Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT SE POATE DE REPEDE
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 273 pentru CÂT SE POATE DE REPEDE.
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... Te dai coadei, ai? Simțiși c-am să te pun la treabă și te pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! Și când s-a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din ... a treia zi, am mâncat la nămiez fasole și ridichi... Ce sa te pomenești?... Așa pe la toacă, au început amândoi părinții mei să se ție cu mânile de pântece și să se vaite grozav: "mor" și iar "mor"!... Căpitanul, văzându-i cum se zvârcolesc și se zgârcesc în dureri de moarte, a chemat degrab pe un călugăr papistaș, care se suise cu noi pe corabie, om învățat, priceput și la căutarea boalelor. Până să vie acela, bolnavii începuseră să-nvinețească și d-abia i-au ... postul Paștelui la christianii răsăriteni... Greșesc oamenii - c-așa e bietul om, supus greșelii - mănâncă întâi ridiche și pe urmă fasole... Vezi bine, ridichea își repede ...
... Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis ... n picioare, treizeci și patru de ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ...
... George Coşbuc - Pe munte Pe munte de George Coșbuc Fugiți cu turma repede spre văi! Pe culme-aleargă duhul răzbunării Grozavul vânt se zbate-n largul zării Și norii-mbracă haină de văpăi. Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste, Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă Cântarea ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, și unul
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... femeia unui influent senator, de șapte ori milionar: Dă-te-n lături! nenorocitule căpitan Mișu; dă-te-n lături! te stropește! Îl mai iubește ea?... Poate. O mai iubește el?... Desigur. Dar... ea este atât de sus astăzi și el... el e atât de jos! omul căzut, omul care a fost degradat pentru că și-a călcat onoarea, pentru că...a furat. A ... urma ei, Aglaia Popescu se chema deja madam Cuțopolu. Și căpitanul a trebuit, uimit de hotărârea Aglaii, să bată în retragere. Adânc lovit de această schimbare, și foarte băut, a mers la Lucreția Popescu, să-și vază băiatul. A plâns! a plâns așa ... — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de fluturi nebuni, treptele scării de ...
... nas și făcând cu ochiul): Ei! nu te mai face acu... Mița, de! care ai devorțat-o dumneata... Avocatul: ...? Cocoana: Care ai devorțat-o dumneata de Pricopoiu de la Ciulnița. Avocatul (după o prefăcută sforțare a memoriei): A! madam Zaharidi... Cocoana: Ei, da! așa te-nvață... Zaharidina... ( Se apleacă la urechea avocatului și-i șoptește ceva râzând cu multă intenție. Avocatut zâmbește cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui și pune grațios trei dește de la mâna stângă peste buze.) U! pardon... oi fi mirosind!... Am gustat de dimineață niște anghelică de casă... Nu știu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeași mișcare grațioasă, se apasă cu cele trei dește la lingurea făcând ceea ce se zice pe franțuzește une petite moue degoĂ»tee.) Avocatul: Ei! și afacerea dv.!... Tânărul (aplecând ochii din tavan): E pentru... Cocoana (după ce și-a ... lingurea.) Avocatul: În sfârșit... în sfârșit, cum stă chestia? Cocoana: El... Lae... Tânărul: Lasă-mă, mamițo, să spui eu. Cocoana: Ei! poftim, spune. (Fumează și se uită și ea la policandru.) Tânărul: Eu vreau să dau divorț... Avocatul: Ești însurat de curând... Cocoana: De
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur Din carnetul unui vechi sufleur de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 NENOROCIREA UNEI REGINE 2 QUIPROQUO 3 EXCES DE ZEL 4 REVANȘĂ 5 DIN CARE SE VEDE CĂ METODA CHINOROZULUI NU-I ATÂT DE RECENTĂ PE CÂT S-AR CREDE 6 LOGICĂ STRÂNSĂ 7 MOMENT DE DISTRACȚIE 8 LUPTĂ DREAPTĂ 9 RUȘINE 10 FERICITĂ IMPROVIZAȚIE 11 EXTEMPORARE 12 UN “LAâ€� NATURAL 13 GLUMĂ PROASTĂ 14 OFERTĂ GRAȚIOASĂ 15 UN CREDITOR ... ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... din casa domnească... OANA: Cu vremea se cumințește, doamnă. DOAMNA TANA: Vremea poate orice, dar nu poate schimba o pisică într-un câine credincios... Că de când veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i fuste... să juri că e femeie... OANA ... repede în balcon și coboară scara; după el, Arbore.) ȘTEFĂNIȚĂ: A! nu! a! nu! nu se poate! Nu vreau să știu de Polonia și de Sigismund! Mai mult prețuiește o... ș-un tâlhar!... A! Doamna!... Nu e așa, doamnă? DOAMNA TANA: N-am auzit ce-am auzit... ȘTEFĂNIȚĂ ... ca Polonia să fie de două ori și Sigismund încă o dată? DOAMNA TANA: Polonia este destul de mare așa cum este și Sigismund destul de puternic atât cât este. (Arbore se pleacă și aprobă.) ȘTEFĂNIȚĂ: Ce te pleci, Arbore? Arborii se pleacă numai de vijelie... Doamnă... (Îi întinde mâna. Tana dă să i-o sărute. Ștefăniță o retrage.) DOAMNA TANA: Voiam să fac ce se cuvine... ȘTEFĂNIȚĂ: Destul c-ai voit... DOAMNA TANA: M-am deprins de
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... să fie în veșnică încântare. Sunt aproape complect fericit. Toate nemulțumirile de odinioară au dispărut, poate pentru că am exagerat crezându-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtând-o ... după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările disperate din fiecare seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. ...
... mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba È›ara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde È™i nu le zicea ... cer, cu una în pământ. Florea nici nu mai aÈ™teptă ca balaurul să-l scalde în văpaie, ci dete pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână È™i o zi, Costan se sui pe cal, îÈ™i luă ziua-bună de la frate-său mai mic. "Să vii È™i tu, dacă voi pieri È™i eu" zise È™i
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea ...