Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE PIELE
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 215 pentru CA DE PIELE.
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește și îmbată de o amețeală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goana după plăceri rare, după senzații noi. Din acea lume nepăsătoare și deșartă, dezbărătă de prejudecățile de rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara ... și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate — șapte safire de Ceylan. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se strâmbă ... din cap. Vițioanele de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și porni înainte, luând pe Mirea de mână. După dânșii iar se adunase droaia de
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... făcut voiajul Dunării și să nu se fi mirat ca mine de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de prisos dar să vă mai vorbesc de acei munți plini de peșteri adânci și înveliți cu păduri vechi, precum și de Porțile-de-Fier, și de Turnul-Severinului, și de rămășițele podului lui Traian. Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul ... ținea șoldurile de râs, și oamenii din uliță, care fuseseră față la această întâmplare comică, ziceau hohotind: neamțo dracoli . Peste zece minute căruța veni înapoi ca să mă ia de a doua oară. Postașul se zbuciuma de râs pe cal; iar eu, astfel eram de tulburat, încât mi se părea că și roțile râdeau scârțâind de mine! Mă urcai în sfârșit de iznoavă pe cuibul acel de fân; dar astă dată mă apucai cu mâinile țeapăn de căruță: Allons . -- Alon, domnule ! strigă postașul și, înțepenindu-se în scări și chiuind
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 Un episod din anul 1848 de Vasile Alecsandri Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri . Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869. Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iași o nereușire atât de tristă, grație unor șefi buni de gură și mai buni încă de fugă, a obligat pe mulți tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desțăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă. Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenințat de a resimți efectul acelei spaime domnești, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munții Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu țintea la mai puțin decât ... adăuga: că poliția din Iași ar fi arestat un mare număr de persoane pe care le supunea la torturi în întunericul închisorilor, că o seamă de tineri ar fi fost expeduiți spre Dun[...]n căruțe de poștă, iar că sosind în pădurea de la Poieni, nu departe
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... se-ar cădea. Ast uiet ce ar face totala-anomalie, Amestecul, ciocnirea, zgomult material, În ceartă elementele, cutremur în tărie, N-ar face-atâta uiet ca-ast zvon spiritual. Ca soarele de mare, mai mare între stele Și stinși d-a lor lumină ca Urius, Titan, Așa cad legioane de spirite rebele, Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan. Cad repezi nouă zile; căderea se-ndesează, Din regiune-ntr-alta mai repezi vâjâiesc, Se-ntoarce fiecare ... nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul, abisul se despică, Tartarul se deschide; de foc un ocean Se-ntinde fără margini, și demonii tot pică, Cei mari tot mai nainte, din toți mai greu — Satan. Acesta, ca alt soare, și încă și mai mare Și repede ca mintea, cu uiet ajungând, În Tartar urlând cade, s-afundă ca
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu ... în cel mai mare grad, Deși-i nebun de frunte, viteaz îl socotiți. Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată, Cu hohotele sale pereții zguduind; Ce râde singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat. O zi dacă lipsește, oricine îl întreabă, Trimit de-l cercetează și zic că este vesel, Măcar că e obraznic și prea nesuferit. Criton lucră o carte în douăzeci de ani Prin care dovedește că din vechime încă Se dau pe ghiață iarna cu hacuri la ciubote; Apoi legând-o-n aur, în toc de ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei! Aceste gânduri mă obosesc. Culorile vii și fermecătoare, mirosurile fără de seamăn de plăcute sunt niște nerușinate momeli cu care natura atrage și azvârle în luptă turmele de vietăți pătimașe și proaste. Să caut liniștea sub pluta bătrână. La umbra acestei namile, asurzit de orăcăitul broaștelor din mlaștină, să-mi aud numai gândul, să uit această poftă nestăpânită de bine și de armonie universală. Nebunii pe care cel sătul le găsește fără a le căuta, iar cel flămând le caută fără a le ... tremurător al plutei, te pune pe gânduri și te dezmiardă, parcă ar fi o bătrână care te leagănă și-ți cântă, și-ți șterge broboanele ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. O, dacă ar înțelege oamenii mai bine viața noastră, legea noastră din veacuri nestrămutată, și s-ar încredința, că nu ei, uriașii ... se sfârșesc mâncându-se unul pe altul, cei mai puternici înghițind pe cei mai slabi, spre a le ocupa locurile. Toți sunt îndemnați de instinctul stârpirii, începând de la urieșii creației până la ultimul atom ce se mișcă purtând în sine viață. Privește, de pildă, la sprintena libelă, ce ca fulgerul trece prin aer, ea este pantera țânțarilor, și vai de unul din noi, când o va întâmpina în cale: îl prinde cum prinde uliul porumbelul și-l înghite. Și dacă acești muscoi nu ar fi ... mai puțini la număr decât noi, atunci generația țânțarilor s-ar șterge de pe fața pământului. Iată pe frunza lotusului abia se vede urzătura mrejelor de ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ... După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare și plecă cu dânsa acasă. Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră și femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu știau cum să umble mai binișor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză și să mănânce toți dintrÂînsul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot ... pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă și foarte mare, în care colivie își așeză găina și o îngrijea