Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POTRIVIT (CU, PENTRU)
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 230 pentru POTRIVIT (CU, PENTRU).
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... pe socoteala nucului, dar una e mai cunoscută decât toate: se spune că un bunic al bunicului lui Toader Odobac de astăzi purtase judecăți, tocmai pentru bucata de pământ ce-o stăpânesc și acum, cu unul Cârlibaba, un zgârcit putred de bogat, care nici nu știa de rostul avuțiilor lui. Acesta nu făcea alta decât să se ciondănească mereu cu ... că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ... i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din pricina unei femei! Femeile din ziua de azi nu se asemănau cu celelalte, și tocmai pentru asta el nici nu se însurase; dar la ce folos, când Mitru se lăsase ademenit de Ruja? Și ce fată; tată-său un hoț de ... față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în fața ei. Ruja era voinică, smeadă, ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere și disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări școlare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiți de demonul lăuntric. Libertatea aceasta crește din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să se facă și el simplu școlar, alergând la un loc cu copiii și adolescenții după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalității utilitare zilnice. Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o școală, atâta libertate a gândului și deci atâta putință de înflorire a sufletelor ... pe lume, tot talentul creator, e un simplu amuzament egoist. Când semenii tăi te urcă în vârful piramidei sociale, trebuie să arzi tot sufletul tău pentru a rămâne acolo: nu pentru tine, că tu ești un om, trecător, dar pentru oameni, pentru idealul lor, pe care tu nu trebuie să-l lași să decadă, pentru sublimul pe care trebuie să-l faci să înflorească în inima contemporanilor tăi, chiar de ar fi să-l crești cu
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... a fi primblare prin frumoasa perspectivă ce într-un capăt se începe cu Palatul și Grădina Tuileriilor, trece prin piața măreață a Concordiei, cu obeliscul de Luxor, și, între mărețe alei de copaci, se sfârșește cu Arcul de triumf al Stelei, ridicat de Napoleon celebrităților imperiului. Praterul și Tier-Garten au un alt feliu de podoabă: frumoasele lor alei de castani ... lui Neptun, între patru alei de copaci seculari, vezi tot pe acel loc înconjurat de grile de fier și numit salon, vezi, zic, frumoasele madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scânteietori ca doi cărbuni aprinși, îvălite în mantele negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că ... Felix își așază acum magazinul de bomboane într-o casă frumoasă, zidită de curând de d-lui, tot pe ulița mare, ceva mai la vale, cu antrelele mari și cu ferestre largi. Lăuntrul are să fie împodobit cu stâlpuri poleiți, cu oglinzi mari,
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... mai rămânea inima de râs. Am uitat să spun că tatăl meu, aflând despre focul dragostei ce ardea pe bietul Leuștean, și știindu-l bicisnic cu femeile, se duse la părinții domnișoarei cu pricina, și aduse lucrurile așa, că într-o duminică Aga Leuștean se pomeni, fără vina lui, cu covrigul de mire pe cap. Ce bine-i ședea! Șapte ani a gustat din traiul căsătoriei, în care timp ca un vrednic bărbat ... cămașa cea de noapte, făcea feliurite ghidușii astfel dezbrăcat, cânta prin casă cu o perină la brațe în chip de cobză, imitând pe Barbu Lăutarul, pentru al cărui cântec avea o deosebită slăbiciune, și astfel trecea timpul într-un râs și chef pănă la oara dejunului. Dejunul era totdeauna zdravăn și ... dulandragiilor, unde juca pe un biliard cu buzunări, vechea partidă rusească, meșteșugărind la sotnici și la clapștosuri de se minunau marcherii, și toate aceste întrețesute cu fel de fel de glume potrivite cu locul, cu jocul și cu societatea. Venea apoi masa, și mai zdravănă și mai bine stropită iară, dupămasă, abia putându-se mișca, trăgea câte un talon bun de somn, după ... ...
... și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia și-i duce pe toți la sărbătoarea cea mare ce se ține în fieștecare an o dată pentru împărțirea pânei de toate zilele. Acum stăpânirea oprise această serbare: se dăduse de știre și cu toba prin sat, și în auzul oamenilor adunați la biserică precum că nimeni nu are voie să părăsească de seceriș hotarul satului său, nici să ... casa lui Busuioc e totdeauna de lucru pentru o Simină, pentru tatăl ei și pentru încă doi, trei oameni ce se țin de dânșii. Dar cu Simina n-ar fi voit Iorgovan să deie față; asta și-o pusese el de mult în gând. Prea își ieșise din fire pe atuncea ... zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o sărute, iar acum, cu un an mai bătrțn, îi era ciudă că n-a voit, și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ...
... lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce ... a întoarce. Vai! fuiorul mi l-am tors Și bădica nu s-a-ntors! Adică, ferească Dumnezeu pe-o femeie să se mărite cu vornicul satului, că nu mai are parte de bărbat! Iaca eu, de-o săptămână de când m-am cununat cu Toader Buimăcilă, care-i vornic aici în satul lui Cremene, trăiesc ca ș-o vădană; nu văd pe soțul meu cu zilele și cu nopțile!... (Oftează.) Sărmanu! a ajuns de clacă de când cu prefăcăturile aieste nouă. SCENA II SUZANA, ȚĂRANCE (mergând la fântână cu cofe) ȚĂRANCELE La fântâna dintre flori Fetele se duc în zori Să-și umple cofițele, Să-și scalde gurițele. La puțul fărtatului Merg babele satului ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești ... mă umpli toată de colb, zise ea smuncindu-se ca o zvârlugă și scăpând din brațele lui Andrei; ți-ai găsit s-o scoată cineva cu tine la capăt... ia, mai bine du-te și tu și joacă ceva cu cele fete; nu sta degeaba... Și petrecerea întreruptă pentru o clipă își urmă cursul mai departe; care jucau maus, care preferans, care pichet sau concină, care santase, care lanschenet... în fundul salonului, o claie ... șmutruluiesc iste fete... — Bine: să mi le dai la raport pe cele nedisciplinate; și, foarte grav, plecă în altă parte. Și șmotrul se sfârși cu gajuri, ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i vremea! Coasa ei nu se ostenește niciodată!... Plăcere, frumusețe, tinerețe, toate sunt secerate de dânsa!... Astăzi ele strălucesc cu ... lăcomiei oamenilor! GALBENUL: Îți aduci aminte, scumpa mea, de-acea epocă fericită când ne-am întâlnit în buzunarul căpitanului Costiță?... Sufletele noastre erau făcute unul pentru altul, c[...]ndată ce ne-am zărit ne-am și simțit cuprinși de dragoste. Cât de frumoasă erai tu atunci cu fața ta rotundă și albă ce sticlea și strălucea ca o tabla de dulceți. Cu câtă grație se îndoia talia ta gingașă și subțire! Ce glas dulce și armonios aveai tu atunci! PARAUA: Atunci?... Dar atunci și tu erai tânăr ... era pentru mine o petrecere nesperată. Mi-am aprins iute o a doua țigaretă, și galbenul începu așa: GALBENUL: Istoria mea este legată
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... indignat. — Și iată pentru ce nădăjduiesc, așadar continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu zăbrele de prin cea Precistă. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși pănă-n vârful urechilor, dădu să zică ceva și nu zise nimic ... poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe puternice țițini de fier și deschisă în toată lărgimea celor două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și cu atât mai bine îi cunoștea, cu cât mai toate mânăstirile mari sunt croite aproape pe același plan de gospodărie; iar Grigoriță care, în copilăria lui, fusese crescut la mânăstirea Vorona sub ... dac-a fi plecat la târg, întrebai eu amestecându-mă în vorbă, de la cine cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și cu
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine ... melean porevseis; — Poate să fie frumoase acele ce tu spui, zise tatăl meu, dar e rușine să nu știi limba ta! Mâine vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascalul, care e un om preînvățat; și nu mă îndoiesc că tu te vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire. — O, negreșit! am răspuns cu bucurie. Ne întârziesem a doua zi căci, când am ajuns, am găsit examenul pe la sfârșit. Se cercetase istoria, geografia ș.c.l. Sala era ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei nu aveau asemănare cu vechii feudali războinici ai Germaniei, ci mai lesne se pot compara cu sibariții romani sau, mai bine zis, cu bonții capiștii lui Bachus și Venus, pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul acela se prețuia feÂmeia ca un ... de aproape într-un vier sălbatic, dară, nenimerindu-l, fiara furioasă l-a fost răsturnat jos voind să-l spintece, când deodată Hrițko, cu repejunea unui fulger sărind călare pe fiară, i-a înfipt în inimă pumnalul său de vânat, și cu ...