Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREC. DE LA
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 827 pentru TREC. DE LA.
Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri
... sufletu-ți în ceruri, cu ochii tăi pe valuri. II În orice parte a lumei străin eu mă găsesc, Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc, Și-n orice întâmplare a vieții mele-mi place La gândurile mele părtaș de a te face, Căci din copilărie cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sunt cuprins. III De mă muncește dorul când îmi aduc aminte De vremile trecute a dragostei fierbinte: De simt a mele lacrimi curgând încetișor Când se deșteaptă-n mine al țării gingaș dor, Dureri sau veselie, orice vie simțire M-apropie ... de tine cu-o dulce înfrățire. IV Acum, pe malul mărei, la umbră stând culcat, În liniștea adâncă și-n visuri cufundat, Privesc trecând mulțime de vase călătoare Ce lunecă pe valuri ca lebede ușoare, Și gându-mi le urmează sub cerul fără nori, Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib ... vieți! Se veștejește floarea frumoasei tinereți. Dar sufletul nu-și perde a sale daruri sfinte. El vecinic are viață și își aduce-aminte De oricare simțire, ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... albastre viorele Și-așa mi s-a prins fata, și-așa mi s-a jurat, Că dintre toți voinicii primi-va de bărbat, Pe-acel ce va fi-n stare S-ajungă la fereastra zăbrelei, din călare, Luându-i de pe frunte cununa cea de flori!... Și-ndarn mi se-ncercară vitejii pețitori, Căci nici unul nu poate să facă vitejie, Să capete pe fata crăiască de soție! Pe loc ce vestea fetei lui Crai-Încetinat Ajunse pân la curtea lui Tabără-mpărat, Acesta prinde suflet și iar înveselește, Și plin de bucurie feciorilor vorbește: O, dragii tatii! Astăzi eu-s vesel mult, căci eu Voi ști din voi pe care să-l las în locul meu ... său cal Și-aleargă, dar deodată grăbitul animal Se-mpiedică și cade și trei picioare-și frânge, Iar domnu-i se răstoarnă cu trupul plin de sânge. Pe loc craiul se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de ...
... George Coşbuc - Pe Bistriţa Pe Bistrița de George Coșbuc 1893 Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n ... Închise între stânci Sălbaticele ape Gemeau ca-n agonie Albastre de mânie, Izbindu-se să scape Cu vuiet și cu vaiet — Închise între stânci. La cârma plutei sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri — La cârma plutei sta ! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă — De
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A cocoșului cântare, nici plăcerea de amor, Pe-adormiți n-or să-i trezască din tunericul mormânt; A lor seceri în tot anul adunând de pe pământ Aurite spici în jerbii, prin sudori și osteneală. Aduceau nutrețul casei și a ei chivernisală, Sara de-acum n-or să vie la duioasele soții, Nici lua-vor sărutare de la tinerii copii; N-or să guste împreună simplă cină sănătoasă, Ce se face mai dereasă de zicerea cea duioasă. O, voi carii n-aveți stimă pentru omul umelit, Nobili plini de fantazie mândri-n titlul ruginit, De ce-n ură-aveți săteanul, când a fruntei lui sudoare A produs mărirea voastră ș-avuțiilor odoare? Cruță timpul vreodată dritul ... întinsa rădăcină, Care-umbrează cu mii ramuri ce de zefir se închină, A căzut pe la amiază, întristat și singurel, Țintind ochii plini de lacrimi în plăcutul râurel, Și trezit apoi din visuri murmura niște cuvinte. Uneori fugea la ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
... câmpie, pintre flori, Iar prin relele vieții e mai greu să te strecori: Prozaice umilințe nu pot a le înfrunta. Tu vezi vremile de astăzi. Te-ntreb dacă muza ta, Poftită la tribunale, ar merge să dea cuvânt, Să spuie în bună proză de ce umblă după vânt: De ți-ar zice judecata: "Fiindcă-am aflat că scrii, Fiindcă vorbești cu norii și pui slove pe hârtii, Adu versurile tale, avem poftă să citim ... Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat, La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat? Ai fi zis cu îndrăzneală de-un vulpoi judecător Că îl vezi câteodată cu puf alb pe botișor, Că în cumpăna dreptății cașul el l-a cumpănit, Până ce ... nimic s-au pomenit? La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic: Aicea dau de nevoie, orice mă încerc să zic. De voi să cânt eroismul bunilor noștri strămoși, Aud o sută de glasuri: "Ce? noi suntem ticăloși? Numai cei vechi îți plac ție? Prilejul s-a-nfățișat Și noi dovezi de virtute, curaj nu am arătat?" ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... vuiește mormântul, Răsună un glas din plămâni, Pe care ca toți să-l auză, Îl trage prin nări și prin buză, Sudoarea curgând peste răni! "De prin puțuri și izvoare Toată lumea bea Așa el zicea - Fraților, pricepeți oare Cugetarea mea? Apa-i pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne și mâini Dați-le cu mic și mare Puroaie din răni! Toate țările să fie De sus până jos Și până la os Un popor de carne vie: Lepros și lepros! Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce ... nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată, Încinge desfrânată Un danț nerușinat: Satan rânjind se pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune Cu groaznicul păcat!... Strigați de bucurie, Săltați de veselie, Căci lepra cu urgie Se mișcă pas
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
... cercare A tâmplărilor trecute Ce au văzut, deși pe mare Erau vânturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând de urme rele, Au zis cătră paserele: Feții mei, deși în pace Acest lucru azi se face, Nu e bun și-mi pare rău Despre voi ... Niște fire mărunțele, Când vor crește toate acele, În loc să vă deie mană Să fac lațuri și capcană, Să vă prindă, să vă taie, La frigare, la tigaie. Pănă relele-s mănunte Să mâncați a lor grăunte! Îns-acel june popor, Ușurel în al său zbor, Își bătea de sfatul gioc, Că nutreț afla-n tot loc. Cânepa când răsărisă, Rânduneaua iar le zisă: A scăpa încă-i ușor, Zmulgeți iarba din ... și rețele-ntinde, Paserile grase prinde. Neavând voi ghibacie De cucoară, de becas, Ce d-a iernei grea urgie Peste mări trec făr de vas, Strângeți sburătoare aripe, Mute stați ascunse-n ripe, Păn va trece ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal în mal Pe deasupră-i se prăval, Vârfuri sprijin deolaltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ei se-mpletesc Și în umbră stăpânesc Și în vecinică răcoare Undele-s scânteietoare. Dintr-un mal la celălalt A căzut un trunchi înalt, Mi-a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... copil frumos! Iar Mușatin îi răspunde: Â Geaba mă momești în unde, Geaba, codri, dragul meu, Îmi suni din frunze mereu, Când m-oi duce de la ...
... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât zăpadă se așterne, Ea tot deapănă și țese Fire albe, pânze-alese. Părul ei cel negru, moale Desfăcut ... la vale, Ochii tineri și căprii Strălucesc așa de vii, Iar de râde are haz, Cu gropițe în obraz Și la unghiul dulcii guri, Și la alte-ncheieturi, Și la degete, la coate, La-ncheieturile toate; Ochii ard întunecoși, Fața albă, buze roși, Iar când merge legănată, Tremur sânii ei deodată, Tremură frumseța-i toată. Nu-i subțire, ci ... la sâni, la față, Încât ai ce strânge-n brațe. Tot ce-ar zice i se cade, Tot ce-ar face bine-i șade, Și la vorbă de ...
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
... tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De ... viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește Și cerul se dezbracă de fioroșii nori. Zefirul printre frunze misterios suspină, E limpede-orizontul și cerul luminos; A râurilor șoaptă... Dar unda lor e lină, Iar sufletu ... e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă, ce iarna îl îngheață, Pe care flori nu află sărmanul călător. Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine, Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând zilele mele ...
... suferă, vitejia lui amorțește și trece de la gloate la cete, de la cete la indivizi, și prin urmare baladele strămoșești sunt înlocuite prin cântece de frunză , cântece hoțești. IV Poezia poporală este nu numai expresia cea mai vie a caracterului național, dar ea aruncă și o lumină asupra ... privind babilonia limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar și mă mângâi numai cu credința că acest viitor își va găsi loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sunt un străin sosit în Moldova sau în Valahia, cu dorința de a studia istoria, datinile, natura și geniul neamului românesc. Cumpăr o bibliotecă întreagă de cărți scrise în felurite jargonuri, istorie, poezie, jurnalistică etc. Deschid o carte istorică, și văd în ea nume, date, pomeniri de războaie, însă nici o idee de mișcarea socială, de instituturi, de gradul civilizației diferitelor epoci. Nemulțumit, mă duc să vizitez monumentele, doar voi descoperi un vestigiu din lumea trecută; monumentele lipsesc! Mă întorc deci la limba și la literatura de astăzi! Aicea mă cuprind fiori de gheață! Gramaticile îmi par niște seci disertațiuni de limbistică latină, franceză, italiană... însă nu adevărate gramatici românești. Cercetez literatura și dau de o amestecătură indigestă de ...