Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ATÂT DE MULT

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 510 pentru ATÂT DE MULT.

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de glorie și, lăsându-le în urmă, mă îndreptai către o capelă lăturală spre a examina icoana sfintei Ceciliei, ce zărisem de departe luminată de razele unei candele de argint. Îngereasca expresie a figurii, culorile melancolice ale obrajilor și mai ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou al lui Andrea del Sarto, c[...]n toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un ... numai, căci Cecilia s-a dus de

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

... femeia... Poftește ! Un argat mi-a luat calul și stăpâna m'a dus în casă. A ! ce chibzuită așezare de oameni cuprinși ! ce frumoasă casă, caldă și luminoasă ! și bogată, cum spune înțeleptul din vechime Ťnimica de prisos și toate cele de trebuințăÅ¥ ... și ce prietenoasă întâmpinare ! Iar stăpâna - ce mândrețe de femeie ! Ce înfățișare deosebită: cinste din creștet până 'n călcâie; liniște și armonie în mișcări !... și prestigiul acela al nobilității, cu atât mai strălucitor, cu cât vrea să se învălue în severă modestie ! - Iartă-mă, gazdă bună, am zis, că 'ndrăznesc să'ntreb: a dumitale ... parcă până la urmă pornirea potrivnicilor mei... Or fi ei mai puternici ca mine, dar pe semne au înțeles și ei că tot nu sunt atât de tari încât să mă poată nimici. Și-așa, am simțit bine că și ei au început să se pătrundă că trebue să-mi dea pace ... Ce să-i zic eu, un drumeț străin ? Cum o pot eu mângâia ?... Nu, nu vreau să mai rămân în așa tristă casă ! Adânc pătruns de respectul durerii, am sărutat mâna mâhnitei mame, și ...

 

Ioan Slavici - Mara

... a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase când se duce la târg?cum ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i vezi?! Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas văduvă, și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde. "Tot ... care lucra vara cu patru și iarna cu zece calfe, scotea la toate târgurile cele mai frumoase cojoace, ținea tăierea cărnii în arândă și avea de nevastă pe Marta, fata preotului de la Cladova. Minunat om! — așa trebuia să fie și Trică! Iar pentru aceasta nu era nevoie de multă școală: atât casă-l primească ucenic. Maica Aegidia cerea însă mult, șase florini pe lună, și pe deasupra mai erau și alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, încrețindu-și sprâncenele, și începu să facă în gândul ei ... timp a stat pe țărmurii Murășului. Ce-ar fi fost adică dacă ar fi luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai

 

Mihai Eminescu - Mușatin și codrul

... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... copil frumos! Iar Mușatin îi răspunde: ­ Geaba mă momești în unde, Geaba, codri, dragul meu, Îmi suni din frunze mereu, Când m-oi duce de la tine, Frunza-o plânge după mine, Că de suflet mă apucă Dor de cale, dor de ducă, Și deși mi-așa de jele De plânsul măicuței mele, Eu m-aș duce, m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce. Și m-aș duce-n cale lungă, Dor ... ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... ea privește cu drag la mândrul soare! Și, tot privind lumina din fața-i arzătoare, Cu lacrimi i se umplu albaștrii ochi frumoși. Ei plâng!... de ce plâng însă luceferii duioși? De mult privit în soare, sau de o jale-ascunsă, De-o gingașă dorință, de-o taină nepătrunsă? Ah! taina ei n-o știe nici zâna ce-o iubește, N-o știe căpătâiul pe care odihnește, Nici apa ce oglindă ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată decât că e fecior. Ea intră în palatul acel de feerie Cu inima-n bătaie de dulce bucurie, Dorind ca să-ntâlnească, temând de-a întâlni Pe-acel care-a vrăjit-o aicea de-a veni, Și iată că zărește a lui bătrână mamă, Cu genele căzute pe ochi ca o năframă! De când nu era încă pământul care este,

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

... prin boală, și căpătând un gust particular, devin un obiect foarte căutat de lăcomia rafinată a omului. Atunci, pentru că ele sunt rare de găsit în stare naturală, se ocazionează animalului boala. Un exemplu este ficatul gras de gâscă. Les pâtĂ©s de foie gras sunt astăzi obiectul unei industrii foarte răspândite. Cum se obține ficatul gras? Iei o gâscă; o pui așa de legată și într-o cutie așa de strâmtă, încât cu picioarele, cu aripele, cu trupul să nu poată face absolut nici o mișcare. Îi dai apoi o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât până la urmă nenorocitul animal ajunge a se stinge în economia lui totală, cum am zice românește ... monstruos al canibalilor; ea dovedea apoi că în adevăr una din cele mai voraci bestii este rața, deoarece într-un singur rățoi putuseră încăpea 29 de alte animale asemenea. Iată în esența ei darea de seamă a ziarului belgian. Ea făcu o mare senzație în publicitate. O sumă de alte ziare o reproduseră însoțindu-o de reflexiuni proprii, științifice sau morale, și o sumă cu ...

 

George Coșbuc - Spinul

... râzi? Ah, cum mă dor Aceste râsete-ale tale! Ea are flori de crâng la sân, Și-n păr un trandafir sălbatic, Și părul ei de rouă-i plin. Ei, las să râd! Tu ai cules Trei fragi, venind peste coline, Și vezi cu ce mi te-ai ales! Trei fragi ... atât e doară bine! Căci n-am putut în deal să ies; Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine! Cu ochii-nchiși și strânși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! Fricoasă ești! Da! Te-aș vedea! Fricoasă, eu? Așa e frica? N-ai milă de ... să joc, și ce-i cu asta? Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac? La nuntă-mi, bată-o năpasta, Să nu joc eu? De-aș ști că zac, La nuntă vreau să-mi joc nevasta! Ea râde-acum! Nebun ce ești! Flăcăul grabnic să ridică: Ei, iacă spinul! Ce ... Vrei plată? Uite, ai trei fragi, Și din cosiță-ți dau bujorii... Și toată frunza de pe fagi! De dor de fragi să plâng feciorii? De ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... cum cântă-n crâng privighetoarea? DARIUS Menește-a moarte... Cântă ca nebună... Vrei tu să mori cu mine dimpreună? MEDUZA Să mori așa de tânăr?... O comoară! Vai, cine e așa nebun să moară?! DARIUS Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri... MEDUZA O, Darius, sărută-mă și lasă Apoi să vină noaptea-ntunecoasă... DARIUS Dar brațele ți-s albe cum sunt crinii De pun în umbră florile grădinii. MEDUZA O, Darius, sărută-mă odată! Vezi, gura mea e-așa de însetată... DARIUS Dar gura ta e roșă ca răsura... MEDUZA Ah, simt sărutul tău și-i simt arsura, Și simt durerea, jalea despărțirii... De-aceea-s triști și palizi trandafirii, De-aceea doarme veșnic tristul nufăr, Fiindcă eu mă zbat amar și sufăr; De-aceea crinii plâng și viorica Tremurătoare-și tăinuiește frica; De-aceea și frumoasele verbine Au cupele mereu de lacrimi pline... DARIUS O, te-am văzut odată, dinspre zori, Alunecând ușoară printre flori Și cum sorbeai din albele zorele Curata rouă ce străluce-n ... frumoasă, Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă Și, când ea se strecoară albă printre Înalte trestii, parcă stă să intre În albul ei palat plin de fantasme Și trece-așa ca un crâmpei ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... păstorii sufletești S-ar cuveni să aibă, și datoria lor Neapărată este năravuri să-ndepărteze, Dar ei păzesc tăcere, nu vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară ... a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține limba strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre lesne poți să umpli cu laudele lui. Vezi ce priimire bună! Vezi cum e de plăcut! Cu toți vorbește dulce, dezmiardă pre oricare; Voind să se arate de făcător de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții ... te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor, Eu însumi întru sine că sunt poet mă simt, Și nu fac cititorii atât

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

... e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o ... privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De mici în cântec de privighetori... Ia!...     Ș-amândoi tăcură. Dar farmecul acesta, mai presus de fire, Cu cât umplea un suflet de iubire, Cu-atât umplea pe celălalt

 

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului

... e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu înălțare-a fi? E o fatală ... țară, un neam ar fi dator, Când au greșit despoții, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat Sângele după pietre încă nu l-au spălat. Oricum va fi, mi-e scumpă cetatea ce-a domnit; O ... nu mai are curs, Așa în a mea râvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărâna lor slăvesc. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam. Când la apusul zilei scheletul lor priveam. "P-aici, ziceau bătrânii, o boltă arătând, Intră tânăra doamnă, frumoasă și fugind De ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>