Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUMNEZEU

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 861 pentru DUMNEZEU.

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... te-au pus Deplin armat, ca-n ceruri sus Să fii întreg ce-ai fost mereu, Să tremure sub pasu-ți greu Albastrul cer, la Dumnezeu Când vei fi dus. Mirați și de răsuflet goi, Văzându-ți chipul de război, Să steie îngerii-nlemnit; Și, orb de-al armelor sclipit, S ... ori mori curând, De mori sătul, ori mori flămând, Totuna e! Și rând pe rând Ne ducem toți! Eu vreau cu Fulger să rămân! Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân, M-a dușmănit trăind mereu Și-a pizmuit norocul meu! E un păgân și Dumnezeu, E un păgân. De ce să cred în el de-acum? În fața lui au toți un drum, Ori buni, ori răi, tot un mormânt ...

 

Ion Creangă - Cinci pâini

... lei și tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărțeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul... — Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă țin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, și ... dreptate, și văd că dumneata, care știi legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot așa și judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume! — Așa ți se pare dumitale, zise judecătorul liniștit, dar ia să vezi că nu-i așa. Ai avut dumneata două ... pâne a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoiește un leu tovarășului dumitale. Și dacă te crezi nedreptățit, du-te și la Dumnezeu, și las' dacă ți-a face și el judecată mai dreaptă decât aceasta! Cel cu două pâni, văzând că nu mai are încotro ...

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

... de noi nu-i este drag!" Boierimea-ncet râdea, Iar Cantarul răspundea: ,,Alei! doamne Mihnule, Mihnule netihnule! [1] Alei! tu, stăpânul meu, Lumina-te-ar Dumnezeu! Bucatele tale-mi plac Și de oaspeți îmi e drag, Dar unde s-au pomenit, S-au văzut și auzit Două săbii într-o teacă ... Stoienești! Cu dreptul să ne grăiești Ce-ai făcut de-ai adunat Averi mari de împărat, Încât nu numai averi, Dar ai și scutari boieri?" ,,Dumnezeu mi-a ajutat Și eu mi le-am adunat Din darul sfinției-sale, Din mila măriei-tale!" ,,Nu-l crede, măria-ta! (Cantarul ... ea-l vedea, Sus, la domnul se ducea, Și-n genunchi trupu-și frângea Și grăind amar plângea: ,,Alei! doamne, fătul meu! Nu te ierte Dumnezeu Să omori pe Oprișanul Că-i peri până la anul! Știi tu, Mihneo, ori nu știi Că-n ziua Sântei Marii Era, doamne, ca să ...

 

Alphonse de Lamartine - Safo

... de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu ...

 

Constantin Stamati - Safo

... de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc ... l îmbrățișați! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani și din dobitoci nu ne mai scoateți! Dumnezeu să ne ierte, și să ne iertați și dumneavoastră, cucoane, dar cu adevărat așa este: v-ați deprins a lua focul totdeauna cu ... învățătură, să-și pună mintea cu unul ca mine, de la niște vorbe nesocotite ce le-am zis și eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate și bine, dar amarnic m-a lovit în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n ... și întâmpină-ți nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci "El nu bate cu ciomagul". Lui moș Ion Roată i se umplură din nou ochii de lacrimi, și, sărutând mâna lui vodă, ca semn ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... grecească. Eu uram cartea grecească, dar din ziua aceea o urâi și mai mult, ș-a trebuit s-o sufăr până când dete Dumnezeu ciuma de la Caragea, din 1812. Toată lumea era tristă atunci; numai eu eram vesel, c-am scăpat de dascălul Alexe și de psalteria lui ... rupă o dată. Într-o vară citii cu ei împreună Poarta pocăinței, Epistolia ce a căzut din cer, Viața sfântului Alexe, omul lui Dumnezeu , scrisă de mână, Viața părintelui Macarie, Avestița, fata Satanei, Pogorârea Maicei Domnului la iad , și alte vieți ale sfinților. Mai pe urmă veni din Brașov ... le aveam dimpreună cu mine la mare ipolipsis (după cum se vorbea p-atunci). Mi se părea că pe mine m-a orânduit Dumnezeu sa luminez neamul, dar când îmi intră în mână Liricele lui Atanasie Hristopol, mi se tăie tot cheful de a mai face versuri ... și cu litere latinești, numaidecât or să le tipărească, fără parale, — pentru că eu nu dedesem nici o para dlui Carcalechi. Din mila lui Dumnezeu s-au pierdut acele traducții, și începutul mai totdauna îl ține cineva minte pe dinafară. Iată cum era poema dintâi: I Într-o zi primăvăroasă ...

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie ... dumneata: să mă 'ncurci la vorbă, că te știu ce procopsit și dibaciu ești la limbă și la condeiu; decât, iartă-mă, să te ierte Dumnezeu, n'am vreme acuma de palavre fără cap, fără mijloc și fără coadă; că, uite, trebue să isprăvesc colea slujba ce m'am legat frățește ... ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? - atunci ți-a pus Dumnezeu mâna'n cap... Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... și îndemănatică, deștepta setea tuturor vecinilor. Dar cu cât nevoile veneau mai grele peste dânsul, cu atât inimoșia lui creștea; și a voit Dumnezeu ca el să meargă din biruință în biruință, și numele lui să se mărească tot mai mult, încât să răzbătă peste hotarele Moldovei, departe în ... Iar el, domn drept credincios și pământean, de fiecare biruință înălța câte o biserică spre mărturie nepieritoare de trăinicia neamului nostru și de bunătatea lui Dumnezeu. Mulți ani domni Ștefan-vodă cel Mare în care timp așeză cu nestrămutare temelia stăpânirii noastre asupra câmpiilor Dunărei, pecetluind și sfințind această stăpânire cu ... a fost sfărâmată și robită, prinzându-se pe însuși șeful lor, fiul hanului tătăresc de peste Volga. Iar Ștefan a dat laudă lui Dumnezeu și a trimis sol de bucurie soției Evdochia, sora țarului Simeon. Apoi nu trecu mult timp după aceasta și auzind bătrânul han de ... de peste Volga, cu o urdie nenumărată, și ucise fără milă pe nevinovatul Gheorghie. Iată că acum, cu ajutorul vostru și a lui Dumnezeu, fiul aceluiaș han a căzut prins în mânile noastre, după ce și el ne-a călcat țara fără dreptate, a ...

 

Petre Ispirescu - George cel viteaz

... câte un sfert de pâine și câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo. Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatame. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic ... Călugărul intră după dânsa și, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele și să piară năluca dinaintea lui. Ași! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca ...

 

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului

... Radu Greceanu - Începătura istoriii vieţii luminatului Începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului domnului Țării Rumînești, io Costandin Brîncoveanu Basarab-voievod, dă cînd Dumnezeu cu domniia l-au încoronat, pentru vremile și întîmplările ce în pămîntul acesta în zilele măriii-sale s-au întîmplat de Radu Greceanu Cuprins 1 ... apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri și îndemnări ale unora numai răi pămîntĂ©ni, carii în scurtă vreme după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată și osînda și-au luat. Într-aceia dar vrĂ©me răposatul Șărban-vodă, tot cele spre ocrotirea și folosul ticăloasii țări socotind, ca ... țărîi și politiii multă jale, de vrednica stăpînire cu care în zilile măriii-sale au domnit, iar cel ce toate stăpînește și de toate grijaște, Dumnezeu, n-au striinat stăpînirea de vredniciia care au avut, ci cu a sa dumnezeiască pronie iar la aseminea stăpîn o au încredințat, care ... de tot binele și cu fericit traiu întru ale sale trăind: iar nici într-alt chip să urmĂ©ze putea, de vreme ce de la Dumnezeu orînduiala era, după cuvîntul carele zice: „că tot darul desăvîrșit de sus iaste“, precum în urmă faptele s-au văzui aievea, că minunate ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>