Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUNTE MIC
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 337 pentru MUNTE MIC.
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m-am născut. Un cântec, numai unul... Când soarele-asfințește P-un alt tărâm să treacă, eternul călător Pământului ... cochetă Aleargă după tineri, și eu s-o prind nu pot; Iar când, răutăcioasa, s-apropie de mine, Gândirea mi-o cioplește ieșind ceva mai mic. A, rimă răsfățată! Crezi tu că far’ de tine Bătrânul nu-i în stare să-și taie din granit Un cântec ce nu ... nici acvila nu-i flutur Lor nu le trebui roșu și galben și pestriț: Prin singura-i mărime, se-nalță cel ce-i mare; Cel mic se-nzorzonează, căci e pipernicit... Un cântec, numai unul și cel mai de pe urmă, Aș vrea să smulg din mine... Dar unde-i? Nu ... punct zidește sfera, căci este centrul ei. Nu-l înțelege mintea, nu poate să-l cuprinză, Atât de mare este și-i pare-atât de mic: Minunea fără care în veci nu s-ar pricepe Tot ce se-ntemeiază pe-acest nepriceput! Așa-n orice știință izvoru-i poezia. Chimistul și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... a milă, a mângâiere, ridicând din umeri. Aci semăna unui câine care visează și latră, aci unei bătrâne care leagănă un copil mic și ululuie ca să-l adoarmă. Cercă să fugă, strângând pe Mirea de mână, dar se opri, temându-se să nu cadă. Și începu a ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
... Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele
... Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte ...
Vasile Alecsandri - Oda ostașilor români
... Oda ostașilor români de Vasile Alecsandri Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte! Am cântat în tinerețe strămoșeasca vitejie, Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume Dus ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... bei". - "Dragul meu! d-acestea toate - Zice el - îți mulțumesc; Ți-e somn, văz; dar, de se poate, Oareșce am să-ți vorbesc. Cât de mic sunt, vezi prea bine, Nici beau, nici mănânc, nici dorm, Și acei ce sunt cu mine Prea puține ori adorm. Somnul, celor care place, E ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 2) Cântec de George Coșbuc Țară-avem și noi sub soare, Și-o râvnesc dușmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi bine, E bogată, căci în ea Multe inimi sunt, străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum să izbim cu el Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o lege sfântă, Și de-un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...
Emil Gârleanu - Bătrânii Bătrânii de Emil Gârleanu Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând și pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu fața plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliș, soțul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbește la masă, sfarmă pâinea și o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă. La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna și i-o ținea strânsă ca într-un clește. Într- ...