Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NIMIC DE FĂCUT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 622 pentru NIMIC DE FĂCUT.
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai ... călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... apoi,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o furnică fură și robește pe bieții purici de iarbă; o vulpe strivește la fiece pas trei-patru gângănii. Și câte soții nu sunt părăsite într-un chip rușinos! Câți nevinovați înșelați! Câte zavistii ... ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei! Aceste gânduri mă obosesc. Culorile vii și fermecătoare, mirosurile fără de seamăn de ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! până viu eu, citește! Și zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trântește dinainte pe masă și iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului ... să ți-i faci binevoitori? Aseară am prânzit acolo. Era o sumă de oameni mari. Toată vremea la masă s-a vorbit rău de ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
... că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face ... șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A căruia toată treaba E să mănînce degeaba, Făr-a face vrun folos. Dar după o lungă vreme, Sătul în zadar a geme, Jalbă cîinele a dat, Zicînd că d-acu-nainte ... nu se mai spune: Ce zicea el era bune, Duhul lui era vestit. Într-o zi neavînd treabă, Domnul pe ai săi întreabă: „Voi de ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... se șterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă stă în fanfaronadă, Și știința vieții în egoism cumplit; De-a omului mărire nimic nu dă dovadă, Și numai despotismul e bine întărit. An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege; Dacă însă păstorul ce tu ni l ... ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie, La darurile tale eu nu simt bucurie, De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să știe de ce mână va fi măcelărită Și dacă are unul sau mulți apăsători? Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure. Fata voi să ia și de astă dată mălai, dară nu mai găsi; se duse la vatră să ia cenușă, dară vitrega o lovi cu vătraiul peste mână. Ajungând în pădure ... ba că una, ba că alta, când se supăra soru-sa pe cățeii lui, când zmeul îi căta chiorâș, și multe d-alde astea, și de toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... pentru a înfățișa cititorilor situați în o prea exclusivă actualitate perspectiva valorilor sufletești din care se țese drama. În adevăr nu mă pot desface de convingerea că această dramă, pur interioară, este și istorică. Dar felul acesta de greutăți face cu atât mai ispititoare încercarea. * * * Emil Codrescu, medic și om de cultură generală neobișnuită, trebuie să fi fost tânăr de tot prin anii când se așezase bine stăpânirea poeziei lui Eminescu. Lectura de bază a generației sale o formau neapărat Schopenhauer și Darwin. În vocabularul doctorului, geniul speciei și selecțiunea sunt cuvinte rituale. În vehementa (și ... este de tipul adolescentului perpetuu. E cu atât mai remarcabil că resortul central al dramei sale sentimentale constă într-un conflict oarecum cronologic: are patruzeci de ani patruzeci de ani! ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! ce dospit! iar Adela douăzeci. Cu această deosebire de vârstă el nu o mai iartă pe fată; i-o repetă până ce o exasperează. Și doar fata, cât era de pudică și de bine crescută, face și spune tot ce era posibil pe acea vreme, ca să-l facă a pricepe că bărbatul acesta, în vârstă dospită, îi place ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... mai înveți, după care te vei face un împărat ca Solomon împărat și cum altul nu va mai fi pe lume. - Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se rușină și se roșise ca o sfeclă, cum de mă osândești astfel ca pe un vinovat de codru? Și sculându-se de la masă, se duse unde se duse el, și se întoarse numaidecât, peste așteptarea tutulor, cu o slugă a lui credincioasă, aducând niște ... Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și când îl apucase ogarul. Se sculă, se uită prin prejur, și nu vede nimic. Soțul său, fiul împăratului, adormise, și-i da niște sforăieli de părea că mână porcii. Se culcă iarăși. Nu șezu mult, și tocmai când era să-l fure și pe el somnul, auzi încă o dată ... ascunde într-o scorbură de copaci și iarăși se culcă. Acestea le făcu el mai iute decât ai gândi. Hoțul, daca văzu că nu este nimic în crâng, dete tutulor răilor și iepure și tot, și se întoarse să se odihnească. Când, ia ipângeaua de ...
... Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca ... dar noi adăugarăm: "Și în ce timp?" Â "În timpul când se bătea cu Mircea." Â "Dar Mircea a trăit cu o mie de ani în urmă." Â "Aceasta nu face nimic, Dumnezeu a putut să învieze pe Traian." Aci părintele ne lăsă fără cuvânt, căci, deși se vedea ușurel în istorie, dar era bine ... asemenea faptă; dar din nefericire ne lipseau și mijloace, și voința de
... vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai străbate și din care mă lupt, cu toată dragostea mea de viață, să ies, să mă ridic la suprafață ca să respir și să-mi umplu plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc ... a-și îngriji ființa lor exterioară. Eul , la dînșii, este același, căci toți trăind într-o neîntreruptă comunitate, au ajuns să se asemene, în afară de micile lor daraveri cotidiane, de orele de slujbă sau de birou, căci mai toți sunt funcționari și sinecuriști, nimic alta nu-i mai tulbură. Fiecare așteaptă cîte o moștenire sa-i cadă din cer, după ani de ...
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
... Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului Cîntecul greierului de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 13 aprilie 1913. Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a ... Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume ... ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade noi; — Cum de-a putut fragila și fina libelulă Vîslind atîtea veacuri, s-ajungă pîn' la noi ? Azi năruia și mîine, cum o-mbia capriciul, Zvîrlea ...