Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GRĂBI

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 365 pentru GRĂBI.

Ion Luca Caragiale - Lache și Mache

Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftul român

Ion Luca Caragiale - Moftul român Moftul român de Ion Luca Caragiale — Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! * Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! * Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! * Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! * Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! * Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei! O avem acuma, să ne felicităm! și să sperăm că onor. guvern conservator se va grăbi să umple îndată un alt gol de care sufere muzica în regatul nostru. Trebuie înființată clasa de toba mare, apoi cea de tipsii și în ...

 

Ion Luca Caragiale - O carte rară

Ion Luca Caragiale - O carte rară O carte rară de Ion Luca Caragiale Norocul ne-a făcut să dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi. Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna: MICUȚA TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI DIN VIAȚA UNUI STUDENT de Bogdan Petriceico-Hajdeu 1864 Tipografia Cesar Boliac, strada Scaune nr. 40 București Și fiindcă avem, cum am spus, autorizația ilustrului ei autor, ne grăbim a împărtăși cititorilor acest giuvaer în locul foiletonului. De astă dată, nostima Micuță regăsită nu se va mai putea

 

Ion Luca Caragiale - Procedee electorale

Ion Luca Caragiale - Procedee electorale Procedee electorale de Ion Luca Caragiale Ne cade în mână copia unui document foarte interesant - o circulară adresată tutulor președinților de comitete electorale din județe de către d. C. A. Rosetti. Ne grăbim a-l da la lumină ca o nouă și o strălucită dovadă de chipul cum înțeleg radicalii noștri libertatea în alegeri. D-lui președinte al comitetului electoral de... București, 23 Aprilie 1879 Domnule Președinte, Comitetul electoral al partidei naționale-liberale din București, completându-se prin delegații mai multor comitete electorale județene, este mai în pozițiune astăzi de a vă da concursul de care ați putea avea trebuință spre a duce la bun sfârșit însărcinarea pusă de alegători comitetului ce președeți. Ne punem dar la dispozițiunea d-voastră, pentru orice trebuință veți simți și care ar fi de natură a se putea satisface prin concursul nostru. Alegerile colegiului I și II au a se începe în curând. Dacă din esaminarea listelor electorale ar rezulta pentru d-voastră oarecari dificultăți, ce s'ar putea înlătura prin concursul nostru, vă rog să binevoiți a ne trimite acele liste împreună cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident la cameră

... Senat, fără niciun incident, se trag la sorți secțiunile, cari asemenea procedează la lucrările verificării. - În amândouă adunările, după cum se speră, secțiunile se vor grăbi

 

Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei

Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a dus! Același vânt și frig afară – Și soarele-i tot la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ești? În care

 

Ionică Tăutu - Epitaf (Tăutu)

... ceas.     Rudele o slabă     Mîngîiere aibă,     C-în negrul pămînt     Precum legea scrie,     Întru vecinicie     N-om vidè curînd.     Așteaptă, cetește,     Trecător oprește,     Pașii nu grăbi

 

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>