Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OBICEIURI
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 336 pentru OBICEIURI.
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
Ioan Slavici - Propaganda semitică
Ioan Slavici - Propaganda semitică Propaganda semitică de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Propaganda semitică,â€� în Apărarea Națioală, III (1902), nr. 112 (22 Decembrie), p. 1. E cestiune de conservare națională să nu suferim, ca Evrei să ia parte la viața noastră culturală. Sunt acum vre-o douÄ•-zeci de anÄ numaÄ puținÄ dintre noÄ recunoșteaÅ adevÄ•rul acesta; ceÄ cu desăvîrșire mulțÄ eraÅ de părerea, că intrearea în viața noastră culturală a Evreilor e pentru noÄ un mare succes, și EvreiÄ â€œdeștepțÄ,â€� care începuseră să lucreze alăturea cu noÄ, eraÅ îmbrățișațÄ cu toată căldura și se bucurau de o particulară încuragÄare. Și ar fi riscată afirmarea, că dînșiÄ nu eraÅ vrednicÄ de încuragÄarea aceasta, căcÄ munca lor încordată trebuia să fie luată drept dovadă suficientă, că voiaÅ cu tot dinadinsul să-Ä fie folositorÄ țÄ•riÄ, pe care o consideraÅ ca patrie a lor. In curĂȘnd a ieșit însă la iveală, că EvreiÄ sunt lipsițÄ de aptitudinile cerute pentru lucrarea comună și ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul să facă binele, sunt osândițÄ a face numaÄ rÄ•ul. In loc ...
Ion Creangă - Moş Ion Roată Moș Ion Roată (Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul de fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii la Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri să le țină cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași. — Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise boierul cu blândețe. — Vom ști, cucoane, dacă ni-ți spune, răspunse cu sfială un țăran mai bătrân, scărpinându-se în cap. — Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... treacă Dinastia și Națiunea noastră, aveau tot interesul să tăgăduiască soliditatea informațiilor mele și autenticitatea sau, cel puțin seriozitatea izvoarelor de unde le culeg de obicei, tinzând astfel aceia să arunce, prin mijloace de concurență neleală, discreditul asupra articolelor mele de reportaj și să lovească prin urmare în popularitatea și tirajul ...
Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică
Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică Cronica fantastică de Ion Luca Caragiale Suntem în anul grației 3.874... Cum se poate ?... - Mă rog, mă iartă, amabile cititor. Dă-mi voie a te ruga să nu mă-ntrerupi până la fine. Îmi promiți că mă vei lăsa să termin ceea ce d-abia am început ? Comptez pe promisiunea d-tale. Rencep dar. Suntem în anul grației 3.874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de Sinecorzi, ciudate ființe bipezi, cărora le lipsește partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinecorzii sunt un trib de Chinezi. Deschid, cu permisiunea d-voastră, o mică parenteză istorică explicativă. (Acum două mii de ani, Chinezii declarară resbel Rusiei, vastă țară ce coprindea jumătate din continentul Europei. - Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. Chinezii triumfară și, trecând peste regimentele rusești ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei și în trei, după ce străbătură și bătură, una după alta, toate țările mari și mici, se opriră pe țărmii Atlanticului. Poate c-ar fi mers și ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
Ion Luca Caragiale - Diplomaţie subţire - Cronică Diplomație subțire - Cronică de Ion Luca Caragiale N-au greșit oamenii pricepuți când au spus, că snoavele și zicătorile sunt înțelepciunea noroadelor... De ce ?... Fiindcă, deși împrejurările în cari se ivesc întâmplările se deosebesc totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia și iar aia; din Paști până 'n Crăciun și din Crăciun până 'n Paști, Ťtoate-s vechi și nouă toateÅ¥ Și așa fiind, când o minte omenească pătrunzătoare prinde pricina și felul unei întâmplări și le poate ticlui, limpede, frumos și scurt, în vreo, zicătoare ori snoavă, acestea trebue să rămână în mintea tutulor oamenilor din neam în neam; căci se potrivesc pe veci de câte ori, fie-n orice împrejurări, li se ivește o întâmplare la fel. Așa bunăoară, iată o întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
... secături — începu să-și ia nasul la purtare: prinsese muhalibiul coaje. Să las că de câte ori îl chemam să mă frece, ca de obicei, pe tălpi, îmi trimitea vorbă că n-are vreme, că e ocupat cu trebile statului; să las că l-am prins de câteva ori cu ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... a rămas multă vreme în rugăciuni, și-n ziua aceea s-a-ntors cu oile de la pășune mai târziu ca de obicei. Mamă-sa, pe care o chema Gherontia, supărată de cine știe ce necazuri, a mustrat-o cu asprime, și dacă a răspuns ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului" Teatrul cel Mare – "Urâta satului" de Ion Luca Caragiale vodevil în 2 acte, prelucrat de d. E. Carada, muzica de d. A. Flechtenmacher Joia trecută, 22 decembre, pe scena Societății dramatice naționale s-a jucat cu succes Urâta satului, piesă cu muzică în două acte. Subiectul acestei piese este tras din un roman de George Sand, Petite Fadette dramatizat în franțuzește de un fabricant vodevilist cu un nume puțin cunoscut și localizat pe românește, încă de mult, de d. Carada, același d. Carada (fost redactor al Românului, fost deputat, fost consilier municipal al capitalii, fost general de brigadă în garda națională, fost poet dramatic și liric național român) care acum, dupe retragerea din viața politică și literară, ține negustorie de spirtoase și face pe samsarul la Paris. Nu-i vorba, omul de treabă, fie ce-o fi, tot om de treabă rămâne. Astfel, prin urmare, George Sand — Mr. Chose— D. Carada: se deslușește prea ușor cum subiectul acestei piese este foarte frumos, planul sec și ordinar, iar stilul, sau, cum am zice, redacția... este— este d. Carada. Urâta satului s-a mai jucat ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858 Despre teatrul italian. impresiuni din sezonul anului 1858 de Nicolae Filimon Teatrul de operă italiană peste puțin va începe cursul reprezentărilor sale. Publicul așteaptă cu ansietate să auză pe artiștii aceia pentru care, cu toată criza monetară ce sfîșie societatea întreagă, au să plătească enormele prețuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonații, precum se urmează în toate părțile lumii, unde teatrul și administrațiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract și dupe banii ce plătește? Asta nu se poate ști decît după prima reprezentațiune. Ceea ce știm și știe toată lumea este că drepturile abonaților și ale publicului amator de operă, deși au fost mai totdauna nerespectate, nu fură, cu toate acestea, călcate în picioare cu atîta cutezare și dispreț ca în timpul antreprizei actuale. Am studiat această chestiune din mai multe puncturi de vedere și am văzut că răul nu vine din lipsa de mijloace ...
Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
... încă, daca va fi adevărată cronica din care am tras aceste note, ei zidiră chiar amfiteatrul lui Flavie tot călări; aveau însă, zice cronica, un obicei bun că, daca descălicau o dată, apoi nu mai încălecau să-i fi picat cu ceară. Așadară, dupe cum ziserăm, de la descălicătoarea romanilor pe ...