis O lacrimă lângă-o zâmbire! Am îngânat cântece mici, Fără pretenție să fie Gustate ... Garoafe, crini și ghiocei, Sunt scrise doar pentru femei Și pentru patru-cinci amici. Când iarna am simțit că soba Pe versu-mi cald nu pune preț, Cu grabă m-am drapat în roba De magistrat, ca să nu-ngheț. Și-am colindat întreaga țară Cinstit c-o leafă de aprod, Purtând sub robă o chitară Și-o ... plin de veselie? Hambarele mi-s goale, nici N-am strâns, cu cântecu-mi de greier, Grăunțe s-am până la treier. Dar simt o umbră grea pe creier: Uitarea celor mari și mici! Și-n stepa iernii argintie, Când singur, trist, fără amici, Culeg poemele-astea mici, Țipate-n nopți ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... ai fi spus că vin din cer, de undeva, călătoreau prin aer, apoi, tot mai aproape parcă, pînă ce deodată culorile unui steag se aprinseră în aer și răniră cuprinsul. Și atunci, izvorînd de sub crengi, o întreagă armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un cal negru înflorit tot de spumă, apăru pe jumătate întors, sprijinit în scările lucitoare, și făcu un semn ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ascuțișul săbiei lui, conteni ... pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe creștetul meu, tremurătoare, amintindu-și parcă ceva. Și ochii lui erau triști, triști, ca ochii care lasă ceva în urmă. Da, nu era nimic războinic în înfățișarea lui, precum nimic războinic nu era în tot alaiul acela de capete bălaie, cu mustața abia mijindă, îmbrăcat numai în aur și în fireturi, care plecase din țara lui spre necunoscut... Era mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un ... noi cînd călătorind prin aer, cînd tîrîndu-se ca sub pămînt, plîngînd toate bucuriile și toate regretele, pînă ce amuțiră și ele. Iar noi, purtînd ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului ... și, cu capetele în sus, începură să taie pârtie prin zăpadă. Dar cu toate puterile lor încordate, după câteva clipe, se opriră. Surugiul se înălță în scări și se auziră, întretăiat, strigătele lui: Măăi, Măăă... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură ... față, deasupra ușii. Acolo îi era portretul. Un prezent al lui Filip, de ziua ei. Simți nevoia să vorbească despre dânsa. — Seamănă bine Ana în portretul cela. Filip tresări, întoarse repede capul, se uită la chipul, pe jumătate ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... Venind să ne deschidă al morților palat? Coșciugul meu în fine e dat în jos pe scară... O muzică-l primește cu jalnica-i fanfară; În urmă-i se aude suspinul năbușit Al scumpelor ființe ce-n lume m-au iubit. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată, Iar mumă-mea-ntre dânșii apare leșinată, Pe când pornește dricul ș-al lui întreg convoi, Cu doi jandarmi nainte ... Patriotism, Împinși de-aceleași patimi ș-același egoism, Cu corpuri fără inimi și țeste fără creieri, Sub care cântă-atâția stigleți, ș-atâția greieri; Oraș în care zilnic, Dreptatea, în genunchi, De corbii sugrumării e roasă la rărunchi; Prăpastie în care virtutea este-o crimă, Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă, Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân Pe lângă-a ... repede uitat... Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

... a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet ... valma, și altele proaspete vin, Iar hreamătul crește și scade, ca-n spulber de viscol purtat. Ci iată că-n seara din urmă, strângându-și în pinteni arapul, Cărare-și despică-n năvală Timur cu hangerul în mână. Sporește cu el vălmășagul amestec de glasuri pripite... Din mijlocul lor se aude un muget de fiară-njunghiată. E prins Baiazid și deodată se ... Pământul pe-al lui și l-a stins! Timur își privește vrăjmașul cu liniștea celui puternic. O cușcă de fier i s-aduce... În van, Ilderim, te mai zbuciumi, Și hainele-ți rupi de pe tine, și fruntea ți-o sângeri de gratii! Acesta-i palatul în care de-acum îți rămâne să cugeți Ce șubrede ș-amăgitoare sunt toate măririle lumii... Așa l-au purtat prin orașe, prin țări pustiite de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>