Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FAPT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 492 pentru FAPT.
Dosoftei - Din Parimiile preste an
Dosoftei - Din Parimiile preste an Din Parimiile preste an de Dosoftei [STIHURI DE LAUDĂ PATRIARHULUI IOACHIM AL MOSCOVEI, PENTRU TIPOGRAFIA DĂRUITĂ MITROPOLIEI DIN IAȘI] Lăudată s-aibă direptul pomană În ceri și pre lume, fără de prihană, Că și de la Moscvă lucește lucoare, Întinzând lungi raze,-n bun nume supt soare. Ioachim1 svântul, a svânta cetate Acea-mpărătească, de creștinătate, La dâns pentru milă cine năzuiește Cu ovilit suflet, bine-l dăruiește. C-am năzuit și noi la svânta lui față, Priìmitu-ne-au bine ruga cu dulceață. Din patrierșie datu-ne-au tipare, Sufletească treabă, și bine ne pare. Dea-i Dumnezău parte și-n ceri să lucească, De-a rândul cu svinții să să proslăvască! [PROROCIA SIBILEI ERITREIA] A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda, Din ceri veni-va Domnitoriul prin vecii ce va să vie, Pentru ca trupul de față și să giudece lumea. Tot omul pre-acesta creștin domn și cel urât vedea-l-va 1 Pronunțat: I-o-a-. Împreună cu svinții pre naltul în sfârșit supt veacul, ’N-scaun șezând sufletele va-ntreba și trupure înse. Țelini-s- ...
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii Imn Tăcerii de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Adâncul tâlc al existenței Tăcerea mută-l revelează, când făr' de chipul aparenței Realitatea o probează. Cel ce aspiră încă să-și rostească sensibila trăire-n poezie, Cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața, cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața Oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă în faptele ce par răzlețe pe Cel ce, Singur, știe-a lor durere Și le păstrează-n viață prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă Esența vie-ascunsă-n elixire și din tabloul Vieții să desprindă Ce Pictorul a vrut să-nfățișeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăznește să se adreseze prin efemere versuri, omenirii, Muindu-și pana-n disperarea mută, reînviind speranța și-n cuvinte întreaga lui iubire așternută, din toate câte sunt, luând aminte, Cel ce avea cât de mult a spune, cândva, prin rimele-i meșteșugite ar mai ...
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al părinților ...
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
... înrâuri asupra celor din clasa sa, căci numai aceștia vor fi sugestibili de simțirea sa. Se înțelege că aicea nu-i vorba de aparținerea, de fapt numai, la o clasă oarecare, dar e destul ca artistul să reprezinte interesele unei clase și să le întrupeze. Am văzut asupra cui poate înrâuri ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...
George Coşbuc - Ceas-rău Ceas-rău de George Coșbuc Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile de fag, Fata toarce; stând pe prag Fata toarce; Plinul fus ușor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriți cercei, Că-s săraci părinții ei, Dar ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Și-apoi doi ochi, pentru care Doua-mpărății să dai! Blândă ea, ca faptul sării, Vara când e cer senin, Visator, cu un suspin, Ea privește-n latul zării Cum, din negrul depărtării, Vine-un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata tinerea, Mă-sa vine; lângă ea Mă-sa vine. Și-o întreabă cu suspine: Ce-i cu tine, draga mea?! Nu- ...
... știut că ești în deal, Mergeam pe altă cale!" Subțire-n trup și blândă-n grai, Și-n port așa isteață, Pe urma ei în fapt de-amurg Dau zori de dimineață. De-aș fi știut că n-a venit Anume pentru mine, Eu n-aș mai fi vorbit ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...
George Coşbuc - Fatma Fatma de George Coșbuc În faptul dimineții, prin parc, îngândurată, Se plimbă visătoare Fatma, frumoasă fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mână. Zâmbind s-așază fata aproape de fântână Pe-o lespede de marmor, prvind cu gândul dus La gura de balaur ce-azvârle apa-n sus. Tiptil atunci, din umbra tufișului răsare Nin-Musa, rob din Yemen. El iese din cărare, S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. Fatma răsare-n țipet, de spaimă-ngălbenită. El are fes ca-n Yemen și haina zdrențuită! Și grabnic eunucii se-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin, și-l prind. Fatma plângând se duce la tată-său și-i spune: Voi pune servitorii să-l bată! Și voi pune Să-l târâie de-a lungul Bagdadului, legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat! Mișelul! Și Ben-Omar izbește cu piciorul Și dă un semn. În lanțuri legat, cutezătorul Nin-Musa intră palid, cu ochii ...
George Coșbuc - Golia ticălosul
George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor. Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de ...