Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLA ÎN TREABA
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 209 pentru AFLA ÎN TREABA.
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem ... unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de reculegere, în care nimic nu pătrundea din lumea din afară. ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată ... roșcat ruginiu; bărbia și buza încadrate asemenea în niște mustăți și o barbă de același fel și aceeași coloare. E îmbrăcat într-un chip neobișnuit în orașele europene - haine de dimie groasă, tivite cu șiret de lână, dar croite tot nemțește, însă cam nepotrivite pe trup; pe dasupra, un fel de ... carte de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede arma și o pune la loc în buzunar. Apoi, bate tare în masă . Băiatul intră cu semi-bateria comandată de cei trei confrați, le-o așează pe un scaun și trece la noul-sosit. - Listî! zice tipul ... scaunului... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a lipit de talpa cizmei! zice unul dezolat. Și toți se-ntorc în loc, și toți dau un țipăt de triumf... ...
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... unchiul mării-sale, Șărban-vodă, Țara Rumînească ani 9 și luni 10, iar cînd au fost la leatul 7197 dispre sfîrșitul vieții lui, pentru cele în cumplite viitoare răotăți și primejdii care pă ticălosul pămîntu acesta să vie era, cum în cea de apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri și îndemnări ale unora numai răi pămîntĂ©ni, carii în scurtă vreme după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată și osînda și-au luat. Într-aceia dar vrĂ©me răposatul Șărban-vodă, tot cele ... mitropolitul țărîi, era și un capigi-bașa împărătesc anume Ahmet aga, care mai nainte venise cu trebi la domn și alți bogați agi, care atunci în țară să afla. Deci văzînd și ei cu toți alegirea și socoteala cea de obște, ce să făcuse pentru domnie, iar capigibașa numaidecît pre acest Costandin Brîncoveanul vel ... dreptate să ție, după aceea în casele domnești în divanul cel mare suindu-să, în scaunul domnesc au șăzut și cu tunurile dînd, mare veselie în toată politiia s-au făcut de domnie noao, care după plăcerea a toată obștea să făcuse: și după aceasta a doao ...
... că locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci să culce și pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei și apoi s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul ... iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă. — Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea... dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc ... se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa ... dându-i drumul, "na!" fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul... — Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, cuprinz ând pe Ivan ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului ... și care mă făcu să ghicesc pe loc pe proprietarul colosalului nas. - Aicea șade Tăciune? - Intră, intră, Feldeșule! răspunsei din odaie, și baronul Rosen se afla deja lângă mine. Baronul Rosen, student jurist și coleg al meu, era un june bogat, scurt, gros, alb, năsos și cunoscut obștește în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii mă numeau "Spițer", zău nu știu din care cauză: sau ... faciendo consistit asupra Frosei. Trei luni de zile Klumpen nu știa nemic despre coproprietarul său, și începeam deja a spera că voi căpăta în curând jus prescriptionis , când deodată... Și așa mai departe. Precum vezi, Feldeșule, mutarea mea în casa doamnei Pacht n-a fost de bunăvoie. - M-ai răcorit la inimă, Spițerule! - Mi-am făcut datoria ca spițer, deși ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... mai îngrijită leagă cârciuma de primărie. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran nalt, spătos, cu fața conabie ca sfecla; uneori scutură din cap, râde și îndrugă singur. - Așa e omul... un ciocan ... o singură dată de când e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești: "Cui îi arde de zbenguit e săritoare pentru așa treabă". Că până se coace dovleacul în sobă, câțiva flăcăi dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai sărută de le scot ruji în obraz. Ba unora le ia or betele, or spilca, or năframa, și duminica, la horă, până să li le dea, le snopesc o toană pe ... coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și ... ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... și membru al acestei societăți POPESCU , asemenea GHIȚĂ PRISTANDA , polițaiul orașului UN CETĂȚEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE , soția lui ZAHARIA TRAHANACHE UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC În capitala unui județ de munte, în zilele noastre ACTUL I (O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu) Scena I TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!... Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bambir... ce-i aia, bampir? TIPĂTESCU ... a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus... TIPĂTESCU: Patruzeci și patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație
... iubit. Atunci simțeam în pieptu-mi o durere atât de sfâșietoare văzândumă desprețuit de dânsa, încât mă credeam cel mai nenorocit om de pe lume. În zadar îmi cântau ciocârliile deasupra capului, în zadar Balan care pricepuse și el, se vede, durerea mea căuta să mă lingă pe obraz în chip de mângăiere, în zadar se așterneau dinaintea mea fânațele înflorite și lanurile de grâu, în zadar îmi curgeau păraiele limpezi de-a curmezișul drumului chemându-mă parcă anume să-mi răcoresc inima în unda lor, eram nesimțitor la toate, ba chiar îmi era ciudă să văd în juru-mi natura veselă și zâmbitoare, când eu eram așa de trist. Mersei așa mai multe ceasuri cugetând, când la Măriuca cea drăgălașă, oacheșă și ... Schimbă altul, strigă Constantin, astupându-și urechile. — Îndată, răspunse țiganul; am să vă cânt un cântec de inimă albastră să vi se topească ochii în lacrimi: Dragostea de fată mare Ca fasola din căldare Nici o vin'încoace n-are. Mă simții atins în onoare de această ironie a țiganului care-și rânjea dinții și se uita țintă la mine, parc-ar fi gâcit necazul ce mă ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... mă calcă! Neica mă lasă și pleacă Și mi-și trece prin dumbravă Și pe mine nu mă-ntreabă, Parc-aș fi de nici o treabă. VI Lele, ce păgână ești, Pe la biserică treci Și nu faci o sfântă cruce, Când pe mine mort mă duce. VII Dacă-ți este ... mi-a venit, Cărtogel mi-a nămolit. Bălă, cărtoagele noastre, Cum stau pustie pe coaste, Să le văd nu le-aș cunoaște. În cărtogul de la vale, Răsărit-a iarbă mare, În cărtogul din mijloc Mi-a răsărit busuioc Și-mi vine ca să-i dau foc. Am pus fir de trandafir Și n-a ... la Coșoveni. Leică, de dragostea noastră A răsărit pom pe coastă Cu tot felul de odraslă. O să-l sap, să-l bag în casă, Ramurile nu mă lasă. O să-l sap, să-l bag în tindă, Ramurile dau de grindă. Poezii și proză Ultimele trei versuri par să provină din alt cântec. XX Mândro, când eram iubiți, Toți pomii era ... te mai vezi. XXV Bată-te crucea de vale, Cum oi să rămâi de jale, Făr'de glas de fată mare, Fără voinicel călare. Câți ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... Dosoftei - Psaltirea în versuri Psaltirea în versuri de Dosoftei Cuprins 1 Psalmul lui David, 1 2 Psalomul lui David, 21 3 Psalomul lui David, 46 4 Psalomul lui David, 48 5 ... dânș în sâlță. Legătura să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede 1 ce veți. În ceri, unde odihnește, De-acolĂ³ pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea ... eu, Dumnezău svinte, Cu mila ta de mainte, Îț voi intra-n svânta casă, Unde șez, Doamne, la masă, De m-oi închina cu rugă, În frica ta, ce țî-s slugă, În beserica ta svântă. Și mă du fără de smântă Spre-adevăr, să nu duc greață, Că tu, Doamne, m-ești povață Și spre tine-m ... nu sloboade pradă. Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț amână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește. Și-n voi le-a slobozî-le, arse și-nfocate, Aceste vase toate de moarte gătate. Cine umblă cu pizmă ... ...