Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREIA PARTE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 202 pentru TREIA PARTE.
Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite pe Cărășel. În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... iarăși visă același vis. Sculându-se, își zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", și iarăși toată ziulica fu dus pe gânduri. A treia zi cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la același copaci sub care se culcă, și visă același vis; ba încă de astă dată ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăsi la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. Și cum sta el acolo și se juca cu ... el. - De ce să mai facem p-acolo tevatură? Să ne îmbăiem aci. Și făcând un semn cu mâna, apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care ... poftești la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit-o. (Se pune pe canapea, fără voie, și în vreme ce Rochia de catifea îi înșiră o mulțime de vorbe măgulitoare, el se ... canapea îmbrăcată cu stofă argintie; a doua s-a încuibat, ca o porumbiță delicată, într-un jilț elastic; a treia stă pe picioare lângă un clavir mic de Erhard, și degetele sale fragede se primblă pe tușele instrumentului, scoțând note armonioase și cercând melodia unei ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna ... struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs și aștepta acum să vină fecioru-său. Și numai iaca îl și vede venind ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
Ioan Slavici - Budulea Taichii Budulea Taichii de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... seamă. Și, pentru ca să nu socotiț, feții miei, cum că acĂ©stia sunt aflări ale mĂ©le, ascultați o pildă. La a treia carte a împăraților, la 21 de capete, zice cum că au vrut direptul judecătoriul, Dumnezeu, să pedepsească pre Ahaav, împăratul lui Israil, pentru ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... negreșit de favoarea domnițelor și a beizadelelor, căci el aducea dulceață și cofeturi la masă. În realitate, precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din categoria ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche. Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul ... pe mâna lui ca să-i omoare! lată titlurile și funcțiile Armașului! La câte scene tragice el era condamnat să asiste și chiar să ia parte activă! Ce fizionomie de călău boierit! Se zice că mai toți Armașii au fost străini: greci, arnăuți etc., căci românul nu a avut ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
... sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini ... să se culce, începea să se dezbrace la ușă, și de cuiul dintâi își acăța căciula, și așa mai încolo, de fiecare cui câte o parte a îmbrăcămintei, pănă când ajungea la pat în starea lui Adam. Dimineața începea apoi procedura inversă și, descuindu-și veșmânt după veșmânt, ajungea ... disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat ...