Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CURAT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 805 pentru CURAT.
Alexandru Macedonski - Sonetul puterii
Alexandru Macedonski - Sonetul puterii Sonetul puterii de Alexandru Macedonski Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire. Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă... Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă, Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș-o-ngrijire Străbătea-voi, prin voință, până-n taina nepătrunsă, Sau rămâne-va ș-aceasta vechea Mekă neajunsă, Și plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire? Dar deși, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfărmate, Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate, Și cu toate că, grămadă, zac tocite, și chiar rupte, Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea. Simt izbânda-n depărtare printre trudă și noi lupte, Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e:
Alexandru Macedonski - Vânt de toamnă
Alexandru Macedonski - Vânt de toamnă Vânt de toamnă de Alexandru Macedonski Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce, nu știu nici eu Mă zorește Dumnezeu? Simt că viața mea e slabă? Când apusul e mai falnic, Norii toți când strălucesc, Melancolic îi privesc Și rămân cu ochiul jalnic. Este oare, este oare, Semn de moarte pe curând Versul meu ce plânge blând Ca susurul de izvoare? Cu octombrie ce vine, Fi-voi oare frunza-n vânt Doborâtă la pământ Și uitată de oricine? De-aud clopotul de jale, Fără voia mea tresar, De-ntâlnesc funebrul car, Mă întorc din a mea
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele româneşti:Prefaţă Prefață de Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datine, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ușoare, o epocă, sau o nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! ...
Alexandru Vlahuță - În întuneric
Alexandru Vlahuţă - În întuneric În întuneric de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an II, nr. 7, 26 martie 1895 Pe-o prăpastie mă legăn, Atîrnat de-un fir de păr. Mintea mea se zbate încă Între vis și adevăr: Dar mă-nec în întuneric, Căutînd să mă-nțeleg. Cum aș vrea de tot trecutul Gîndurile să-mi dezleg! Nu-s nebun, căci stau în casă Liniștit, nimic nu sparg. Și mi-i dragă casa asta: E-un mormînt curat și larg, Unde lucrurile mute Ar avea atît de spus !... Ah, a fost aici viață, Dragoste... Unde s-au dus? Nu-s nebun, deși văd bine C-aș avea cuvînt să fiu Sau... nu mai pricep nimica... Poate sunt... și nu mă știu. Cine m-a strigat pe nume? Niminea... Mi s-a părut.... Glasul cui să mă mai cheme? Umbra cui s-o mai sărut? Dar ce tropot se aude? E vrun călăreț grăbit. Drept în fața casei mele Călărețul s-a oprit !... Vine moartea la fereastră, Și cu degetu-i uscat Bate-n geam să mă deștepte... A, de-ar fi
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
Alexandru Vlahuţă - Ce te uiţi cu ochii galeşi%3F Ce te uiți cu ochii galeși? de Alexandru Vlahuță Ce te uiți cu ochii galeși la copacii triști și goi, Și oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi?... Lasă frunzele pustiei și bătăilor de vânt! Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frânt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. Strânge-ți gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri, Palide-n puterea nopții să mai tremure pe drum... Nici te mai uita în urmă-ți la grămezile de scrum... Nu vezi tu că îndărătu-ți e-ntuneric și pustiu!... Și n-auzi cât de sinistru sun-a groapă ș-a sicriu Glasul tinereții duse ș-al iluziilor șterse?... Înțelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!... Negreșit, avut-ai zile de noroc și de iubire... Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire? Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zână, Ș-așteptai, ca să te fure, vreun făt-frumos să vină, De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntâlneai decât podoabe, fluturi, pajiște și flori! Și când pentru- ...
Alexandru Vlahuță - Inter arma...
Alexandru Vlahuţă - Inter arma... Inter arma... de Alexandru Vlahuță Publicată în Sămănătorul , an V, nr. 9, 26 februarie 1906 Sta Poezia-n sfînta ei cetate, Pe-un vîrf de munte, stelelor vecină. Porneau de-acolo cîntece curate, Un pic de cer, un tremur de lumină, Pe sufletul întunecat de ură Al bietei noastre lumi, de patimi plină. Și cîntecul zbura din gură-n gură, Și omul se simțea mai bine cîntîndu-l... Deodată toți să murmure-ncepură: "De ce nu se coboară și ea-n rîndul Mulțimii ce de veacuri o ascultă? Prea șade-n slăvi, prea sus ne cheamă gîndul..." Răcni un critic: "Asta-i o insultă !" Și-atunci Prostia zise Răutății: "Tu arme ai, eu am oștire multă, S-acea prieten-a singurătății Va trebui să ni se-nchine nouă !..." Cu urlete, la porțile cetății. S-au năpustit puterile-amîndouă. Tac vechile cîntări înfricoșate, — Mulțimea cere-o poezie nouă... Tu dormi, senino,-n veșnica-ți
Alexandru Vlahuţă - No. 5 No. 5 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 57, 20 august 1891 Ramzes suflă-n lumînare Și se culcă liniștit, Bucuros, zicînd în sineși: „Încă unul a murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ostenit, Și-și aduce-ndat-aminte Cu ce gînd a adormit... Ia jurnalul, recitește, Ș-admirînd din nou ce-a scris, Zice, încîntat de sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l- ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu: Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Câți ochi frumoși și visători, poete)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Câţi ochi frumoşi şi visători, poete) Sonet de Alexandru Vlahuță Câți ochi frumoși și visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoțești în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete, Și-și torc iluzii, și dorinți secrete, Și basme dulci, din cântecu-ți de jale: Pe cartea ta se-nvață să suspine Atâtea inimi gingașe, curate... Tu nici le știi. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de sufletul tău pline, Strâng amintiri duioase flori
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...
Alexei Mateevici - Către copii
Alexei Mateevici - Către copii Se întâmpla în ceas de noapte, Când tac a zilei vorbe, șoapte, Veneam copii și vă priveam, Cu sfânta cruce vă-nsemnam Și mila Domnului chemam Asupra capetelor voastre. Păzeam a voastră liniștire 'Mi înseninam a mea gândire, Privind cât de curați sunteți, Ce suflete senine voi aveți, Și vă doream, fetiți, băieți, Senine zile viitoare... Acuma vin — nu văd viață, Candela nu mai luminează, Pe pat nu vă mai văd dormind, Mai mult nu pot să vă cuprind, V-a risipit al vieții vânt -- Ce mare dor, ce mare jale! Ianuarie