Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN STARE (SA)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 289 pentru ÎN STARE (SA).
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... ale căror producții se dă seama prin ele. Teatrul național este adus de speculatorii din urmă, mulțumită lipsei de orice control din partea locurilor competente, în stare de tot păcătoasă, precum oricine are ochi îl vede; cu toate astea, o critică împotriva mersului stricat al acestei instituții cu cât va fi mai ... poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește “gingașa și eleganta Cutare, ce prin grațiile, talentul și arta sa precoce a știut a ne smulge lacrimi în rolul cutare, care este cea mai prețioasă piatră din diadema talentului eiâ€�. Iar un speculator necinstit, care este în stare, spre a-și umple punga, să jure publicului, prin un afiș-monstru, că în cutare seară are să aducă în scenă pe Ucigă-l-toaca de coadă, și care are obiceiul de a mânca lefurile actorilor, este proclamat ca “inteligentul și neobositul ... a intra în istoria teatrului la noi. Și ca să nu acoperim zadarnic spațiul foarte prețios al gazetei, să și începem prin “literatura în teatrul nostruâ€�, făcând o dare de seamă categorică asupra repertoriului acestui teatru.
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit satiric se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din ... ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu pletele
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... al episcopiei și s-a orânduit învățător al tinerilor ce se gătesc pentru darul preoției. Întâmplându-se oarecare neînțelegeri între răposatul și preasfinția-sa părintele episcopul, Lazăr a trecut în Brașov, de unde, ca un învățător al copiilor răposatei logofetesei Bărcăneaschei, a trecut cu această cucoană în Țara Românească, la noi. Aci, în vreme mai mult de un an, se apucase de profesia ingineriei. Printr-aceasta s-a făcut cunoscut răposatului banului C. Bălăceanul, atunci logofăt ... nu-l stricase încă moda acelui veac, adică moda de a nu fi român. Vorbele cele dese ale lui Lazăr asupra românismului aflară în răposatul Bălăceanul un protector înrâvnat. Din norocire, acest boier se afla, dimpreună cu ginerele său, efor al școalelor (grecești atunci). Lazăr insuflă în inima acestui român încredințarea că se pot învăța științele în limba patriei. Eforia făcu anafora către fostul domn Caragea, cerând a se statornici o școală românească în Sfântul Sava, spre învățătura științelor în limba națională. Cuvintele acestea de "științe în limba națională" se părură prințului cu totul nouă și neputincioase de a se înființa; cu toate acestea, pentru curiozitatea lucrului, porunci a ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... apropie de mine, Gândirea mi-o cioplește ieșind ceva mai mic. A, rimă răsfățată! Crezi tu că far’ de tine Bătrânul nu-i în stare să-și taie din granit Un cântec ce nu piere, un imn ursit pe veacuri, Păretele ciclopic durat făr’ de ciment? O rimă, ce-i ... l simț că-i pretutindeni, și simț că-l simț mereu. Eu nasc o cugetare, și dânsa-și ia avântul, Nemic n-o mai oprește în spațiu sau în timp; A mea-i și parcă-i alta, căci este fără margini; A mea-i, și-i infinită, plutind-în univers, E infinit în mine, nu omul cel de carne, Nu hârca-i infinită, ci cugetarea mea: Artistul făr-astâmpăr ce nentrerupt îmi joacă Pe clapele din creier, cântând ... vieți evolutive Treptat se subțiază, ajunge străveziu, Nepipăit, elastic, întrețesut cu forța, A carii e pojghiță: un corp molecular. Naturalistul, care din jos în sus învață, Materie visează în universu-ntreg. Din sus în jos cu fală privește filosoful, Și-i pare numai forță. Se-nșeală amândoi. Poetul singur știe, extaticul prin care ...
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le ... vânătorul o carabină ghintuită cu repetiție și porcarul briliante. Ce puțini sunt aceia cari, înțelegând ce le trebuie, știu ce marfă să ceară și sunt în stare s-o prețuiască! Și nu mă-ndoiesc că dintre acei puțini ești și dumneata, cititorule. Amatorul și artistul Am cunoscut o damă din societate care ... iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă ... — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime în opera lui toată gândirea și simțirea: ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... cu cât e mai femeie. 4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare); dar nu-i mai puțin adevărat că în femeie există și o seculară rezervă înnăscută -- ca o adaptare la viața erotică -- rezervă care se generalizează în toată viața ei sentimentală. Și nu puține femei se supun mai degrabă acestuia din urmă decât celuilalt imperativ al naturii lor. În cazul acesta poezia feminină se poate defini ca un romantism comprimat. 5. Situația subordonată a femeii din toate timpurile, necesitatea de a ... o simpatie autentică, naturală, care se răsfrânge asupra întregii naturi vii cu o amploare și cu o intensitate absolut necunoscute bărbaților. 6. Feminitatea puternică este, în adev[...]ntotdeauna în luptă cu masculul. Sensibilitate la, să-i zicem, eternul masculin, cochetărie, defensivă provocatoare față de agresor, în sfârșit, o întreagă politică și diplomație cu adversarul, plină de suspiciuni ca orice politică de acest fel. 7. Am spus aiurea că în afacerile de sentiment femeile, conștient și inconștient, își țin jocul ascuns față de bărbat. Acest secret îl păstrează și scriitoarele, când sunt femei de rasă ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace și tari în zile grele Și demni de-un tată, care e demn de-ai săi feciori: Era Voinic-Zorilă, copil născut în zori, Braț greu la bătălie și trăsnet la izbândă; Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă Milos; și era fiul din urmă Trandafir, Frumos ca ... câștige pe fată de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! S-a dus, s-a dus voinicul, pierdut în negre zări, Lăsând în urmă-i dungă de-albastre-ndepărtări Și nori de praf; și mers-a trei luni și jumătate Și-n urmă el ajunse la ... Trandafir s-aruncă Pe calul său și trece un deal, un șes, o luncă Și tot mereu se duce pe drum îndelungat Și-ajunge iar în țara lui Tabără-mpărat. A râs Voinic-Zorilă și Grangur încă râs-a Când l-au văzut în curte, iar împăratul zis-a: și tu te-ntorci acasă cu brațul gol? Mă mir!... Atunci ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... redactori ai ziarelor din Bucuresti Iubite confrate, De două luni de zile am înalta onoare de a fi numit director general al teatrelor în locul onor. d-lui C.I. Stăncescu, demisionat în urma unei inspecțiuni finanțiare, care a găsit casa teatrului într-o stare foarte neregulată. Numirea mea a făcut obiectul multor comentarii, unele simpatice, altele ostile, în deosebite cercuri. Nu ar fi nimic de zis în această privință; fiecare e liber să judece un lucru așa cum îl taie capul și cum îl îndeamnă inima. Dar se întrebau unii: care sunt ... scena Teatrului Național; e destul să pomenim de dd. Anestin și Hagiescu. Afară de asta, direcția a căutat sâ întrebuințeze mai bine ca în trecut niște talente marcante, ce până acuma stăteau cam prea ascunse în umbra rolelor de a doua mână. Astfel, în stagiunea aceasta, d. Petrescu – care a jucat anii trecuți așa de bine pe Macduff în Macbeth, pe Actorul în Hamlet, pe bătrânul Moor în
... a-și arăta fața sa unsă din gros și sânul său veșted și gol — poate ultimul mijloc de-a sufoca dorinți murdare în piepturi stârpite și pustiite de corupțiune și beție. Bețivul intra, semiîntunericul devenea întuneric și amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte de plumb când ... de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului ... subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai ... români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... zmei, De-a dragul să cauți la ei, Iar copila râzătoare, Subțirea și-ncântătoare Ruptă dintr-un raz de soare: Mult cu mă-sa sămăna, Deci Lenuță-o boteza Pe numele maică-sa. Câți feciori au fost prin țară Toți venit-au să o ceară, Mândri și viteji feciori, Venit-au ca pețitori. Dar Lenuța, ți-e mirare ... a aflat Porțile stricate, rele, De puteai sări prin ele, Staulul stricat și gol, Iarbă mare prin ocol. Ea sărmana aștepta, Că frații vor alerga În prag a o-ntâmpina, Dar nimeni nu s-a ivit: Constantin n-a fi venit. Ea la ușă se ... să bată În cea ușă încuiată: Lasă-mă, mămucă, lasă, Lasă-mă să intru-n casă, Că îți sunt iubita fată, Lenuța cea-ndepărtată! Mă-sa, din casă, plângând, O alungă blăstămând: Du-te-n foc și-n câte rele, N-amărî zilele mele, Du-te-n foc, te du d ... Însă fie blăstămat Cine o a-ndepărtat! Dar Lenuța nu-nceta, Tot bătea și se ruga: Lasă-mă să intru, lasă! Și mă-sa ...