Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE UN PUNCT SAU MAI MULTE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 158 pentru FACE UN PUNCT SAU MAI MULTE.
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... ei omenești, după cum zice proverbul francez: Le monde est une pipĂ©e OĂ¹ lon est tour-Ă -tour chasseur et gibier1. Fiind instinctul vânătoresc sau, mai bine zis, lăcomia de cuceÂrire, înnăscută omului, ea iese la iveală în diferite chipuri. Unii aleargă după vânat, țintind în păsărele, alții vânează frumusețea ... pândindu-i pe la maluri cu luntrele, înfig cu o deosebită dibăcie harpunele în ei, de al cărora mănunchi sunt legate frânghii lungi. Momentul cel mai interesant este acela, când morunul, niseÂtrul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși ... câteva lovituri cu vâslele peste cap, este ucisă și scoasă pe uscat, transportându-se apoi la Bazargiuc. De este însă a se duce mai departe, apoi n-o ucid, ci îi bagă în baftă un burete muiat în spirt care, amețind-o, îi paralizează mișcările convulsive, și în așa hal se aduc morunii și nisetrii până la Chișinău. Pe la ... le-a simțit. Păsările de vânat au zburat, s-au dus. Pescăritul mai ...
... poezia dimineții, Sunt zărite și pe dată toată puntea e-n mișcare; Prin alarma zgomotoasă chiar Osman este vestit, Cresc caicele și umbra li se face tot mai mare, Se apropie!... Cazacii sunt cazacii, negreșit. Aga strigă: Șoimi de mare, îndreptați într-înșii tunul! Spre Stambul că-i poartă gândul mi-a ... le-astupă gura, Șiruri dese cad creștinii. Turcii cad la orice pas. Și caicele ușoare de corabie-agâțate Par o ceată năpustită de ogari pe un mistreț; Vasul geme sub povara de cadavre spintecate, Sunt respinși din nou cazacii, dar au inimi încordate, Vor să-nvingă sau să moară, căci pe viață nu pun preț; Se reped cu cinci, cu zece, tot mai mulți, mai plini de ură, Unii urcă, sunt ca tigri ce s-azvârl pe prada lor, Luptă, strigă, urlă, săbii zângănesc îngrozitor, Puști trăsnesc, scrâșnesc răniții, crunte ... curge sânge, curge râu, Pentru cei rămași în viață deznădejdea e adâncă, Ei cad unul câte unul! Vai! pierduți sunt toți, pierduți! De urgie să mai scape nu mai cugetă nici unul, Abia zece se mai luptă, opt abia, cinci, patru, unul... Dar și dânsul scapă arma, cade peste cei căzuți, Singur Aga numai dânsul se ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... în umbra naltelor bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri ... deveni încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund ... mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el surâzând... O, Rodope, Rodope ... ile umbrite păreau de cărbune, È™i lungă, È›uguietă, gigantică, se-ntindea pe nisip umbra piramidei. Regele îÈ™i făcu drumul pe dunga umbrei,
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilalți mosafiri erau ... Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini ... vie de cumpătare, se năpustise deodată la desfrâu. Era aceasta darea pe față a unei vieți ce dusese și până atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi de cari râvna de a izbuti îl făcuseră să se dezbere un lung șir de ani? - căci firesc nu era ca o asemenea năpârleală să fi avut loc de azi pe mâine. Cum, nu știu, rar însă ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta ... Multe dintre ele prinseseră. Dacă cineva îi plăcea, îl lua cu el la cârciumă, comanda o jumătate de kilogram de vin, dar după ce ciocnea un pahar, ieșea în curte pentru “o mică trebuință“ și nu se mai întorcea, lăsând pe invitat să plătească! Iar dacă întâlnea vreun plicticos, el îi zicea iute: “Cutare prieten te așteaptă în cutare cafenea; aleargă repede ... rău? Stavru se împotrivea: — Nu știu! Și smulgându-se brutal din mâinile lui Adrian: — Lasă-mă-n pace! strigă el supărat. Apoi, nițel mai departe, socotind că a jignit pe tânăr, adăugă: — Îți voi spune, când o să-ți crească tuleile mai mari! De atunci ei nu se mai văzură: Stavru bătând bâlciurile între martie și octombrie, iarna vânzând castane coapte, Dumnezeu știe pe unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... nici o societate pe care pesimismul să nu o fi amărât cu fierea sa. Acest chip de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a ... iar melancolia poeților noștri este răsunetul adâncii melancolii a lui Alfred de Musset ori a lui Henri Heine. Acest răspuns, deși mult mai adânc decât întâiul, totuși nu ne mulțumește, căci, ca și cel dintâi, el împinge întrebarea mai departe, fără a ne da un răspuns convingător. Dacă decepționismul în literatura noastră e pricinuit de literatura decepționistă a Apusului, apoi care e pricina acestui curent european? Și fără ... s-au obișnuit a o numi acolo? În Europa dăm peste o literatură întreagă în această privință, peste o grămadă de răspunsuri, unele mai de duh decât altele, și ne-ar trebui un articol întreg numai pentru a le înșira. Însă cea mai ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu) Scena I TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui ... Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu ... Când e om de credință... PRISTANDA: De credință, coane Fanică, să trăiți! TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul tare, îl puneau mai presus de pumnii"boierului". În cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. Când se mai opriră caii încă o dată lângă crâșma din drum, el ieși desub coșul trăsurii. Scăpărau înjurăturile de mânios ce era. — Dă-te jos, boule ... se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele lui erau ... lași lumea în pace, omule, zise Tincuța. Așa este, am rugat-o să mănânce carne, fiindcă mi-a zis doctorul. Lucrul păru că face plăcere lui Tănase. Baba era, ca și
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu dosul mâinii ... a unui morar. El tăcu și se uită spre biserica ce se zărea, departe, în lumina lunii. Roata greoaie a morii nu se mai mișca; se auzea numai clipocitul apei și freamătul chiparoșilor sprinteni, întunecați, adevărați copaci ai morții. De altfel, era liniște și un miros de rășină umplea aerul. Și, cum stăteam noi așa tăcuți, auzirăm, deasupra noastră, vocea signorei Giulia, care ne chemă la masă. Urcăm treptele, până ... umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti ceva, apoi își pironi ochii ei de foc într-ai mei și începu un cântec vechi italian: - Noz son rose senza spine… Nu sunt roze fără spini… O melodie moale, ce-ți răpește mințile, și cuvinte îndrăznețe, pline de ... ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și ... Stratonic, mai-mai că mi se taie pofta de Pângărați. — Am auzit și eu ce-i drept, că Stratonic, egumenul de la Pângărați, e un călugăr zgârcit și hursuz, dar, mai la urmă, ce avem noi cu zgârcenia, cu hursuzlucul și cu toată mutra lui popa Stratonic? Eu vrau să văd Pângărații și-atâta tot. â ... și cu cingătoarea lor puternică de ziduri albe; pe stânga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor, ce se legănau în valuri verzi, înflorite sau aurii, sub suflarea dămoală a vântului de vară; mai departe, zarea înaltă era închisă de coamele neclintite ale munților negurii din miazăzi. Drumul neted și larg se desfășura înaintea noastră gălbiu și lung, iar ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg— Să vadă 'n cartea lumii un înțeles deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am ... cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se 'mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c'un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur'le uimite. Ce sufletu-i dorește se 'ntreabă și nu ... ca să-mi răspund' a nume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E - acel trandafir roșu, ce mut - duios - uimit Lucește - un gând de aur de-asupra-mi în zenit? Un om se naște — un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în corpul lui de lut, A gândurilor aripi în om el le întinde ... Când mor ea cade stinsă 'ntr'a caosului vale De ce de-a mea viață o lume e legată, De ce ...