Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIAȚĂ
Rezultatele 1291 - 1300 din aproximativ 1756 pentru VIAȚĂ.
Ion Păun-Pincio - Când trec...
... de mai demult! Și-i trist... că nu-mi mai vine să le-ascult, Ți-i milă-n preajma unui zâmbet stîns, În care-o viață
Ion Păun-Pincio - Dies irae Dies irae de Ion Păun-Pincio (După Leconte de Lisle) Mă soarbe pâcla sură pe nesimțite-n jos ! Adâncul tău tot sufletu-mi să-nece... Cu roua voastră, codri, setea-mi stingeți – O, pașnic cer, strecoară-ți raza rece... Să uit de mângâierile deșarte, Ce sufletu-mi însângerat mi-l scurmă; O, vânt, neatins de zgomotele vorbei, Spre neștiute lumi, departe, du-mă. Iar tu, pustiu imens, de tremuri numai De șoapt-acelorași dorinți eterne, Atunci, învinsele-ți aripi, o, suflet, Spre pradă golului adânc le-așterne. Iar Moartea, irosind cenușa vieței, În noaptea-i pașnică mă ție-ascuns, Tihnit să sorb mereu în scursul vremei, Repaosul ce viața mi l-a
Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)
... filomela chiar Tăcut-a prin tufișuri, Visînd în tainic har. E ora cînd flăcăul Așteaptă-n doru-i sfînt La poarta mîndrei sale: Viață
Iulia Hasdeu - A fi iubită A fi iubită de Iulia Hasdeu But, oh! the choice what heart can doubt, Of tents with love, or thrones without? ( Thomas Moore ) Muriși, o, Beatrice, în floarea vîrstei sfinte... Cu dragostea-i poetul te-a însuflețit; Prin versurile sale ne stă mereu în minte Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit. Ți-a fost, o, Eloise, fatală dimineața. De Abelard iubită, fu sincer dragu-ți crez, Și - crin în mînăstire - sfîrșitu-ți-ai viața... Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez. Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta Potrivnică îți este și nu-l mai poți vedea. El te-a iubit... Iubirea învinge chiar și moartea; De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia! Ah, să te știi iubită! Ce sfîntă fericire! Să plîngi atunci îți vine, dar lacrime cerești! Să mori iubind!... Ah, moarte de har și norocire. Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să
Iulia Hasdeu - O, Doamne! O, Doamne! de Iulia Hasdeu O, Doamne! Cer iertare, aș vrea acum să mor! N-am șaisprezece ani! Dar viața mea-i amară, Și inima mi-e tristă, speranțele nu cobor Și fără de prieteni, ruina mă-mpresoară! Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng, Și lacrimile au un farmec ne-ntrecut ... Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng, Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
Iuliu Cezar Săvescu - Să nu vă bucurați
Iuliu Cezar Săvescu - Să nu vă bucuraţi Să nu vă bucurați de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Să nu vă bucurați, prieteni, Că astăzi râd și eu cu voi. Eu râd, cum râde vinovatul La judecata de apoi. Eu râd, că nu-mi rămâne-n lume Nimic de care să mă tem; Chiar moartea fuge îngrozită, De câte ori voiesc s-o chem. Sunt părăsit și de satana, Precum am fost de Dumnezeu. Stăpân nu am, dar n-am nici lege, Stăpân și lege sunt chiar eu. Voi știți, am plâns viața-ntreagă, Durerea tuturor am strâns; Lăsați-mă să râd acuma, Nimica nu mai am de
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: â ...
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
... ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și ...
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...