Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMEA
Rezultatele 1201 - 1210 din aproximativ 2033 pentru LUMEA.
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
... învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste ...
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Constantin Stamati - Măgarul împodobit
... este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai măgari, Fie cât de podobiți Și cu aur poleiți, Și aibă măcar protectori pe toți boierii cei mari. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Măgarii, ca și ciocoii ...
Constantin Stamati - Mincinosul
... nu spune, Și în caretă să treacă poateâ€�... „Dar gârla adâncă este?â€� „Oamenii zic că fund n-are. Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe, Ca aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
Constantin Stamati - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici ...
Costache Negri - Cîntic haiducesc
... greu tăiați, Căci acolo ne-i scăpare ! Săriți pe cai toți călare. Să tragem spre lunca mare. Dau călcîi în negrul meu, S-apuc în lume mereu... Măcar capul să mi-l taie, Vreau să vărs sînge pîraie Sub topor și sub bătaie ! Căci mi-i sufletul mîhnit, C-am ajuns ...
Dimitrie Anghel - În umbra de castani
... întocmi amorul iarăși Și dând de-o parte toate cele, Din nou ne-om prinde buni tovarăși. Și, îmbătăți de fericire, Om da uitărei-ntreaga lume. Eu după gât te-oi săruta, Iar tu râzând mi-i spune glume. Vântul printre crengi ne-a aburi Cu miros de sulcină ...
... sale, Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale, Și-apoi s-a dus din nou în lume sunînd din vesela-i fanfară. S-a dus, și-n urma lui deodată s-a-ntins o pace-atît de-adîncă ...