Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPERANȚĂ
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 258 pentru SPERANȚĂ.
Mihail Săulescu - Cuiburile Cuiburile de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și când se vor întoarce cocoarele plecate, - Căci primăvara sfântă o să ne vie iară, Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate, Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară? O! cine știe, poate de-atâtea vremuri grele Nimic la primăvară n'o rămânea din ele, Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, Cocoarele venite de peste mări și țări Și-aduse de departe de-al lor nostalgic gând În legănarea dulce a veșnicei sperări. Și n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată, - Și vor găsi atâta: speranța spulberată... S'or apuca atuncea să le clădească iară, Pe vechile lor locuri din fiecare vară, Și fără să le pese că altă iarnă, poate, Porni-va să dărâme iar cuiburile toate! - Căci ele or să vină mereu, din depărtări, În piept cu-aceleași doruri, cu-aceleași dulci sperări, Că într'un timp, odată, puterea vor afla Ca să clădească cuibul ce nu va mai
Mihail Săulescu - Et nunc et semper
Mihail Săulescu - Et nunc et semper Et nunc et semper de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și cei ce plâng ca și acei ce râd O luptă duc amară, - Năuntrul lor e-aceeaș tragedie, Aceeaș iarnă tristă și pustie, Aceeaș primăvară. Pe orice față-o lacrimă de pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toți ceva ce ochilor n'apare. - Porniți pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranțe sfinte; Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte Și veșnic nu se poate!... ... Pe-acei ce plâng ca și pe-acei ce râd, Pe drumuri lungi ce-i mână? Ce stea pe cer în veci luminătoare, Ce rază pribegită dela soare E cruda lor stăpână?... Pe toți îi cheamă 'n depărtare dorul De ce e nou, de ce-i necunoscut; Pe cel ce vine să pornească mâne, Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, Pe cel ce s'a
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)
... „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță
Nicolae Nicoleanu - 9 martie 9 martie [1] de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Multe valuri furiose năvăliră peste mine, Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut, De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine, Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut! Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce, Din ruină în ruină în secret a lăcrăma; Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce, Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema. Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea; Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea; Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins. Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei, Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei, Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins. Note ↑ Ziua aniversară a
... lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat ...
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
... „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
... a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar și în acea omenească. Asta era pe atunci. Astăzi, între toate ideile comune cu care se ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara ...
Traian Demetrescu - Flori de seră
Traian Demetrescu - Flori de seră Flori de seră de Traian Demetrescu Sunt flori uitate într-o seră, Cum într-un suflet trist și gol Rămân speranțele din urmă Din risipitul stol... Nici o femeie nu le-atinge, Deși au cel mai blând parfum, Nici cel puțin nu le omoară În pagini de album. Când umbre din apus, prin geamuri, În jurul lor sfios se strâng, Par niște ochi ascunși de lume, Ce-n taina serei
Traian Demetrescu - Râs amar Râs amar de Traian Demetrescu În vârful atâtor decepții și dureri Din victimă ,adesea, te redeștepți călău Și bun venit în lume, te face lumea rău Să fii stăpân virtuții nemaiavând puteri. Din râs îmi fac o armă-sarcastică otravă, Am plâns destulă vreme tot plânsul meu amar, Și lacrimile-acestea căzură în zadar; O inimă în jale e slabă și bolnavă. Iluzii? Speranțe? Simțire? Ideal? Viața - cel mai comic, obscen și trist spital? Femeile? Prieteni? Amorul brut și had? Sunt basme de romantici - Realitatea goală Mă ține și acum ca să-i urmez la școală Și-nvăț mereu într-înse să sufar și ... să
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...