Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (O) GURA (DE)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 542 pentru (O) GURA (DE).
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ... i ucizători de dulci, Încât chiar mântuirea cea vecinică ți-o sfermi Și redevii un Sizif  sacrifici pentru viermi: Să le compui în lume o haină-n generații  Sacrifici și mândrie, și minte, ș-aspirații. O, moarte, dulce-amică  sub mantia ta largă Acoperi fericiții  și magica ta vargă Atinge câte-o frunte de
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
... chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ... i ucizători de dulci, Încât chiar mântuirea cea vecinică ți-o sfermi Și redevii un Sizif  sacrifici pentru viermi: Să le compui în lume o haină-n generații  Sacrifici și mândrie, și minte, ș-aspirații. O, moarte, dulce-amică  sub mantia ta largă Acoperi fericiții  și magica ta vargă Atinge câte-o frunte de
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul
... Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul Cîntecul — Reminiscență — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Un haiduc trecea prin crîng, Singur-singurel cu dorul, Păsările ciripeau, Vesel murmura izvorul. Și mergînd așa, ca ... sus Și dispare la răscruce. Dar izvorul murmurînd Mai departe doina-i duce, Pînă unde, sub stejar, Se deșteaptă vînătorul, El repetă fermecat Doina ce-o cînta izvorul ; Echo ce dormea-n păduri Îl aude și-i răspunde : Și pe șuierul de vînt Doina la păstor pătrunde. El o zice din caval Mai duios, cu jale multă, Și cu ei o duc spre sat Doi drumeți cari îl ascultă. O-ntîlnesc niște feciori Cînd se-ntorc de la fîneață, Fetele torcînd la porți Prind de veste și-o învață. Și din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... luna s-azvârle pe-a norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, Deasupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele-n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stâncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pământu-n picior, Prăval de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă A rupt-o de fugă nebună, pribeagă? Sau mări subterane duc munții cu sine, Purtându-m-o frunză pierdută pe mine? O dată-ncă pintenu-nfige  aleargă!... Deodată... se schimbă în noaptea cea largă Privirea... Nainte-i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane  În funduri visează
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... luna s-azvârle pe-a norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, Deasupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele-n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stâncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pământu-n picior, Prăval de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă A rupt-o de fugă nebună, pribeagă? Sau mări subterane duc munții cu sine, Purtându-m-o frunză pierdută pe mine? O dată-ncă pintenu-nfige  aleargă!... Deodată... se schimbă în noaptea cea largă Privirea... Nainte-i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane  În funduri visează
... Să rămâie-n nesfârșitul timp, ca niște stâlpi de pară! O, ridiculă cohortă de milogi neputincioși, Ce spurcați cu-al vostru cântec graiul bunilor strămoși, O, vânturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți, Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți? Ce? Pentru c-ați pus la mustru niște biete vorbe goale Ș-ați umplut, cu chiuita, de cerneal-atâtea coale, Pentru c-ați scâncit la lună, ca toți barzii răsuflați, Un amor străin, și patimi vechi, ce nu le-nțelegeați; Credeți că ... gloria se vinde, ca femeile de stradă, Oricărui neghiob, ce-n cale-i, cu ochi dulci, vine să-i cadă? Leneși, ignoranți, cu capul plin de fumuri și de pleavă, Din nimic cum vreți să iasă și să faceți o ispravă? Arta nu-i de voi. În lături, stârpituri făr de simțire, Ce dați zor lumii blajine cu de-a sila să v-admire!... Dar la glorie-n ce vremuri și în care țar-ajung Astfel de paiați de bâlciuri și gușați de Câmpulung? O, bâiguitori de fleacuri, lăutari nerușinați, Ce dați buzna pe la chefuri și părăzi, ca să cântați, De v-ar scăpăra o clipă mintea, să vă priviți bine, Ați intra-n pământ de
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... chiar pene la picior, Ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună ... ia rândul. Burcel în șanț moarte zdrobind O tivdă păgânească. Șoimu-n redan cade răcnind: „Moldova să trăiască!“ Doi frați Călini, ciuntiți de vii, Se zvârcolesc în sânge; Nici unul însă, dragi copii, Nici unul nu se plânge. Atunci viteazul căpitan, Cu-o largă brazdă-n frunte, Strigă voios: „Cine-i Curcan, Să fie șoim de munte!“ Cu steagu-n mâini, el sprintenel Viu suie-o scară-naltă. Eu cu sergentul după el Sărim delaolaltă. Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum, Prin mii de
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ca s-o stric Spre slava firilor căzute. Părinte Sfinte! Mă auzi, Norodul tău îl mântuiește, La chinuire mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci ... îndemmnat. Și rugător Genunchii Săi ușor își pleacă Și-n liniște, singurătate Alături de Hristos se roagă. Dorm toate pline de păcate; În ceruri — o tăcere-adâncă, Și numai singur duhul rău Durerea nu poate să-și stingă, El știe bine, Dumnezeu Împărăția lui o curmă Și o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ca s-o stric Spre slava firilor căzute. Părinte Sfinte! Mă auzi, Norodul tău îl mântuiește, La chinuire mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci ... îndemmnat. Și rugător Genunchii Săi ușor își pleacă Și-n liniște, singurătate Alături de Hristos se roagă. Dorm toate pline de păcate; În ceruri — o tăcere-adâncă, Și numai singur duhul rău Durerea nu poate să-și stingă, El știe bine, Dumnezeu Împărăția lui o curmă Și o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... libertății (1894) Năframa (1902) Fîntîna vrăjită (1902) Doi voinici Gruia Credință Cîntecul (1903) Domnița (1903) Isus Harpistul Legendă Zmeoaica Traduceri Un imn francez lui Eminescu (de Lucien Bazin ) Lenore (de Gottfried August BĂ¼rger ) În ciudă (de Robert Burns ) Către copaci (de Giosuè Carducci ) Ucenicul vrăjitor (de Johann Wolfgang von Goethe ) Stropi de nectar (de Johann Wolfgang von Goethe ) Loreley (de Heinrich Heine ) Grenadirii (de Heinrich Heine ) Aș pune cruce sărăciei (de Heinrich Heine ) Cavalerul (de Heinrich Heine ) Copii eram... (de Heinrich Heine ) Ca visurile (de Heinrich Heine ) Ce tristă mi-e inima... (de Heinrich Heine ) Stai și-asculți sub ramuri... (de Heinrich Heine ) Arborii-nfloriți răsună... (de Heinrich Heine ) Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... (de Heinrich Heine ) În saloane de pictură... (de Heinrich Heine ) Cavalerul Olaf (de Heinrich Heine ) Pe-o dimineață (de Heinrich Heine ) Nimfele (de Heinrich Heine ) Solia (de Heinrich Heine ) Amurg (de Heinrich Heine ) Furtuna (de Heinrich Heine ) Noaptea-n cabină (de Heinrich Heine ) Sărbătoare de primăvară (de Heinrich Heine ) Pe nouri luna strălucește... (de Heinrich Heine ) Vedenia (de Heinrich Heine ) BelsĂ zar (de Heinrich Heine ) Închinare (de Heinrich Heine ) În vis... (de Heinrich Heine ) N-am împotriva ta nimica... (de Heinrich Heine ) Din basme vechi... (de
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... și lucrul ieșea gârlă din mâinile lor. Iară soacra huzurea de bine. Dar binele, câteodată, așteaptă și rău. Nu trece tocmai mult, și vine vremea de însurat și feciorului cel mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiță nedespărțită de nurori... de aceea și chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nimerește. Într-o bună dimineață, feciorul mamei îi și aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună! După nuntă, bărbații din nou se duc la treaba lor și nurorile rămân iar cu ... m-ați sculat? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce! — D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea. — Ei, lasă, ticăloaselor, c ă v ă voi dobzăla eu de acum înainte! Și