Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA DE
Rezultatele 1211 - 1220 din aproximativ 1285 pentru AȘA DE.
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini ... ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... Acum nu mai aveau ce zice și începeau să râdă, mormăind, ca să nu se audă unul pe altul. — Ce nătâng (sau ce nătângă), de azi înainte nu mai plâng, că plânsul nu e de-a bună... Așa au petrecut ei mulți ani, până când domnița a început a nu mai fi mică și barba împăratului de până la brâu i-a trecut peste genunchi. Și două lucruri necăjeau pe împărat: că nu-l mai răbdau puterile să-și joace ... scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
... Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei În ajunul crizei de Ion Luca Caragiale În cercurile politice autorizate, nu se mai vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților ... cuiva multă abnegație, mult devotament patriotic pentru a lua asupră-și, fără beneficiu de inventariu, moștenirea ministerială a d-lui Brătianu. De pe acuma, foaia ministerială radicală începe a pregăti tărâmul opoziției de stradă și de cafenele. Țara, zice numita foaie, va vedea și va fi convinsă că lupta susținută astăzi pentru apărarea națiunii în cestiunea Evreilor n'a fost ... putere: ea va vedea în fine în ce parte e patriotismul și desinteresarea și în ce parte domnesc numai cele mai meschine interese personale și de gașcă. Care va să zică, orice ministeriu nou - căci trebue să vie unul - oricine, afară de d. Brătianu și ai d-sale, nu v-a fi inspirat decât de cele mai meschine interese personale și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât în lapovițe, aruncând șipote întregi de sub picioare, care se spărgeau de capră, de roțile și de scările trăsurii, până pe deasupra coșului. Birjarul înjura. Ajunse în Podul Mogoșoaei. Ținu înainte până la Biserica Albă și apucă pe Strada Fântânii. Iancu Moroi ... Sofi, și-și îmbrânci bărbatul din loc. — Sofi, n-am nici un gologan... rămân 198... — Dă-i ce i-oi da... ne-aude de sus... ce nesimțire! N-ai nici de birje!... Începi de la poartă să rupi din 200... Tu ești devena de vom pierde... Moroi se cutremură, întinse birjarului încă un leu. Nădușelile îi brobonară fruntea. El e de vină... Cum nu s-a gândit să împrumute doi franci de la copist?... Și, suind scările directorului, urechile îi vâjâiau de țipetele nevestei
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... însori decât să-l mai înveți. Cu toate aceste, să-l chemăm, ca să vedem ce au învățat. CUCOANA ( către fata din casă ): Fată, mergi de cheamă pe cuconașul aicea. ( Către dascăl. ) Nu știi, loghiotate, ce agerime și ce ținere de minte are copilul. El de mititel îndrăgise cartea, dar, fiind gingaș, nu-l prea sileam să meargă la școală, căci îndată îl lovea durerea de cap, de care și acum pătimește dacă citește măcar jumătate de oră. Cu toate acelea, când era de zece ani, știa pe de rost cimilituri, păcălituri și mulțime de fabule, de mă amuza nopți întregi, iar acum îi în stare să-ți cânte toate cântecele orașului cu stihurile lor. SLUJNICA: Cucoană, am fost la cuconașul, și ... au chișcat... CUCONAȘUL ( intră în casă cu un ochi legat și întreabă ): Ce poruncește nenecuța? CUCOANA: Ah! psihi mu! ce ai la ochi? au doară de multă citanie ți s-au tulburat ochiul? CUCONAȘUL: Așa se vede, nenecuță; astă-noapte am citit mai pân-în ziuă. ( Zicând aceste, îi cad din brâu câteva cărți de ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... În locul bogatului șal cașemir, ce încingea mijlocul cu atâta grație, a dat supușilor săi doi coți de șișitori ca să le slujască de bretele, și pentru vârful inovației i-a silit să-și radă barba, semnul cel mai caracteristic al bărbăției! O blană frumoasă de samur învelea antereul și șalul adevărat cașemir al acelui bătrân. Capul său era acoperit de un turban alb, împodobit cu un surguciu înalt legat în brilanturi. La picioarele lui pe covor era o narghile de cristal bătută cu pietre scumpe; și, când trăgea câteodată din ea, tot apartamentul se împlea de o atmosferă mirositoare. Acel batrân era Kara Higiorzadec Ahmed-beg, capigibașă și imbrohor al marelui și preaputernicului sultan Abdul Hamir, padișahul otomanilor. El venise într ... La 7 octombrie 1769 în zori de zi leitenantul-colonel Karozin, cu patru sute de ruși și întovărășit de mai mulți români povățuiți de arhimandritul de Argeș, care avea două pistoale la brâu și medalia Caterinei II la gât, și ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e ... fină" despre valută, decât să n-ai ce vorbi și să nu poți face față împrejurării. 24. Natura împerechează ființe cât mai apropiate ca vârstă. Așa-i trebuie ei pentru scopurile sale. La oamenii simpli, mai aproape ...
... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase pe gingașa copilă în brațele sale și o sărută pe ochii săi umezi de
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... Y 7.2 Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți în țară și luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sunt la curtea domnească. Vornic mare în Țara de Jos judecător tuturor din țară și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui și vornic Bârladului. Vornic mare de Țara de Sus judecător tuturor din țară cine au strâmbătăți și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui; și vornic Dorohoiului. Pârcălab de Hotin la margine despre Țara Leșească și Căzăcească; judecător tuturor la acel ținut. Hatman și Pârcălab de Suceava și ispravnic pe toate oștile țării. Postelnic mare dvorbitor înaintea domnului și pârcălab de Iasi și tălmaci în limbi străine. Spătar mare și staroste de
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
... pe oricine? Poate avea înrâurire asupra oricui? Desigur că nu, căci pentru ca să-ți sugereze simțirile sale trebuie ca tu însuți să fii sugestibil de aceste simțiri, adică să ai o stare sufletească asemănătoare cu a artistului. De aicea nu urmează că trebuie să ai o stare sufletească identică, căci atunci un artist n-ar avea înrâurire asupra nimănui, căci nu sunt doi ... sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează a avea același fel general de a simți, gândi și voi. Însă cine poate fi sugestibil de simțirile unui artist, cine, cu alte cuvinte, are o viață asemănătoare sufletească cu a lui? Desigur acei care au trăit și s-au ... dezvoltat în și prin aceleași împrejurări sociale ca și dânsul. Prin urmare, va înrâuri asupra celor din clasa sa, căci numai aceștia vor fi sugestibili de simțirea sa. Se înțelege că aicea nu-i vorba de aparținerea, de fapt numai, la o clasă oarecare, dar e destul ca artistul să reprezinte interesele unei clase și să le întrupeze. Am văzut asupra cui poate ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... să văd, muiere? — Ce să vezi? S-a copt și purcelul, și pitele. — S-au copt?... — Dar ce ai, omule, de-ntrebi așa, ca un copil speriat? — Nimic!... Și, pipăindu-se, dădu de pungă. Un fior rece îi fulgeră din călcâie și până în creștetul capului. Apoi, văzând pe cel mai mic dintre copii cum se așezase pe ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de bani la răsărit și altul la apus, zicând: — Duceți-vă dracului, banii dracului! N-apucă bine să sfârșească cuvântul, și zări de la răsărit turme albe și de la apus turme negre ce izvorau din lumină și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite.