Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE RÂS

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 532 pentru DE RÂS.

Vasile Alecsandri - Zilele Babii

... au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici ... nfiorând. Spulberă cenușa-n vatră, Apoi iese-n câmp urlând. III Ea furtunele stârnește, Întinzând pe câmpul gol Al troienilor nămol. Prin văzduh o cârâiește De corbi negri negrul stol. Ea din fugă se anină De sărmanii călători Înghețați, rătăcitori. Smulge tufe din tulpină Și le-azvârle până-n nori. Ea pe vite le chircește Și grăuntele de an Încolțit îl seacă-n lan, Și cocorii rătăcește Pe cerescul ocean. Nouă nopți și nouă zile Din suspin ea naște vânt Și blăstemuri din ... Vrând pe orișice copile Să le-ascundă sub pământ. Lumea tremură și zice: „Babă, strechie de dor! Duce-te-ai într-un picior Valvârtej ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de

 

Mihai Eminescu - Demonism

... întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă, ­ și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul ... n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta ­ nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții ­ a renturnării ... codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa, ce pretinde...

... Mihai Eminescu - Ca şi Stoa, ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca ... De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la ...

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa ce pretinde...

... Mihai Eminescu - Ca şi Stoa ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca ... De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la ...

 

George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)

... George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și ... și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și ... regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... nu era lămâie mai galbenă și mai parfumată ca părul ei despletit, nici cicoare mai albastră și mai învoaltă ca ochii ei limpezi și blânzi. De adormea, caprele îi mângâiau obrajii ș-o trezeau în glasul păsărilor care se certau sub boltele de viță. Privirile i-alunecau pe poteca de argint trasă ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

... ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată ... pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și de-atâta sânge Răsar și astăzi roșii flori din glie. Dar, îndelung nu ți-a fost dat a-nfrânge Pe-aceea ce ... poată strânge, Și ai pierit, trădat într-o strâmtoare. Amar te-a plâns, pletoasa seminție Ea, ce pe-o culme-într-un apus ...

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

... e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu ... duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați...    Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele ... privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De mici în cântec de

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă ­ Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă ­ Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>