Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESPĂRȚI

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 315 pentru DESPĂRȚI.

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

Ioan Slavici - Popa Tanda Popa Tanda de Ioan Slavici 1874 I Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat multă carte și cântă mai frumos decât chiar și răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! și totdeauna vorbește drept și cumpănit, ca și când ar citi din carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie. Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale. Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan: Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular: „Domnule director, În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată ...

 

Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"

Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la "Grand HĂ´tel Victoria Românăâ€� în centrul ...

 

Ion Luca Caragiale - Partea poetului

Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu) Luceafărul de Mihai Eminescu A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară.                    * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea ...

 

Mihai Eminescu - Mușatin și codrul

Mihai Eminescu - Muşatin şi codrul Mușatin și codrul de Mihai Eminescu Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai... Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă Unde-o lume e ascunsă Și în umbra cea de veci Curgu-mi râurile reci Limpegioare, rotitoare, Având glasuri de izvoare. Bistrița în stânci se zbate Prin păduri întunecate Și mereu se adâncește Unde apa-abia clipește, Și deodată vede că Apa i se-mpiedică Și de stânci i se iezește; Ea s-adună și tot crește, Se iezește-n mândru lac Ale cărui ape tac, Iar copacii umbră-i fac, Pe deasupra frunza deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal în mal Pe deasupră-i se prăval, Vârfuri sprijin deolaltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ei se-mpletesc Și în umbră stăpânesc Și în vecinică răcoare Undele-s scânteietoare. Dintr-un mal la celălalt A căzut un trunchi înalt, Mi-a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de- ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa să­l petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nu­i văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>