Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT SE POATE DE
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 635 pentru CÂT SE POATE DE.
... Ca să țin casă cu ea." ,,Dă-mi baltagul tău de vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț, Cât ți-e graiul de sumeț!" IV Ei de brâie s-apucară Și la luptă se luară Zi de vară pân-în seară. Când în loc mi se-nvârteau, Când la vale s-aduceau, Nici unul nu dovedea! Dar Stoian mereu slăbea, Brâul lui se descingea. [3] ,,Vidro, puiculița mea! Vin' de-mi strânge brâul meu, Apăra-te-ar Dumnezeu, Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile!" Iară Vidra mi-i privea, Ochișorii-i strălucea, Inimioara-i se bătea Și gurița-i răspundea: ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vă-i lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul ... că mi-l izbea, Cât pământul despica, Pân-în brâu că mi-l băga. [4] Baltagu-apoi ridica, Capul lui Păun zbura; Trupul pe brânci se pleca, Lui Stoian se închina. Iar Stoian se întorcea, La Vidra-ncet se ...
... vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. Cine știe, poate a și murit în cătănie. Bietul câine! Apoi începe a se sterge la ochi, așezându-se pe piatra de lângă portiță. Cine știe, poate a și murit! Trei ani vor fi la toamnă de când l-au dus în cătănie. Și mulți mor în cătănie. Se zice că-i bate și-i țin cu mâncări rele. Vai ș-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi împrejur. Scormon era tupilit la picioa- rele ei. Ea începu să-l netezească. — Scormon! tu n-ai stăpân ... săi mișcările lui Pascu. Din când în când, ciulește, tresare, ridică capul ori mormăie, parc-ar fi simțit ceva nepriincios. Pascu nu-l vede. El se simte singur. Câtă vreme a fost în cătănie, adeseori și-a adus aminte de el. Muntele, turma și Scormon au fost prietenii din revărsatul tinereților lui. Acuma însă, de când a sosit acasă, parcă e sătul de
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
... Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru Teatrul nostru de Ion Luca Caragiale Multe lucruri absurde se văd în lumea noastră românească, așa de multe, că ne-am deprins cu ele și ni se par foarte raționale, ba adesea am crede absurd pe acela ce ar îndrăzni să le critice sau măcar să le, denunțe ca atari. Se poate o absurditate mai mare decât exagerata extensiune a învățământului secundar clasic la noi? Se poate o mai mare absurditate decât năvala sexului frumos la învățământul universitar? Dar despre astea altă dată. Deocamdată, să răspundem la aceasta: se poate o mai mare absurditate decât organizația oficială a Teatrului nostru Național? Nu, desigur. Și, cu toate astea, teatrul merge. Cum merge, e altă ... sau mai puțin sigur, pentru că el ar trebui, din produsul întreprinderii și, dacă nu, din pungă, să plătească chiria localului, lefurile artiștilor și oamenilor de serviciu și onorarele autorilor, și pentru că ar ști că la semestru nu are să încaseze de la visterie și din alte părți nici o pomană oficială. Teatrul românesc numai prin inițiativa privată se mai poate pune pe calea adevăratului progres literar și artistic. Când zic inițiativa privată, nu mă gândesc, Doamne ferește! la asociațiuni generoase de frecuentare obligatorie a teatrului puse sub înalte patronaje; arta, dacă nu ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându ... de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri ... ar ajunge să-i dea sărutare Când este-adormită, va face schimbare În sorții închiși. Dar ochii fecioarei lucesc înfocați Și cei ce s-apropiu, se-ntorc spăimântați. Tu du-te, sarută, și nu te-ndoiește, Căci ochiu-i nu vede, deși strălucește, Frumos călător. Odată ce buza-ți de frunte-i v-atinge, Magia fatală pe loc se va stinge Ca visul de dor." Străinul pătrunde prin vechiul castel. A morții tăcere domnește prin el. Iar steaua durerii, tăcută și plină, Ieșind ...
... Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... leneș, pentru vreun ticălos... — Aș! zic eu... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! până viu eu, citește! Și zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trântește dinainte pe masă și iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului ... primi, cum n-aveți îndatoriri de ...
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
... ascultă. Dar ca și stejarul mândru de la munte, Mircea-și netezește nobila sa frunte, Și ca și stejarul mândru când înfruntă Crunta vijelie, Mircea se încruntă. Și, apoi, se scoală deodată-n picioare Și cu glas puternic le strigă: „Tăcere! Ați uitat voi oare pe al vostru Domn, Ce-și visează țara chiar ... capul își isbește! Mâine-n două ceasuri voi ca să sfârșim, Să zdrobim odată pe-acest Ilderim! Da! să știe bine cruntul ienicer C-aici se-ntâlnește cu un zid de fier, Zid compus din piepturi brave oțelite, În a țărișoarei dragoste călite! Poate-avea el oaste cât frunză și iarbă, Eu ridic din umeri și îmi râz în barbă; Căci, nu numai țara mi-apăr până mor, Și-al creștinătăței sunt apărător ... zic: Fiți la înălțime! și mai mult — nimic!â€� Și zicând acestea, cupa lui ridică; Din ochi, două lacrimi în cupa lui pică, Lacrimi de iubire pentru țara sa, Ce numai eroul știe a vărsa. Oastea e-n picioare; arme zăngănesc, Și de luptă bravii toți se pregătesc. După ce se face sfânta rugăciune, De Mitropolitul, pentru națiune, ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare pașnică pe lângă cea veche? Trebuia oare o critică așa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme și autorități de astăzi? Admițând chiar că transilvănenii scriu rău, că Bărnuțiu nu e om de știință, că Șincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare și poezii nici
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ... e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest mic impiegat. Vedeți câtă leafă are tânărul pe lună? 150 de lei... adică 150 în stat; în mână capătă 135; care va să zică, 1620 de lei pe an; prin urmare, are venit, din munca lui, câte 4 lei și 44 ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... fata a doi sărmani muncitori de pământ, cari d-abia-și duceau bordeiul de azi pe mâine. Ce o fi adevărat nu se poate ști bine; destul ți-e că, până-n ziua de azi, lumea arată acolo lângă târgușorul Nanterre, pe un deal, tăpșanul unde ar fi umblat Ghenoveva în copilărie păstorind câteva oi ale părinților și închinându ... s-o atingă; dar n-a apucat să ridice nemernicul mâna si a picat grămadă trăsnit. Puțin mai târziu, iată că se apropie de Paris năvala hunilor; vine asupra Galiei Attila, ca un potop, în fruntea a nenumărate valuri de oști sălbatice, cum nu s-a mai pomenit pe fața pământului... Jaf și prăpăd, pieire cu foc și sângiuri — adevărat (păcum i ... că degeaba ar mai scoate astăzi parizienii racla cea nouă a sfintei... Nici moaștele ei n-ar mai voi să poruncească, nici apele poate n-ar mai vrea să asculte... Cu sfânta Ghenoveva împăcare nu se mai poate. Împotriva inundațiilor la altcineva trebuie să alerge... la geniul civil francez... El poate