Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AJUNGE ÎN PORT
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 394 pentru AJUNGE ÎN PORT.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... ajun de Anul Nou de Constantin Stamati-Ciurea Prin iscusința picturii decorative, a mecanicii și științelor fiziÂcale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările și mișcările, ce se săvârșesc în perioadele elementelor tulburate. Priveliștea este adusă la așa mare perfecțiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscolește și gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care aburește o căldură ca în luna lui mai, simte până și mirosul de viorele și lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieșă, elegantă și cu un buchet mare ... și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât rămasem încă pe drum tocmai de ajun. Cu ciudă îmi făceam însumi mustrări, de ce, lăsându-mă ... pesÂte mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de toți disprețuit, Și cine știe dacă, prin relele purtări, Nu-i va sfârși viața într-o spânzurătoare. Isprava bunei ... mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de la aceia numai, La care în pruncie am fost încredințați; Căci patima găsește prin multe părți prilej De-a se vârî în inimi; și tot ce pre un tânăr Înconjură, formează a lui firești plecări. Nu e de-ajuns sămânța s-aducă rodul bun; Îi ... Și frâu și-ar pune limbii când fiii lor sunt față. Adun avere multă și dreaptă și nedreaptă, Mă sârguiesc să capăt un rang însemnător, În somn și în ospețe viața îmi petrec, Și pân-în urechi intru în tina desfrânării. Crezând că fericirea stă numai în avere, Acelor mari puterea ...
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... pentru mine, zâmbind prin lume treci! de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude ... vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu ... mamei amintire eu unu-n stare-am fost Să ți-o sacrific ție și sunt atât de prost Încât tot numai ție viața-ți mulțămesc, În dar parcă mi-ai da-o... și parcă o primesc Ca orbul, ca un câne, căci vezi în stare sunt Pe praful urmei tale cu fruntea la pământ. Și tu? îmi zâmbești mie , cum altora zâmbești, Cum poate-ai spus-o altor tu ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
... Și-a dat de Ana-n cale. Ce ai tu, Ano? Uite ce-i! Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mândrețe! Din piatra tronului din rai Cioplit în flori măiestre, El singur unui fiu de crai D-ajuns i-ar fi fost zestre. Și cum îi zici? Inel îi zic! Pe degetul suleget ... n-a sărutat, Ori poate flori și fluturi, Dar pentru salbă i-ar fi dat Și-o sută de săruturi. Așa fac doi coii în joc, Când nu-nțeleg ce-i jocul, Dar zânei i-a părut d-atunci Că i-a pierit norocul. A ... de mac, Stau sânurile pline, Mai naltă pare, și-n umblat Mlădie ca o vargă, Ea simte cât de rău i-a stat În haina ei cea largă. Și ochii-i otrăviți de dulci La brâu sălbatici cată. Ți-l dau, cu tine de mă culci Alăturea o dată ... eu multe! Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i? De ce să n-o asculte? * Știți voi povestea, când un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat de viu, S-a îmbrăcat ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... cale El atât de mult doritul rege-al visurilor tale Îți păru că de când lumea îți era știut și drag... O, de câte ori, în urmă, de cu vreme stând în prag Și uitându-te în cale-i, cu ochi lacomi și fierbinți, L-așteptai, sfârșit să puie dulcii tale suferinți, Și mureai pân să se stingă razele în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți părea o veșnicie ... l. El s-apropia ușor... Tresăreai, înfiorată ca de-un farmec din povești, Și nemaiștiind ce cugeți și-n ce lume mai trăiești, Îi cădeai în brațe, moale de-a plăcerii dulce lene. Ca un flutur prins în pară tremurau a tale gene De atingerea și focul pururea-nsetatei guri. Când steteai a ta iubire pân la moarte să ... atâtea jurăminte, Și cum râzi singur de tine când îți mai aduci aminte Ce clădiri durai vieții din nimicuri și păreri, Și ce mult credeai ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... cu Balcanii la Poarta de Fier, numită turcește Demis-Kapu. Se preÂsupune că această poartă este formată prin o prăbușire vulcaÂnică, întâmplată încă în timpuri imemorale, când planeta noasÂtră era mai adeseori zguduită de focul intern și de gazurile ei. Acești munți se împart în Carpații orientali și Carpații occiÂdentali, numiți Tatra sau Carpații din centru; cei orientali erau numiți în vechime munții Bastarnici sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în rândul celor mai măreți munți ai Europei. Înălțimea lor ajunge la 3300 metri maximum, la 1195 metri minimum peste nivelul mării. Renumitul geolog-topograf Valenberg a alcătuit următoarea scară a înălțimilor ... mare avânt comerțului minele de sare, care covârșesc pe toate celelalte din Europa. Ele se află în Bochnia, în Wieliczka (Galiția), în Ungaria, Ocna Mare, în Moldova. În ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și ... apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca un ostrov verde, și s-a pomenit în fața unui palat ce se lumină de sus și până jos la apropierea vâlvătaiei, care pâlpâind se prefăcu într-un moș bătrân și zise : â ... a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ce-l îmbrăca, rumăn și frumos la față, cu ochii sclipitori ca pietrele ce le purta în inelele de pe mâini și cu neînchipuită mulțumire de sine zugrăvită pe întreaga înfățișare. Și celălalt, fericitul, s-a recunoscut și el la ... ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... acelor tineri aveau o natură și grade ce par tineretului actual paradoxal neverosimile. Să te culci cu femeia pe care o iubești, constituia, chiar numai în intenție, o supremă impolitețe; iar fapta însăși, o sălbatică profanare, de negândit în planul acelor mult delicate spirite. Ca să vedeți unde ajungea, în vremile acelea, oroarea de orizontalitate în situații intens sentimentale, vă pomenesc următoarele: prin fânaț, se plimbă cei doi, care cu nici un chip nu pot deveni pereche. Firește, Adela culege flori ... botinei, a vârfului botinei. Despre rolul rochiilor lungi, gelos acoperitoare, în psihologia și istoria dragostei europene, a făcut domnul Ibrăileanu, și în unele publicații ale sale de ordin teoretic, reflecții fine și adânci. În acest punct Adela se supune disciplinei clasice... Am întins pelerina la picioarele unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac ... delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în
... dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce ... a gemut, Era durerea mamei, că ei i s-a părut C-aude roata morii și roata stă deodata. Se uită lung în giuru-i, se-ntoarce-nspăimântată, Cu ochii plini de vifor, cu sufletul pătruns D-un fulger: parcă vede în cas-aici ascuns Dușmanul ei, hainul, ce vine să-i sugrume Bărbatul și copila, pe dragii ei din lume. Să nu ne lași, măicuțo! îi ... de-un nebun, Desculță, nedormită, și hainele ei spun Că nu e semn a bine, ca-i blestem și pierzare, Pedeapsă peste dânșii, în ziua asta mare. Ea însăși buimăcită în jurul ei privea, Căci își pierduse capul și nu-și mai pricepea Cărările; în ...
... Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi ... și capi de școală, poeți mari și mici poeți, Donchișoți ce-n a lor piele de mândrie-abia-și încap: Suliți de carton în mână, și cu chivere pe cap, Urieși cu talpa-n tină și cu creștetul în nori, Dornici de eternitate și de statui visători!... Toți împinși de-aceeași sete, pe volume-ntregi călări, Se-mbulzesc se duc să spargă noaptea veșnicei ... răsuflați, Un amor străin, și patimi vechi, ce nu le-nțelegeați; Credeți că-i de-ajuns ca lumea să vă dea-n genunchi uimită Și în veci a ei uitare și dispreț să nu vă-nghită? Dar de când nerușinarea, spuma frazelor umflate Și ridicula-ngâmfare drept talent pot ... ignoranți, cu capul plin de fumuri și de pleavă, Din nimic cum vreți să iasă și să faceți o ispravă? Arta nu-i de voi. ...
... a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soție. Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul. Și trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa niște lacrămi cât pumnul și suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ... cu tată-său și cu mumă-sa. Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai și numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca și de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul ... îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, și zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse și se prinse în horă iarăși lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, și tot ...