Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SLAB
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 486 pentru SLAB.
... parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu uiți că ne cunoști Și-alergi în strângere de oști! Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat hăraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut Să fie bine. Voi Severinul l-ați ...
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli-n cărți de școală? Aș! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineții, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă, Chisălița să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt proști? Bat și ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leși erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la ...
... Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost. Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt, Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și nalt. Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui, Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de ...
... George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă ...
George Coșbuc - Gazel (Coșbuc, 2)
... tu ai un snop. Mergi încet și las’ s-alerge Alții cât or vrea-n galop. Fii stejar, să crești în lături, Nu înalt și slab, un plop. Nu uita trăind de corbul Și de vulpea lui Esop. Dacă ești cinstit, n-ai teamă De dușman, de-ar fi ciclop. Fă ...
George Coşbuc - Iedera Iedera de George Coșbuc Iedera care se-ntinde Pe pământ, rămâne slabă, Toți o sfarmă cu piciorul, Și ea veștejește în grabă, Dar, când iedera se-nalță, Tot mai sus și mai umbroasă, Cine-o vede, o iubește, Lăudând-o, că-i frumoasă. Astfel omul, când rămâne Numai pe pământ cu gândul, Toți îl ocolesc, cu mâna De departe arătându-l. Dar când omul își înalță Gândul către Cer mereu, Îl iubește toată lumea Și-i ajută
George Coşbuc - In opressores In opressores de George Coșbuc Fericit va fi cine va lua copiii lor din fașă și va zdrobi capul lor de pietrele drumului (Psalm 123) Tu te plângi că milă nu-i? Mai aștepți tu mila lui? Pânea de pe masă. Casa ta, și ei stăpâni! Prindeți ce vă cade-n mâni, Și-i loviți la mir, români, Că-i la voi acasă. Numai temniți ne-au zidit, Numai lanțuri au gătit, Numai cuie-au făurit, Cruci de schingiuire: Dar, pe moși și pe nepoți, Și pe iad, pe dracii toți, Nu mai vrem să fim iloți, Nu vrem umilire! Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns, Ne-au bătut, și ne-am ascuns; Ne-au scuipat, și n-am răspuns - Am crezut în soarte. Noi murim de mii de ori: Și e laș așa să mori! Sus, români! Suntem datori Numai cu o moarte Prigoniți de soarte noi? Slabi și de virtute goi? Lași copii din tați eroi? E mințit cuvântul! Azi ne prigonesc acei Cari ne cred tăcând la ei Că privim tăcând la ei Cum ne-nchid mormântul. Stați cu mâna-n săn, flăcăi? N-auziți ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
... dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost ...
George Coșbuc - Oltenii lui Tudor
George Coşbuc - Oltenii lui Tudor Oltenii lui Tudor de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 27 (7 iulie) Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese cântec vitejesc, Și cu glas de surle cântă Tot poporul românesc. Las să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui, Țara s-o vedem noi iară Veselă pe urma lui Mândra patrie română Nu sub braț de oameni slabi, Ci voinică și stăpână Cum a fost sub Basarabi. Zboară corbi pe sus, băiete, Cârduri negre se-nvârtesc, Și se zbat de-atâta sete Și de foame se izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pământ După Tudorin să vie! Că-i trimis de Domnul sfânt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu Însuși s-a pornit să-i bată, Cum ne bat și ei mereu. Ridicați, români, Dreptății Steag cu sfântul George-acum Sfintei Legi și libertății Faceți-i odată drum! ...
George Coșbuc - Patru portărei
George Coşbuc - Patru portărei Patru portărei de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Din larguri de palată ies patru portărei: Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei. Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă, Trei cai cu el alături p-același pas s-aruncă. Și zice portărelul, al cărui cal e corb: Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb! Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel: Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el! De nu-l fac eu cenușă, să n-am de mamă parte! Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte. II Un zmeu a dus pe Veta lui Trăsnet-Împărat Pe Veta s-o găsească ei patru s-au jurat. Și cine-o va aduce din țările măiestre O ia pe Veta doamnă, și nouă țări ia zestre. Să pleci orbiș la moarte, când zestrea-i lumi deloc, Când ai pe Veta doamnă, să prinzi cu gura foc. E țara toată șesuri, ca ploaia-i de ...