Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) IUȚI

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 412 pentru (SE) IUȚI.

Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele

... Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi ... bărbăție! Ce nume ți-ai face chiar în istorie! Gazetele toate tare-ar bucina! " Foile ca naiba astfel îi vorbea, Și bietul cărbune ce nu se gândea? Licurea acuma mereu de trufie Și de bucurie; N-apucă să zică fatalul său da , Și-ncepu să sară sub iutea suflare, Ce în ... aprinser-acestea, ș-apoi lemnăria Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde, În aer se nalță, volvură se-ntinde, Satul e-n pericol, și megieșia Toată se deșteaptă, Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu ... cu favoriți încărunțiți și scurți. Purta pălărie neagră, înaltă, redingotă lungă, și în mână ducea o lădiță, pe care-o ținea de-un mâner. Umbla iute-iute, cu pași mărunți, se întorcea la dreapta și la stânga, parcă îl apucase amețelile, și întreba pe toți: Unde-i primarele, unde-i primarele? până ce intră în primărie ... cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să vie. Pășea bleg, cu capul în jos. Lângă ușă flăcăii se îmbrânceau unii pe alții. Doctorul se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

... pe la Sohat, Postăvaru, Pastramă și Rădovanu. Le mergeau strună. Harnici, de omenie — nu că mă laud — așezați, strângători. Curțile le îngrădirăm, casele se șițuiră. Biserica Delii se zugrăvi. Puțurile cu ghizduri se sleiră cu sfeștania cuvenită. Prinserăm la inimă. Și ca noi nu mai era nimeni. Din cer să fi picat, și tot am fi avut mai ... în ham, ca niște mârțoage nebăute, nemâncate. Femeile și fetele mari se dau afund în ascunzătorile dintre vii, ca să scape cu față curată. Copiii se făceau teacă de pământ când auzeau că vine muscalul răcnind din poartă să-i dea mâncare. Tot așa își ducea zilele, ca vai de capul ... i rodea până și urechile. Era numai o fetișcană, dar cu ochii în patru și inimoasă ca un voinic. Fără mumă, fără tată, muncea să se răpuie și-și ținea casa cu rostul ei, stropolind și deretecând prin vecini. Pleca din revărsatul zorilor și se întorcea pe la amurg cu alba-n căpestere: cu de-ale gurii pentru ea, cu boabe pentru păsări și cu oscioare-n poală pentru căței ... întorc acasă!... Mi-e frică ca de moarte! Și iar o înecă plânsul... Puterile o părăsiră. (Nu știu de îmbucase vrun dumicat de câteva zile.) ...

 

Alexandru Mocioni - Conștiința națională

... și domniei străine și precât nu aceasta, apoi prada ilegitimelor interese particulare. Și dacă astăzi o parte a acestui popor, cu îndreptățită mândrie se bucură de marile sale cuceriri, de cuceriri ce fac ca, inima fiecărui român să bată mai iute, națiunea în totalitatea ei totuși încă departe este de a-și vedea realizate toate legitimele sale aspirațiuni. Este deci natural dacă și al ... frumos parcă providența l-a rezervat junimei noastre naționale, acestei nouă generațiuni a noastre, dacă ea va pricepe a se înălța la mărimea mențiunei sale. Iar această mențiune a sa nu poate să fie alta, decât cultura națională și desvoltarea cât mai completă ... puterile spirituale și morale ce le desvoltă aceea, și via conștiință națională sunt acele potențe ideale, cari și în lupta istorică a poparelor se arată ca cele mai înalte și eficace potențe reale. Însemnătatea istorică a fiecărui popor se înalță și scade după cum cultura și conștiința sa națională se înalță și scade. De aci se

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-și turbinca cu cele două carboave sub căpătâi și așternându-se pe somn; căci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea și începe a căuta prin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene. — Măi! Dar acest păcat ... ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai știa ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta. — Apoi, stai dar! că are Chira socoteală, cum văd eu. Și odată începe a striga puternic ... știe ce are... Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care

 

Emil Gârleanu - Frați

... părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine ... tine! Băietul mamei, băiet. Iar bătrânul căuta s-o liniștească: — Taci, Mărando, așa a vrut Cel de Sus. Apoi veni lângă ofițer, se opri la o parte și spuse: Să trăiți, domnule sublocotenent, nu vă supărați, așa-s femeile, mai slabe. Cu două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână ... gâtul fratelui său. Iar maică-sa, cu degetele ei groase, de-abia îi atinse fruntea și-i așeză capul pe pernă: — Așa, să nu se lovească, dragul mamei. Preotul sluji puțin, apoi patru soldați așezară sicriul pe o năsălie și-l scoaseră afară. Soldații se descoperiră. Ningea des, cu fulgi mari, ce cădeau ca niște flori albe de cununie. Preotul trecu înainte, apoi veneau cei ce purtau năsălia, cei doi ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... ca să-și facă rândul ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă ... și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un ... clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care vede zilele-i frumoase Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari... Vede casa-i părintească și cu streșinile-i late Pe sub care ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... Atunci din voi oricare Va fi ușor în stare Și el s-ajungă mare, Căci lepra-i chiar pe tron! Și iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puțin baron! Și nu visează nime C-o nouă nobilime Se urcă la nălțime Pe feudalul car! O bubă moștenită, De secoli învechită, E cea mai strălucită: Lepros ereditar! În urmă, se-nțelege, Veți născoci o lege, Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă ... cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nțeleagă Că trebuie o plagă Să fie țara-ntreagă Când buba șade sus! Printr-un decret se schimbă Orice idee strâmbă, Scoțându-se din limbă Că lepra e un rău; Și după chip și seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III ... la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris, Pe care se citește: "Creștini, fugiți de lepră Ca d-un abis!" De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte Cutrierând, Se zbuciumă a șterge bătrânele cuvinte, Străbunul gând. De lene uită lumea ispitele-i antice. Și iar la sfat

 

Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul

... Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul Brâncovanul Constantin [1] Boier vechi și domn creștin, De averi ce tot strângea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra, Căci vizirul îl pâra. Într-o joi de dimineață, Zi scurtării lui de viață, Brâncovanul se scula, Fața blândă el spăla. Barba albă-și peiptăna, La icoane se-nchina, Pe fereastră-apoi căta Și amar se spăimânta! ,,Dragii mei, cuconi iubiți! Lăsați somnul, vă treziți, Armele vi le gătiți, Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat [2 ... Domnul-Dumnezeu! Creștin bun m-am născut eu, Creștin bun a muri vreu... Taci, drăguță, nu mai plânge Că-n piept inima-mi se frânge, Taci și mori în legea ta Că tu ceru-i căpăta!" Imbrohorul se-ncrunta, Gelații se nainta Și pe blândul copilaș, Dragul tatei fecioraș, La pământ îl aruncau Și zilele-i ridicau. Brâncovanul greu ofta Și cu lacrimi cuvânta: ,,Doamne! fie ... cuconi ce am avut, Pe tustrei mi i-ați pierdut, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să fie pe gândul meu Să vă ștergeți pe pământ Cum se șterg norii la vânt, Să n-aveți loc de-ngropat, Nici copii de sărutat!" Turcii crunt ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... mic boboc de trandafir, care sămăna de departe a decorație. Începuse acum căldurile lui Cuptior, pe când lumea bucureșteană, însetată de aer răcoros, se pregătește de dus, unii pe la moșii, alții pe la băi. Nae Peruzescu se primbla prin odăița lui din strada Popa Tatu gândindu-se și el cam ce ar avea de făcut pe timpul vacanțelor. Din când în când se oprea dinaintea oglinzii petrecându-și degetele prin părul cel bogat și vorbea omului din oglindă cam astfel: — Peruzescule, ești nostim! nu degeaba porți nume ... o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un fel de mândrie de om ce nu înțelege să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura noastră, nu-i așa Luxițo? — Se-nțelege, răspunse Luxița, o femeie mică, uscată, istovită, încât părea a fi o scândură cu ochi. — Ei vezi?... hai, sui și nu ... mai face vorbă! — Da nu se poate. — Da mă rog. În sfârșit, Peruzescu, neavând încotro, abia

 

Ion Luca Caragiale - Moartă!...

... Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o vorbă numa! Ah viața e ca spuma Ce o clip-abia durează...â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit ... Unde-o duceți?â€� el întreabă. “Locu-i nu mai e aice: Au venit ca s-o ridice!â€� “S-o ridice?... nu se poate! (Strigă el, nebun, pierdut) Sunt aici!... Voi... n-ați știut? Piară lumea! piară toate! ... S-o ridice?... nu se poate! Îmi bat joc de Dumnezeu Și nu-l las să mi-o răpească! Dânsa trebui să trăiască! Să trăiască! da! vreau eu!... Îmi bat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>