Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUVINTE GRELE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 480 pentru CUVINTE GRELE.

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... și tari în zile grele Și demni de-un tată, care e demn de-ai săi feciori: Era Voinic-Zorilă, copil născut în zori, Braț greu la bătălie și trăsnet la izbândă; Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă Milos; și era fiul din urmă Trandafir, Frumos ca o poveste, isteț ... ție vrun sfat să-ți dau! Răspunde, Din care parte-a lumii grăbești și până unde? Voinic-Zorilă însă n-ascultă-al ei cuvânt, Ci-ncalecă și-aleargă precum aleargă-n vânt O frunză; roibul tânăr de spaimă beat aleargă, Lăsând un nor de aburi pe narea sa cea ... pe dânsul, căci dânsul îți va spune Prin vorbe tot aceea ce nu-ți pot spune eu!... Atunci încet se lasă prin aer un nor greu Și-acopere pe babă; iar Trandafir s-aruncă Pe calul său și trece un deal, un șes, o luncă Și tot mereu se duce pe ... vre să fie; Oh, dă-mi, înalte tată, un cal năzdrăvan mie, Dă-mi Cal-Vestit-din-Spumă, cu păr întraurit! Atunci Tabără plânse din greu și i-a vorbit, Cu inima sfărmată de dor și de durere: ți-aș da, ți-aș da din suflet, de-ai cere ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... va-îndrepta. Deci nice-o smântă Să vede-a zăcea-în forma de-afară A vreunii stăpâniri de țară. Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate Formele de domnii cunoscute, Pot fi bune și neasămănate Într-un popor bun și cu vărtute: Și iarăș' pot fi nesăvârșite ...

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

... cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul meu. Dar un plâns m-a apucat Că pe fetele ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să ... lui; are vederi de geniu alături cu gândiri de imbecil." Cei care nu cunosc critica contemporană și sunt obișnuiți cu critica noastră unilaterală, cu drept cuvânt se vor mira de această analiză critică, unde alăturea de cuvântul geniu stă cuvântul imbecil , și vor crede poate că felul de critică al lui ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... ceasurilor triste, — Cine le pricepe zâmbetul fugar? Numai oropsitul mic funcționar! Cât îi par de calde hainele subțiri, În văpaia unei tainice priviri! Un cuvânt, o șoaptă ce de-abia se-ngână, Mai târziu o caldă strângere de mână, — Până când alături ei se duc, perechi, Și se pierd ... Camil era de-abia cămilă, Iar Duică... nu era deloc! El de-abia azi, când scrie proză, Se află în metamorfoză Și se transformă tare greu: Aspiră-acum la cimpanzeu.) De-atunci, prin negrele stihii, În noaptea largă și profundă, Am rătăcit cu zeci de mii De metri pe secundă, Și ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... și negri ce cătau în ochii lui, Îi părea cum că odaia se-nvârtește, și, în fine, Lesne poți să mergi la vale, dar cu greu la deal te sui. Unul câte unul, dânșii, câte patru, dispărură În odăile de-alături cufundate-n umbră sură, Făr-a număra cadavrul ... sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o ... gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un cuvânt... Pare c-o-nfășoară vălul unei creșteri îngrijite... Pare-a nu mai fi femeia cu simțirile tâmpite Și c-a tresărit ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

... ce te străbate prin timbru-i fecioresc Răsună: Vii la mine. O știu și te iubesc. Când pentr-ntâia dată În lumea vinovată Al Tatălui cuvânt S-aduc o viață nouă M-a pogorât, ca rouă Din stele pe pământ, Căzui mâhnit pe pălămidă, Căzui pe frunză cu omidă ...

 

Alexandru Vlahuță - Vechilor ateneiști

Alexandru Vlahuţă - Vechilor ateneişti Vechilor ateneiști de Alexandru Vlahuță Acei ce v-ați legat viața De-un vis frumos și fericit, Pentru a cărui întrupare Cu-atâta dragoste-ați muncit, Voi toți, cari-ați păzit cu cinste Stindardul sfânt ce-ați ridicat, Și cari-ați pus întâia piatră Acestui strălucit palat, Puteți în adevăr fi mândri Și fericiți c-ați izbutit: A prins ființa visul nostru De-acuma drumul e croit!... Și ce răsplată glorioasă! În templul ridicat de voi Sărbătorim un sfert de secol Din lupta voastră de eroi! Desigur, a fost grea chemarea Și lungă cale-ați străbătut: Dar azi puteți întinde mâna Și zice: Iată ce-am făcut! Acestea-s luptele ce-aruncă Lumină-n calea tuturor, Și-acestea-s marile trofee Ce onorează pe-un popor. Aici de-a pururea vor curge Izvoarele de gânduri sfinte, De-aici va răsuna trivoga Deșteptătoarelor cuvinte; Și roiul generos de tineri, Această gloată de recruți, Ce umplu golurile triste Ale eroilor căzuți, Atâtea forțe risipite S-or încălzi de-același dor, Și-n larga tabăr-a vieței Își vor aduce jertfa lor, Vor pune pace și iubire În ...

 

George Coșbuc - Fulger

... a latul, Și-ajunge pe hotarul lui Pajură-mpăratul. Oh, Doamne, nu-i pe lume voinic așa fieros, Încât el să nu cadă de greu cutremur jos, Văzând pe câmpuri stava de cai! În herghelie, Nebuni și sâlhuietici săltau fugari o mie, Toți galbeni, cum e galbăn un soare-n ... Că numai oameni tineri, feciori numai pot merge. La Cetină-mpăratul, dar n-au voit s-alerge Feciorii mei nici unul, căci mult e drumul greu. Oh, Doamne, de-aș fi tânăr, de mult aș fi mers eu! Dar ești voinic, tu, Fulger; ești desigur feciorul Menit s-aduci mărgeaua dorită ... nvingi mereu! Tu ești frumos și tânăr, acesta-i chinul meu; Mă tem să nu te-nșele copilele din țara Lui Cetină, căci ele ard greu, cum arde para, Și-un singur al lor zâmbet te poate fermeca! Un farmec pentru farmec din suflet eu ți-aș da, Dar n-am ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>