Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) COBORÎ
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 511 pentru (SE) COBORÎ.
... pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că ... atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!... Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câțiva pași, și ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzișoară lătăreață, ca o prispă. Acolo o să ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și ... seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința ... omorî întâiul vis! Dar când mereu spre alte doruri Te poartă sufletul amar, Pescuitorului de vise Ce-i pasă? El coboară iar. Ce dacă inima se zbate Și urlă creierul trăsnit, Dacă din fundul suferinței O rază nouă-a răsărit? Și glorie de veci acelui Ce-nsângerat și-nvingător ...
... are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă ... Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală. După-această, a sa mână Iute samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns-atunci o ceată ... pe la ușă Și veninul poartă-n gușă, De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori. Când prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată Se arată, Coborându-să din ceri, Luminosul adevăr. Nici un văl pre el umbrea, Fachie-n brațul său ținea. Abie sânta cea figură Aruncă o căutătură ... Între noi etern te-așază, Mintea noastră luminează; D-aici intriga să piară, Ce pre noi vra să dezbine, Și poporul de prin țară Să
... dă fiori, ș-o gură... Cum râde de copilăros! O fi știind cât de frumoasă-i? Un liliac orbit de lună, În zbor, de strășini se lovește. Visez? Cine-a venit să-mi spună Că ea-ntr-o vagă așteptare Se primblă singură pe-afară? La vremea asta să nu doarmă?... Sunt basme nopțile de vară! Se poate gândurile mele S-o fi atins, și ea-n neștire, Ca de o vrajă tulburată De-această rază de iubire, Să fi ieșit să ... mea caut-aiurea O fluturare de batistă... Mi-s ochii înecați de lăcrimi, Și trapul cailor stârnește Un nor de praf; în juru-mi totul Se-ntunecă, se-nvălmășește. Pustie, nesfârșit de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă ... Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează De tot ce se petrece-afară, Și s-adâncește, visătoare, În calmul nopților de vară... O, am să-ți scriu adesea, mamă, Scrisori nebune, de prin stele, Căci știu ... ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat ... în grabă A putut a mă slăbi; Dar din stare cât mai slabă Mai curând poci m-întări. Acum voi să se arate D-am putere eu sau nu, Ori sunt legile schimbate După cum norocul vru". Mișcare puțină face, Stă, ș-îl văz iar se mișcând; Filomel-atunci, când tace, Când iar s-aude cântând. Ea îi simte-ntâi puterea, Și cu glas petrecător Tuturor apropierea Spune-a dulcelui ... stele, De tot fața-și perd albind. Saltă-n sus, pe lângă focuri Călător și ciobănaș; Preresună-n multe locuri Dulce glas de flueraș. Toate se deștept, simt, cere Magnetul însuflețit Ce va prin împărechere Sufletul a fi-ndoit. Se deștept cele-nsoțite Spre-a-nălța slavă l-Amor; Ne-nsoțite, despărțite, Spre-a jăli cel mai trist dor. Aurora se ...
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad
... Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și mai bine-mi pare. Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare." Zice. Late valuri ... ascunde sub un nor de sânge, Noaptea împrumută zilei val de dor, Negură și pâclă pe pământ cobor. Cum din munți coboară două repezi unde, Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde, Apoi preunate, pe un singur pat, Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat. Astfel se-ntâlniră ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii ... s-adună... Ce vor face oare? Buciumele sună, răspândesc teroare. Unul ia d-a fuga... Toți îl urmăresc, Ca pulberea în vânturi toți se risipesc. Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă. Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă. Alții, între dânșii singuri ...
... tătarilor trimitea jalobă către domnii Moldovei, cu rugămintea ca să poruncească Grozovenilor de pe atuncea de a nu le mai opri calea, când se întorceau cu pradă din Țara Leșească ! Însă roata norocului se întoarce! Starea Principatelor se schimbă; neatârnarea lor piere; poporul suferă, vitejia lui amorțește și trece de la gloate la cete, de la cete la indivizi, și prin urmare baladele ... adevărul. Iată un om cu fizionomia veselă. El intră într-o colibă de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de oameni se îndeasă împrejurul lui și îl ascultă cu dragoste, căci el zice balade strămoșești!... Ochii-mi se deschid; o naționalitate întreagă se dezvăluie în graiul, în hainele, în tipul antic, în cântecele acelor oameni. Lăutarul cântă: Pe câmpul Tinechiei, Pe zarele câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu ... urmă lăutarul, vrând să mă aducă în extaz, începe balada Mioriței : Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când el sfârșește, toată nedumerirea s-a șters din minte-mi ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus ; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus. Și cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc : I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil ... Grăiesc încet... Un scurt popas — Și spre brădet Pornesc la pas Cei trei călări... Sus, peste plai, Tăcutul crai Al nopții reci, Umbrind poteci, Se-nalță-n zări... Și neguri cresc, S-anină-n crăngi ; — Se tînguiesc Și plîng tălăngi Pe căi pustii... Se duc uitați Cei trei fîrtați, Săltînd în șa, Plutind așa, Ca trei stafii... Dar cînd ajung La cotituri, Un chiot lung Din mii de guri ... dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată ...
... vrea și crede dânsa, potrivi ca și conul Nicu să aibă aceeași măsură, și la trup, și la patimi, cu sărmanul conul Iordache. Și ce se întâmplă? Într-o seară, după ce mâncase mult și băuse tot așa, la târg, unde se dusese să petreacă și el ca orișicare muncitor cum petrecuse și conul Iordache în decuvremea nopții în care se stinsese, se întoarse la moșie și se culcă. A doua zi, vechilul, venit să-l scoale, îl găsi mort în același pat. Singura deosebire era că bietul conul Nicu părea ... și parale nici pe acestea nu le căutaseră stăteau acolo, îngropate sub acoperământul rece al vremii grele de iarnă. Când a început să se împrimăvăreze, au pornit șuvoaiele; casa se dezgoli, răsări mai neagră și mai posomorâtă, cu ferestrele întunecate ca niște hrube; pereții se muceziră de umezeală. Și-n scurt, loboda se înălță iarăși, sălbatică, înădușind celelate buruieni, în tot cuprinsul pustiu al ogrăzii cu gardurile putrezite. Mult s-au mai mirat oamenii când, într-o bună ... făcut de doi copilași, a zburat peste livadă și s-a coborât pe dranița putrezită de plopi. Și o flacără vie se ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. ...................................... Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă, Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt - Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe ... de paie îi atârna uscată - Moșneagul rege Lear. Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri, Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar, I se deschide-n minte tot sensul din tablouri A vieții sclipitoare... A popoarelor ecouri Par glasuri ce îmbracă o lume de amar ... întreagă a sa fire, Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor. Astfel umana roadă în calea ei îngheață, Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat, Acoperind cu noime sărmana lui viață Și arătând la soare-a mizeriei lui față - Fața - căci înțelesul ... Și-n toată omenirea în veci același om - În multe forme-apare a vieții crudă taină, Pe toți ea îi înșală, la nime se ...
... aminte de femeie. Și, cum dezgropa țărâna, așa își dezgropa în minte trecutul lui, viața lui singuratică, petrecută aici, între câțiva pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu ... la vie, un petic de vie ce avea la deal, nu tocmai departe; băietanul, vărul Smarandei, rămăsese să mănânce cu dânsa. Și cum da să se ducă, se sculă în picioare și se apropie de nevasta lui Cuhulea: — Zi, tot nu vrei? — Nu. Flăcăul o apucă de umeri și o întoarse bine spre el: — Uită ... s-a ferit; văru-său s-a dus, iar dânsa a rămas cu capul în mâini, ca amețită. De mult se împotrivea patimii acesteia, dar vedea bine că se sfârșise, trebuia să cadă, tocmai acum, când își legase viața în fața lui Dumnezeu de un altul. Pe drum, băietanul