Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA CUM

 Rezultatele 1261 - 1270 din aproximativ 1312 pentru AȘA CUM.

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... ar mai trăi, trebuie a cădea. Răsplătirea ce se poate aștepta astăzi, suntem încredințați, va fi numai o răsplătire bănească. Dar vine întrebarea: cum va urma acea răsplătire foarte însemnată, oricât de mic ar fi prețul despăgubirii? Știm toți că greutățile țărilor sunt mijloacele bănești; știm că drumurile de ... a doua vadea, și din vadea în vadea, după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligațiile se găsesc stinse. Operația despăgubirii este așa: de pildă, dl S. are una sută suflete țigani de categoria întâi, adică de cei cu câte 3 galbeni, și una sută câte de 4 ... atâtea bucăți (sineturi) câte de 1.000 lei și de 900 lei și de 200 lei, câte vor acoperi suma întreagă de 44.400 lei, cum se socoate în cursul pieții; iar bucățile toate poartă dobânda câte 10 la sută. La a doua tragere, bunăoară, numerele neieșite la tragerea ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... să facă "o poezie" și apoi își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție calculătoare ar putea îndemna ... și însăș bucuria, dar nu un individ care sufere, un individ care se bucură. Însă tocmai aceasta este semnul adevăratei poezii, și ne putem explica cum asupra Iliadei, atribuite lui Homer, s-a născut controversa dacă în adevăr este compusă de un poet Homer, sau este numai un șir ... s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțimântul naiv al poporului nu este compatibil cu ideile cele înalte. Lumea se poate aprofunda tot așa de bine pe calea inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a ... mulți ca frunza, mânați de-a lor iubire Cu Lia drăgălașă să cate împețire. Dar nici își pleacă ochii la ei frumoasa fată, Cum nu se uită crinul la iarba cea uscată, Ci vecinic ea privește cu drag la mândrul soare! Și, tot privind lumina din fața-i arzătoare ... Ca vântul și ca gândul, ca spaima și ca dorul. El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lună Și piere într-un fulger cum piere vestea bună; Și trece pe sub nour, și trece pe sub stea Clipiș, cum se strecoară prin oameni vestea rea! Se duce calul Graur spre codrii de stejari În care greu se luptă balaurii cei mari Cu pajuri năzdrăvane ... cuib de străluciri, Cu poarta de rubinuri și stâlpii de safiri? Acolo-mpărățește frumos ursitul meu, Acolo-mi zboară gândul, acolo eu mă vreu! Dar ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta ... da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative -- seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, ,,reci", cum spunem noi, lipsite de ,,vinoncoace", cum spune poporul, expresii care indică deficitul acelui principiu, vital nou, care a operat la pubertate mai puternic în fata mică, dizgrațioasă, decât în ... deci imaginația (adică chinul grozav al obsesiei imaginațiilor precise și odioase). 12. Unele femei iubesc mai mult bărbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot așa și scriitorii: unii mai mult operele scrise, alții mai mult opera plănuită. 13. Există imagine mai încântătoare undeva pe planetă, în sistemul solar, în univers ... fină" despre valută, decât să n-ai ce vorbi și să nu poți face față împrejurării. 24. Natura împerechează ființe cât mai apropiate ca vârstă. Așa ...

 

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților din amândouă părțile. Ministerul nu contează în Cameră pe niciun ... și ne cere o grabnică și anume deslegare. Trebue numaidecât să ieșim d'aci, și nu putem ieși într'un chip ușor și normal. În așa stare încordată ne aflăm, încât un om cu ochii cei mai deprinși nu vede decât cel puțin un pas înainte, iar despre rezultatul final și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... de a zice primăveri. Să-mi fie permis a rectifica această dată. Eu sunt născut în Iași, la 6 septembrie 1817, după cum rezultă din însemnarea originală scrisă de tatăl meu în Ceaslovul nașterilor și morților familiei Kogălniceanu , o carte care, sunt încă câțiva ani, ca un adevărat ... întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar în saloanele culte, mai tot așa de puțin cunoscute era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii mândră Începe tânga să-și rostească: — ,,Stăpâne, ascultă: a mea ... Și-n străluciri necuvântate Cu dragoste te voi scălda; A-mpărăției jumătate Ca să rămâi îți dăruiesc Și negrăit te preamăresc"... Dar Damaschin așa-i răspunde: ,,Stăpâne! ești nespus de darnic, Prin daruri ești vestit oriunde; Dar te silești acum zadarnic Cu darurile să mă ții, Și în deșert ... atunci a mea poruncă!"... Sfârșit-a. Glasul lui neașteptat Pricinuit-a mare tulburare: Un trăsnet parcă i-ar fi detunat, Așa stăteau cu toți-în adunare... Și ochii cântărețului aprinși S-au stins pe fața-i împietrită... Și nemișcat, cu ochii tulburi, stinși, C-un glas ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii mândră Începe tânga să-și rostească: — ,,Stăpâne, ascultă: a mea ... Și-n străluciri necuvântate Cu dragoste te voi scălda; A-mpărăției jumătate Ca să rămâi îți dăruiesc Și negrăit te preamăresc"... Dar Damaschin așa-i răspunde: ,,Stăpâne! ești nespus de darnic, Prin daruri ești vestit oriunde; Dar te silești acum zadarnic Cu darurile să mă ții, Și în deșert ... atunci a mea poruncă!"... Sfârșit-a. Glasul lui neașteptat Pricinuit-a mare tulburare: Un trăsnet parcă i-ar fi detunat, Așa stăteau cu toți-în adunare... Și ochii cântărețului aprinși S-au stins pe fața-i împietrită... Și nemișcat, cu ochii tulburi, stinși, C-un glas ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... tutulor acelora cari ar putea să o merite și s'o câștige pe calea legală. Cu aceasta s'a închis odată pentru totdeauna așa numita cestiune israelită, care deși nu era provenită decât numai din cauze economice, era cel puțin interpretată de răuvoitorii noștri în sensul de intoleranță religioasă ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... februarie 1777, Poarta Otomană, uitând aceea ce cu 78 ani înainte, la 26 ianuarie 1699, la congresul de Karloveț, răspunsese solilor poloni care cereau Moldavia: "cum că țara Moldovii nu poate să le o dea să le fie lor podană, fiindcă este volnică și turcilor este închinată, iară nu cu sabia ... s-o arăte slobodă și curată. A izgonit blanele cele de mult preț și antereele cele cu aur pentru surtucul albastru, din care, cum zic turcii, înainte n-ar fi vrut să facă măcar harșele la cai. În locul bogatului șal cașemir, ce încingea mijlocul cu atâta grație, a ... neguțitorești fuseseră trimiși înaintea lui până la Șanta, și de acolo îl aduseră cu alai în Iași și-l întovărășiră până la Beilic. Acest capigibașa, cum a ajuns la gazdă, a trimis la vodă, și cum zice Stihul lui Ghica vodă : Au spus că-i bolnav de moarte, Au cerut doftor să-l caute, Trimițând la vodă în știre Că au ... însă după trei ani, la anul 1768, în vreme când Turcia se gătea de război asupra Rusiei, hanul tătarilor, vestitul Crâmghirai, în divanul împărătesc, arătă ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... vulturul, războinic și trufaș ca taurul neînjugat... Rămasu-ți-a oare numai umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de oboseală... și moleșirea a intrat în lăcașul voinicilor!. 13 ... se tulbură... cerul cel limpede se îmbrobodește cu nori întunecoși... un nor de praf învăluie câmpia și ascunde munții... se aud vaiete... dobitoacele se învârtesc, cum se învârtesc în nopțile vijelioase, când lupii urlă în păduri... caii nechează jalnic... mulțime de glasuri se aud strigând... vădesc când primejdie, când nădejde, izbândă ... deși se aflau bogați și mai săraci... căci nelegiuirea nu era cunoscută; și cei bogați, și cei mai tari nu făceau ei singuri legea, după cum le venea lor mai bine, și nu puteau călca dreptul altuia, și junii ziceau, închinându-se către bătrâni: "cinste fie părinților noștri, care s-au ... Tot lucrul lasă sămânța sa prin care din nou se naște: din tulpina bătrână și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioae; așa (și) din robie se naște slobozenia, din neorânduială (iese rânduială) ... jugul aduce mântuirea, precum furtuna liniștea... Ridică capul, țară bântuită de vijeliile lumii, țară legată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>