Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCEPÂND DE LA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 546 pentru ÎNCEPÂND DE LA.
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... este, zise hoțul într-una din zile, să ciordești, fără să te prinză cineva; să buzunărești și pe dracul, fără să te vază nici pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca să-și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și când îl apucase ogarul. Se sculă, se ... asemenea stăpân, cre nu-i dă răgaz cât ar aromi cineva. Hoțul văzu că ucenicul lui are să-l întreacă, și zise: - Ia lasă astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești calfă, ai scăpat ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar ... La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea și cu limba lor rustică au încheiet tractaturi cu cele întăi puteri ale Evropei de a cărora binefaceri și astăzi ne bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de literatură națională, dar fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... veninos Vătămător e foarte sărmanului poet! E rău lovind pre altul să nimerești în sine, Căci versurile, care în cititor nasc râsul, Adese aduc lacrimi la bietul autor. Arăt eu adevărul, pre nime nu numesc, În versuri râd și-n suflet plâng relele năravuri. La oameni adevărul nu place totdeauna. Cine vrodinioară de el te-a întrebat? Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțumește. Acel care dorește a fi cu lumea bine, Și ... a părăsit, Și încă nu-ncetează de a mă prigoni. Cu-acest nou soi de versuri ce nasc melancolie, Noi poate vom aduce la cititori plăcere. Tristețea este dată la omul muritor, Căci el pe tot minutul pășește spre mormânt! Să aibi numai plecare, materie destulă Găsești pentru a scrie. De ce dar să faci satiri, Și ura tuturora să tragi asupra mea? Dar văd că tu, o, muză, te tulburi, te roșești, Nu îndrăznești să ... foarte greu; A scri ce nu simțește, nu poate nicidecum! Iar când năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor, Eu însumi întru sine că sunt poet mă simt, Și nu fac cititorii atât
... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...
... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...
Cincinat Pavelescu - O epigramă
... iepure, și altceva să stai cu pușca în mână, în pădure, în fața lui. Dar fiindcă văd că insiști cu programul, îți voi spune că de la început aș fi fost decis să încep la Teatrul Național Joile literare de la Comedia Franceză, pentru ca publicul să poată lua contact direct cu scriitorii și operele lor. Aș vrea cu acest prilej scriitorii să fie larg remunerați ... trebuie să fie și o distracție, dar și o școală. Ridendo castigat mores!... Așa ceva nu știu dacă mă înțelegi bine nu prea se realizează la noi. Publicul, în ceea ce privește repertoriul, e cam lăsat la coadă. Repertoriul pentru public... A, dar subiectul acesta e prea serios... ca să putem vorbi de el numai în treacăt. - Vezi... numai ideea că aș fi putut fi instalat pe scaunul directorial de la Teatrul Național mi-a dat o seriozitate și un aer grav, incompatibil cu caracterul meu vesel și firea mea zâmbitoare. Până în momentul ... mă ocrotește cu multa sa bunăvoință și cu aprecierea sa atât de măgulitoare. Dar... mai e o chestiune care mă tulbură mult. Chestiunea inamovibilității mele de magistrat sunt doar consilier pe care aș pierde-o venind la
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit ... răul au urmat, el au făcut și morți Cât au avut viață. Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază: Privește, uită-te la faptele-ți cumplite, Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte, Cu multe desfrânări Vezi fiice depărtate De-a lor nevinovate A sexului chemări, Vezi deznădăjduirea familiilor întrege, Adusă prin a tale mintioase încercări. Tu de însoțiere, de legături, de lege Ai râs, ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e vis amăgitor? De cine-i încântat nemernicul amor? De tine! Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată Prin o îmbrobodire de adevăr înalt Și răzbunarea urii de ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... încolo, pentru că ea nu le da prilej de glumă. Într-acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă și pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de bucurie merse la acea nuntă și luă cu dânsul și pe împărăteasă și pe fiul său. În ziua aceea, când era cununia fiului de împărat, la nunta căruia merse acest împărat cu feciorul său, găinăreasa se ceru și ea de la vătaf să o lase și pe dânsa să se ducă la preumblare. Vătaful, cam râzând, îi zise: "Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar". Apoi o lăsă. Iară ea, înghițind înfruntarea, nu zise nimic și plecă. Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâți feciori de împărați și domni al său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în niște haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosițele ei împletite cu meșteșug și date pe spate îi atingeau pulpele și ea era așa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă ... — A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... către răsărit și înaintând ca un vârtej luminos, bate pe mintoșii greci, nimicește pe trufașul Darie al perșilor, îngenunche la supunere pe marele Por-împărat de la Indii și străbate triumfător Asia și Africa, poruncind să se ridice de la Indus, pe drumu-i, si până la templul lui Amon din intrarea pustiului Saharei, șaptezeci de cetăți. Tot în aceeași vreme, de-a stânga Adriaticei, spre apus, mica republică a Romei începe a cuceri cu lupte îndărătnice peninsula italică. De o parte, către răsărit, un om cu câțiva soți, fără o societate, făcea în cincisprezece ani o împărăție uriașă; pe de altă parte, câtre apus, o societate întemeia încet-încet un stat. Praful nu s-a ales de împărăția lui Alexandru în câțiva ani; iar mica republică a crescut mereu până ce a ajuns cea mai formidabilă si mai ... și gândiri proprii? De ce, chiar din lumea de strânsură de așa diverse proveniențe, care mișună dasupra poporului, nu s-ar găsi arareori și individualități de o proveniență mai aleasă și mai nobilă, care să se însufle
Ștefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg
... Ştefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg Clopotele din NĂ¼rnberg de Ștefan Octavian Iosif La NĂ¼rnberg, în vechiul castel, Stăteam rezemat de-o fereastră, Privind cum se-mbracă sub el Orașul în negură-albastră. Și purpur plutea în fâșii Prin negura vânătă-a serii, Pe ... clopot începe să sune Așa de duios și de blând De parcă o rugă ar spune... El sună, și alte-i răspund Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-aude, din fund, Și clopotul domului mare! Și valuri de-adânci armonii Plutesc în fantastice zboruri, Părând că sunt sute și mii De îngeri ce murmură-n coruri... Dar eu, ca furat de un val, Pierdut în concertul haotic, Mă văd într-o sală de bal, O sală-n mărețul stil gotic. Și albă ca albul din crin, Ca umbra din umbră ușoară, De mine s-apropie lin O falnică, blondă fecioară. Eu stau și de-abia mai respir, Cuprins de-o sfială stângace, Dar ochii ei mari de safir Îmi spun că dorește să joace. Și-ajunge doar brațul să-ntind, Ea brațu-i pe umăr mi-așază, Și stăm să pornim dănțuind ...