Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PRIMUL LOC

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 285 pentru ÎN PRIMUL LOC.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... ani, dnul Maiorescu îmi răspunde în n-rul festiv al Convorbirilor literare . Răspunsul d-sale însă nu atinge deloc principalele părți ale articolului meu, ci în întregimea lui se mărginește a răspunde la două fraze ale mele, una în privința terminologiei ( emoțiunile impersonale), alta care explică relațiunea dintre rău și egoism, și în sfârșit vrea să arate că în articolele d-sale n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă la două expresii și o contrazicere. Se va fi convins dl Maiorescu că în toată cealaltă parte a articolului am dreptate, ori n-a vrut să o discute? Nu știu -constat faptele. De aici urmează ... dl Maiorescu în privința câtorva expresii și unei contraziceri, totuși articolul meu în mare parte ar rămânea neatins. Așa, spre pildă, să luăm chestia contrazicerilor. În articolul meu, la care răspunde dl Maiorescu, după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce mișcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima școalele normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai ... poporului, deși într-o direcțiune greșită. însă când vine acelaș budget si șterge o cheltuială de cultură utilă fără a pune ceva bun în loc, atunci este timpul a ne întreba, cu mai multă îngrijire, ce necesitate era de a se face aceasta? Si nu știu ... opiniunii contrare ce voi avea onoare a susținea, să relevez lipsa de cunoștință de cauză, ce a arătat-o d. Ionescu în apărarea ce a făcut școalelor normale, ca în mai toate tezele susținute de d-sa, deși poate aici inexactitățile de fapt îi erau mai puțin îngăduite. Vă aduceți aminte, că o oră întreagă ...

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... Ion Creangă - Moş Ion Roată Moș Ion Roată (Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași ... tot nu, cucoane, răspunse moșul Ion Roată. — Dumnezeu să mă ierte, moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. Moș Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare? — Îl vedem, cucoane. — Ia fă bine și adă-l ici lângă mine, zise boierul, care ședea acum ... duce și vrea să ridice bolovanul, dar nu poate. — Ia du-te și dumneata, moș Vasile, și dumneata, bade Ilie, și dumneata, bade Pandelachi. În sfârșit, se duc ei vro 34 țărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri și-l aduc lângă boier. — Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Ion și n-a ...

 

Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

... aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca să caute la stele și să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârșit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimișilor că: cine ... spre a-și alege fiul său pe acelea care îi va plăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfârșit, în fundul unui tron vechi, armele și hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuși cu mâna lui să le curețe ... ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata ... la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era ... adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în rășină ardea din rădăcină pănă-n creștet, nu departe de casa lui Nistor, și coloana de foc, urcându-se în înaltul ceriului într-un lung vârtej de scânteie, se oglindea în undele limpezi ale Bistriței și lumina în depărtare stâncile sămănate pe plaiuri. Acest spectacol, cel mai frumos care se poate vedea noaptea între munți, se da de locuitorii Dornei numai la ocaziuni ... când văd mirese smerite cu nasu-n pământ; decât smerenia asta ține numai până... — Tăceți din gură! strigă un bătrân de alăturea, și faceți

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată inteligența europeană în artă, în știință, în filozofie; să aibă, al doilea, în forma ei o limbă adaptată fără silă la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu fae epocă în mișcarea noastră literară. I Care a fost personalitatea poetului? Viața lui externă e simplă de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit ... în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

... geniu pot zice d-aceeași forță, însă de un alt genere [5] . Geniul din Pitești este sumbru, nervos, concis, sentențios, mușcător, răutăcios. El nu scrie în cărți sau în foi periodice; el scrie în foi volante. Voiți un specimen din scrierile lui nemuritoare, domnilor? Da?... Ei bine, vi-l dau, cu condițiunea ca doamnele să nu se supere. Îmi ... care promite, un soare pentru cerul întunecat al literaturei contimpurane, un fel de cap de școală, o producțiune fenomenale a timpului nostru, atlet în stil și revolutionar în Republica literelor. Este adevărat că n-a studiat decât vro patru clase primare, dar tocmai aceasta este marele cuvânt pentru care dânsul e ... când, pe cea mai mândră dintre piețele cetății noastre, se va rădica bustul tău... Uite! pentru admirațiunea ce-ți port, lasă-mă să fac eu, în treacăt, proiectul viitoarei tale statue: Bustul tău — în grăsimea naturale cred că e destul — așezat pe un pedestal superb de marmoră antică galbenă; de jur împreju[ru]l pedestalului, spre amintirea servicielor ... Geniadevsky. Nu vă mirați, doamnelor și domnilor, de acest nume nou; este numele lui; un nume pe care l-a luat de nevoie în ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare". Iar în vagoanele de marfă, afară bineînțeles de cele cu încărcătură inflamabilă neasigurată: „A nu se fuma". Critica istorică modernă ne învață că mersul înainte sau ... fotoliuri... Autoarea la masă, între două candelabre, eu, în fața ei; lângă mine, cam la spate, Mitică; de jur împrejur, ceilalți, mai tineri ca mine în litere, științe și arte. Se începe... „Tabla capitolelor. — Introducție: Ce a fost femeia în timpii primitivi, în anticitate, în evul mediu, în timpii moderni... Ce are a fi, ce trebuie să fie în timpii viitori. — Cap. I: Femeia la români,

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... Domnul X nu poate admite să fie întrerupt cumva de la această superioară activitate a domniei-sale. A crezut Domnul X, în judecata lui totdeauna gravă, că, în scrierile lui Caragiale, nu se dă respectul cuvenit cetățenilor serioși, nici principiilor înalte, care dau trup și suflet statelor. Așa s-a organizat ... Caragiale, cu un gust subțire și simțire adâncă. Aici e un punct esențial, unde estetica lui Ludovic XIV este categoric negată de estetica Domnului X, în anii 1885 și următorii, la București. Comparat cu Ludovic XIV, Domnul X are, în materie de artă și gust, le point dhonneur strașnic de sensibil are un fel de al șaselea simț, mai delicat decât toate celelalte: simțul cultural ... siluete și tipuri se află figurile straniu întunecate cum sunt casierul Anghelache, Cănuță om sucit și tipurile de cerșetori, de un așa curios humor posomorât, în Ultima emisiune; se află și Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai ... primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de ce uită pe Kir Ianulea, pe Ianuloaia și pe Negoiță, pe domnul Stavrache cârcimarul din ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

... Când însuși glasul) Freamăt de codru Revedere Foaia veștedă Despărțire Răsai asupra mea... Ta twam asi Viața Calul troian Între pasări După ce atâta vreme În van căta-veți... Noi amândoi avem același dascăl O, -nțelepciune ai aripi de ceară! Stelele-n cer Stau în cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni ... atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca și Stoa ce pretinde... Doña Sol De-ar fi mijloace În zădar în colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără să speri Și oare ... suferit 1883 Luceafărul Doina S-a dus amorul Când amintirile... Adio Ce e amorul? Pe lângă plopii fără soț... Și dacă... Glossă Odă (în metru antic) Iubind în taină... Trecut-au anii Veneția (de Gaetano Cerri) Se bate miezul nopții... Cu mâne zilele-ți adaogi... Peste vârfuri Somnoroase păsărele... De-or trece anii ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... neapărat meșterul cizmar, amicul nostru Florian, care din toate, cu dibăcie, să ne facă o pereche de ghete elegante. Și zicând acestea, am sărit din loc, l-am luat în brațe pe amicul meu și, sărutându-l cu multă căldură, i-am strigat: — Meștere Floriene, destul! am înțeles! să trăiești! ești mântuitorul meu, daca ... grațios cu mănușa — adică: suntem gata să te ascultăm: poftim, nene Iancule, începe! „Doamnele mele — zic eu — iertați-mă daca îndrăznesc, în fața unui auditoriu atât de select, să încerc, în marginile slabelor mele puteri, a răspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tâtea secole și-o ... pune spiritul uman, și anume: «Ce este arta?» (Aplauze.) Celebrul discipol al nemuritorului Platone, Aristotele — genialul filozof, născut la Stagyra, astăzi Stavros, în Macedonia, anul 384, mort la Chalcis, în Eubea, la 322 înainte de Cristos; supranumit «prințul filozofilor»; întemeietorul vestitei școli a peripateticienilor; preceptorul, educatorul prodigiosului Alexandru cel Mare; — Aristoteles ... nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>