Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMINTIRE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 264 pentru AMINTIRE.
Mateiu Caragiale - Cronicarul Cronicarul de Mateiu Caragiale Cu ușa zăvorâtă, în dosnica chilie În care raza zilei se cerne tainic, lin, Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin, Bătrânul amintirea își deapănă și-o scrie. An după an înșiră, domnie cu domnie, Rănit de soartă însă, de părtinire plin, El pana-nverșunată își moaie în venin, Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie Acel veac de restriște cu sângerânde zări. Iar pe asupritorii batjocoritei țări, Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când Răsare printre umbre domnița cu chip blând, Mișcat închide cartea și cade trist pe
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Matilda Cugler-Poni - Din trecut
... iubit; Vezi, anii care se adună, De tot mi te-au răpit! Și din trecuta fericire Se stinge ca un vis Și cea din urmă amintire
Matilda Cugler-Poni - Resignare
... despre această ediție Am luptat, făr-de noroc, Pentr-un vis de nemurire. Aș fi vrut să am un loc În a lumii amintire! Astăzi nu mai pot lupta! Oboseala mă cuprinde. Și încet pe mintea mea Vălul nopții se întinde. Parcă nu mai pot gândi!.... Stau cu inima ...
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine...
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine... Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - Din valurile vremii...
... aievea nu ești, astfel de treci Și umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc iar singur cu brațele în jos În trista amintire
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884) Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu din februarie 1884 de Mihai Eminescu Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu → Informații despre această ediție Scrisoarea trimisă de către Mihai Eminescu lui Titu Maiorescu în luna februarie a lui 1884. Eminescu îi cerea criticului literar ajutor financiar, necesar întoarcerii sale în România, după de acesta fusese internat la un spital din Viena. Viena 4/ 16 februarie 1884 Stimabile domnule Maiorescu, Astăzi, iețind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încat, dacă ar fi stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pe mine înnsumi mă miră lungimea timpului, în decursul căruia nu ...
Mihai Eminescu - Singurătate Singurătate de Mihai Eminescu Cu perdelele lăsate, Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Țârâiesc încet ca greeri Pintre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș Și prin cărțile în vravuri Umblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui! Dar atuncea, greeri, șoareci, Cu ușor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. Câteodată... prea arare... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună cleampa... Este Ea. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină, În privazul negru-al vieții-mi E-o icoană de lumină. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau șoptind cu draga Mână-n mână, gură-n
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... cât a lucrat Caragiale în redacția Timpului, nu mi-a fost cu putință să identific nici un articol politic al său. O amintire despre Eminescu în ziarul numit, o alta la fel în Constituționalul: atât e tot ce am găsit din acea vreme; amândouă bucățile retipărite de către ...