Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SLAVI
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 319 pentru SLAVI.
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guşti pacea Când dar o să guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o să-nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
Grigore Alexandrescu - Lebăda şi puii corbului Lebăda și puii corbului de Grigore Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă: Spuneți cum pe voi în silă Aici vulpea v-a adus?" Corbuleții în mirare Răspund iute, râzând tare: "Noi de voie ne-am supus. Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei păr în galben bate Și că ochi lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa ...
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică și tigrul
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică şi tigrul Pisica sălbatică și tigrul de Grigore Alexandrescu Un cotoi sau pisică, Din două nu știu care, Nici mare, nici prea mică, Dar foarte mîncătoare, Și din soiul acela ce-n păduri locuiește Și pe copaci trăiește, Văzu un tigru mare Trecînd pe o cărare. De sus de pe ghindaru unde era urcată, Pisica socoti Că poate a-l îngrozi; Și făr-a pierde vreme se adresă îndată La tigru ce trecea, Fără a o vedea: „Ia stăi, mă rog, puțin, jupîne de pe jos, Care te socotești Că nu știu cine ești; Mîndria ce arăți cu noi e de prisos: Știi din ce neam mă trag și că strămoșii mei Sînt fii de dumnezei? Nemuritorii toți, din cer cînd au fugit, Subt nume de pisici în lume au trăit. Preoții egipteni în templuri îi slăvesc, Și niște tigri mici cu noi se potrivesc!“ — „Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști cîți lor se închina, Răspunse tigru meu; iar daca au avut Vrun merit cunoscut, Ceva dumnezeiesc, Atunci eu te căiesc, Și pentru starea ta de milă sînt pătruns, Căci d- ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...
Heinrich Heine - Arborii-nfloriți răsună...
Heinrich Heine - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e