Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FERI

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 452 pentru FERI.

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...

 

Mateiu Caragiale - Cronicarul

Mateiu Caragiale - Cronicarul Cronicarul de Mateiu Caragiale Cu ușa zăvorâtă, în dosnica chilie În care raza zilei se cerne tainic, lin, Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin, Bătrânul amintirea își deapănă și-o scrie. An după an înșiră, domnie cu domnie, Rănit de soartă însă, de părtinire plin, El pana-nverșunată își moaie în venin, Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie Acel veac de restriște cu sângerânde zări. Iar pe asupritorii batjocoritei țări, Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când Răsare printre umbre domnița cu chip blând, Mișcat închide cartea și cade trist pe

 

Mihai Eminescu - Adio (Eminescu)

... Mihai Eminescu - Adio (Eminescu) Adio de Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi cu bine! Mă voi feri în calea mea                               De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei                               Mă ...

 

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...

 

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena... Când te-am văzut, Verena... de Mihai Eminescu Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară, Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș. Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port, Și blândă ca un înger de-ai fi cântat ...

 

Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe)

Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe) Cântec de nuntă de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Mihai Eminescu Hochzeitlied de Goethe Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă ­ Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricât și va vrea... De-ar avea vo fărmioară, cum n-are! Dar iute!-un pitic se arată deodat C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă voire-ar! ...

 

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine...

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine... Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de

 

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de

 

Mihai Eminescu - Din Halima

Mihai Eminescu - Din Halima Din Halima de Mihai Eminescu Harun-al-Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează. Durerea toat, adâncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții sale rază. Giafer vizirul l-asfințitul serii I-arată ale vieții vii mizerii. Nu de războaie, chin și crudă moarte ­ De-adâncul gol al inimei te sperii. Deci într-o seară-ajung mergând departe, Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre, Cu trepte scunde și cu ușe sparte. Aud din întru țipăt și suspine, Aud cum unul bate pe-oarecine, Iar cel bătut țipa strigând mai tare: ,,­ Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine." Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie, Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede, Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. ...

 

Mihai Eminescu - Dormi!

Mihai Eminescu - Dormi! Dormi! de Mihai Eminescu De ce te temi? au nu ești tu cu mine? Las- ploaia doar să bată în ferești ­ Las- vântul trist prin arbori să suspine, Fii liniștită tu! Cu mine ești. Ce te-ai sculat și te uiți în podele? Uimită pari și pari a aștepta. Nu poți vedea cu ochii printre ele ­ Vrei să-ți aduci aminte de ceva? Lasă-te-n perini ­ eu îți voi da pace. Dormi tu ­ și lasă să rămân deștept. Pe când citesc, întotdeuna-mi place, Din când în când să cat la tine drept, Să văd cum dormi... să te admir cu drag... Cu gura-abia deschisă-ncet respiri, De pe condei eu mân-atunci retrag. Pătrunde pacea tristele-mi gândiri. Frumoasă ești... o prea frumoasă fată. Ca marmura de albă-i a ta față. Îmi vine să alerg la tine-ndată Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brață. Dar te-ai trezit... păcat! și nu mă-ndur. Dormi liniștit c-un braț pe după cap. Din când în când cu ochiul eu te fur, Din când în când din mână cartea scap. Și-s fericit... ...

 

Mihai Eminescu - Glossă

... Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating, să feri în laturi, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură; Zică ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>