Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUSPIN
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 314 pentru SUSPIN.
Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei
Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a dus! Același vânt și frig afară – Și soarele-i tot la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ești? În care
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit Ai auzit de Matilda Cugler-Poni Ai auzit vreodată a lebedei cântare, Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare, Roșind recile unde cu pieptul sau rănit? O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit? Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină, Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină, Când soarele apune, când arborii șoptesc Și vânturile toate tainic se înroșesc? Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit Un dor fără de nume, adînc, nemărginit? N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare, Să zbori, să zbori departe și fără încetare? O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume, Nu are fericire, nu are pace-n lume! Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind, Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
Matilda Cugler-Poni - Răchita Răchita de Matilda Cugler-Poni Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios, Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată O luntre sfărâmată de timpul nemilos. Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, Cu crengile-i plecate spre iazul adormit Și ca visând se mișcă, când dureros suspină, Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat, Apoi făr'de credință a rătăcit prin lume Și numai bietul arbor numele l-a păstrat. Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; Cât e de uitătoare inima omenească... Ea singură o știe, ea singură-a văzut!
Mihai Eminescu - Întunericul și poetul
Mihai Eminescu - Întunericul şi poetul Întunericul și poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ? Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Și muzica română chemând din munții-n nouri, Din stelele căzânde, din văile-n ecouri, ...
Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu)
Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu) Cântec vechi de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-un pătimaș de boală, Și mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te dezmierd. Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, Suspinând și amețit, Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier. Căci rănit sunt de amor, De nici tăiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F De ce să mori tu? de Mihai Eminescu Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină. Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină! Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc. Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată Cât te face de plăcută și de demnă de iubit, Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel. Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate. Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. ...
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine...
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine... Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - Din Halima Din Halima de Mihai Eminescu Harun-al-Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează. Durerea toat, adâncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții sale rază. Giafer vizirul l-asfințitul serii I-arată ale vieții vii mizerii. Nu de războaie, chin și crudă moarte  De-adâncul gol al inimei te sperii. Deci într-o seară-ajung mergând departe, Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre, Cu trepte scunde și cu ușe sparte. Aud din întru țipăt și suspine, Aud cum unul bate pe-oarecine, Iar cel bătut țipa strigând mai tare: ,, Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine." Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie, Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede, Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. ...