Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARE DEPĂRTARE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 270 pentru MARE DEPĂRTARE.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
... fui; Pe-un Cuza de-aș visa, eu îl înjur de mumă, Ba și-l omor în vis. E vis. Ce-i pasă lui? Un mare tărăboi urmează dup-aceea: Toți zbiară că-s nebun, și țup! aici m-aduc... Că-i vis, o știu, așa-i, dar nostimă-i ideea ... Plutind ușor către pământ, Și iat-o zână de femeie! De fiu-său când îmi vorbea, Eu auzeam pe fie-mea, Dentâi ca unda-n depărtare, Apoi un tril, apoi un cânt, Sunând din cer pân’ la pământ Și răsunând în sărutare! De fiu-său el îmi vorbea, Dar eu eram ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... ultimi purtători de facle ce s-ar căuta prin întunerec, ultimele raze ce mai stăruiau ici-colo pe frontoane muriră, fantasticul oraș se surpă în mare, și albastrul ochilor ce le răsfrîngea toate acestea se făcu negru ca și noaptea de afară... Tîrziu, raza unui luceafăr se aprinse în ei, și ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... care Ruben l-adusese, îl dezlegă la gură, scoase și distinse pe masă ce era în el... erau straie purtate de Domn, cari odată de mare preț or fi fost. Levy murmură 11 în barba pe care și-o ridica[se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni. Luna ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... în luna lui mai, simte până și mirosul de viorele și lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieșă, elegantă și cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică și el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere și trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pusÂtiu, înghețând de viu și îngropând în troian pe călătorul rătăcit. Deci ... în a cărui seamă îmi încredințam, pot zice, viața; m-am liniștit însă, când am văzut că e un bătrân respectabil cu barbă mare albă, cu spetele încovoiate, dar cu mersul sigur și puternic. Cu greu pășeam prin omătul care se tot adăugea și, când am ajuns la săniuță ... Colonelul Priboianu îi stârpește de-a valma de pe toate olaturile moșiilor sale. El pentru această treabă ține zăvozi aduși de pesÂte mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul ... O, ce fioros tablou!... Crivățul sufla cu turbare, ridicând valuri de omăt ce ca niște stafii albe se urmăreau unul după altul, pierzându-se în ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... lucrurile timpului nostru, vor putea îmbrățișa cu o privire mai senină, în orice caz mai pregătită, vederea largă pe care o deschide ochiului o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic ... căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită ... pe vremea aia?... De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un frate mai mare intrase ucenic la un unchi al mamei, zugrav de biserici... Se vede că era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau și mie icoanele ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... face totala-anomalie, Amestecul, ciocnirea, zgomult material, În ceartă elementele, cutremur în tărie, N-ar face-atâta uiet ca-ast zvon spiritual. Ca soarele de mare, mai mare între stele Și stinși d-a lor lumină ca Urius, Titan, Așa cad legioane de spirite rebele, Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan ... fără margini, și demonii tot pică, Cei mari tot mai nainte, din toți mai greu — Satan. Acesta, ca alt soare, și încă și mai mare Și repede ca mintea, cu uiet ajungând, În Tartar urlând cade, s-afundă ca-ntr-o mare, Cât universu-n spațiu deschide volborând. Se varsă, stropesc flăcări, ca insola răsare, Lăut în focul gheenei, ca-n jurământ fatal, Uimit scutură capul, se ... de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc, Vârteje de fum negru rotează în tăcere; Zdrobiți abia demonii se-ntorc, își cată loc. Și ce loc să-și ... lung? Când s-ar lua unime în loc de măsurare O rază de la soare și până la pământ, D-aci până la ceruri e mare ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domnești; le tocmește pe masă înaintea domnului cu tipsiile; și dvorbitor întru acele zile. Comis mare ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe la născut. Sulger mare ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, și carne la slujitorii curții. Jitnicer mare ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească și la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare ... fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître d’hĂ´tel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului. Comisul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... ceva găteje, nițică mămăligă și ceva fiertură; să le aprinzi focul cum ăi ști, să le pui masa, c-or fi flămânzit; și e mai mare păcatul să știi pe femeie cu copilașul ăla pocâltit și degerat la o zi așa de mare! II Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile ușii parc-ar fi vuit în duba mare; și Bălașa era întinsă în pat, învelită c-o plapumă veche, soioasă și ciuruită cu găuri prin care ieșeau ghiomotoacele de lână neagră. Pe picioare ... Auzise bine numele lui. Vântul să fi fost? Și vântul era rece, și glasul care-l chemase fusese cald. Ca și vântul se pierduse în depărtare, deși venise de aproape. "Nică!.. Nică!..." Iar? Și acest glas, care ieșea ca de sub o copaie răsturnată, era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit ... e a popii!... Nu vreau să-i dea țărână în ochi... N-a făcut nimic... Dacă e săracă... când m-oi face mare o să fie bogată... O să-i cumpăr scurteică, rochie și șorț... Să nu mi-o dați popii!... Nu s-a dus la ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... Dar, când am văzut, am zis și eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!… Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva. EFIMIȚA: Bine că n-am fost la București pe vremea aia! cum sunt eu nevricoasă, Doamne ... vecinătate: patru bătăi pentru sferturi, apoi o bătaie mai gravă pentru ceas. În orchestră melodramă „misterioso". Câteva momente pauză, după care s-aud în depărtare două-trei detunături de pușcă și chiote surde; apoi, altele mai multe fi strigăte mai distincte, și încă o dată ) EFIMIȚA ( se deșteaptă și se ... se din somn spăimântat ): 'Ai! ce e? EFIMIȚA: Leonido! scoal' că-i foc, Leonido! LEONIDA ( speriat ): Unde-i foc ? EFIMIȚA: Scoal' că-i revuluție, bătălie mare afară! LEONIDA: Aș! vorbă să fie! Ce te pomenești vorbind, domnule? EFIMIȚA: Bătălie la toartă, soro: pistoale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn! LEONIDA ( luând-o cu binișorul ): Mițule, nu-i nimica; știi cum ești dumneata nevricoasă, unde am vorbit toată seara de ... în contra mea; te credeam mai altfel... îmi pare rău!... Cucoane Leonido, sunt deșteaptă; am auzit acum cum te-auz și m-auzi... revuluție, bătalie ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... în 2 capete. Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acĂ©ia ce arată soarele spre pământ, că de și iaste luminătoriu mare al ceriului și împărat al tuturor stĂ©lelor, iar lăsând cĂ©lialalte stihii, îndrăgĂ©ște și iubește mai mult pre smeritul acesta de pământ și ... voastre, feții miei. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, căci aceasta iaste mai trebuincioasă decât toate și mijlocire făr de greșală pentru mântuirea noastră. Mare iaste, cu adevărat, darul acesta al pocăinții, dintru care poate cunoaște fieștecarele, mai ales dragostea cea multă ce arată Dumnezeu spre noi creștinii și pohta ... nu le folosĂ©ște, nici le ajută pocăința, nimic, pentru căci sunt afară de lĂ©ge. Iar noao cu adevărat ne ajută și ne dă mare folos, pentru căci avem credință, pentru căci avem nădĂ©jde, pentru căci prin mijlocul sfântului botez ne-am făcut fii lui Dumnezeu, după cum zice ... dintâi: Le-au dat lor putĂ©re ca să fie fii lui Dumnezeu, celor ce cred întru numele lui. Și adevărat, ce alt ajutoriu mai mare, sau ce alt folos mai trebuincios poate să fie decât acela al pocăinții? Minunată iaste putĂ©ria ei, preaslăvite sunt lucrurile ei și darul făr ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur Fata-n grădina de aur de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat  el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, Prea e frumoasă, prea nu e de lume  Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei nume; E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. ...