Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN ALTUL

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 557 pentru UN ALTUL.

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens al rotației dintre cele două capace e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l recompune prin sinteză. Emil Codrescu este un maistru ceasornicar, aplecat cu îndărătnicie asupra sistemelor chinuitoare din care-i este alcătuit sufletul. Atât de completă îi este expunerea, încât ușor se poate demonstra ... cu carne frumoasă și apetituri întregi, se numește demență stupidă și epocă cinică; și înțelegem ce rezonanță înfiorătoare vor fi avut pentru medicul literat cuvintele: Un amant este o realitate teribilă. Incomparabil mai îngrozitoare decât un soț. Notează doctorul: Întotdeauna mi-a venit greu să schimb apelativul Domnișoară în Doamnă. Mi se pare o imixtiune în lucruri prea intime ... tot ce era posibil pe acea vreme, ca să-l facă a pricepe că bărbatul acesta, în vârstă dospită, îi place ca nici un altul, că ea știe că el o iubește. Însă doctorul Codrescu nimic! El face analiză. 0 face până la deplorabila încheiere: am pentru dumneata un ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi susține acum o teză care va părea multora ciudată, paradoxală, dar care e un sfânt adevăr și anume: un critic, chiar înainte de a citi o producție literară artistică, poate spune că va cuprinde greșeli, că va avea lipsuri. Pentru ce? Pentru ... peste putință, deoarece arta e prea complexă pentru ca în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da însă altă dată ... greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele noastre. Un talentat critic din Franța, Emil Faguet, începe astfel studiul critic asupra lui Balzac [2] : ,,E un curios capriciu al suveranului fabricator de a fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a ... citit; iar acei care nu l-au citit, desigur au auzit de dânsul; e vorba de H. Taine. Taine a scris și el ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... ca să-și facă obiceiul, pentru ca să-și împlinească volumul ori seria, pentru ca să încerce o formă nouă, pentru ca să întreacă pe altul, pentru că i se cere etc., etc. Poetul popular, păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele acestea. El cântă numai când simțirea lui a ajuns la acel diapazon care cere ... ca un primitiv, naiv și curios ca un copil -- nou în fața universului, el a fost în același timp înarmat de cunoștințe ca un învățat și abstractor de idei ca un metafizician. 27. Literatura, și arta în genere, dacă nu e produsul societății decât în oarecare măsură, e, în schimb, cu totul în funcțiune de societate ... cea slabă publicată de scriitorii înșiși, cade în uitare, rămâne în circulație numai opera lor bună -- și ei devin din nou mai mari. 41. Într-un roman, un personaj principal trebuie redat complet, cu calitățile și defectele lui, pentru că romanul trebuie să dea complet ceea ce dă: un mediu, un tip, o problemă etc. Nuvela dă felii din toate acestea. Într-o nuvelă, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul

... voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În țara cocorilor? - Da. - Dar rândunelile un'se duc când se duc? - În țara rândunelilor. - În țara rândunelilor? - Da. - Tată-moșule, aș vrea să-mi crească și mie aripi și să zbor ... e-așa, tată-moșule? - Firește, ție două, lui două și mie una. - Vrei și tu, tată-moșule? întrebă băiatul cu mândrie. - Cum de nu?! Mie un scatiu. Ce fericiți sunt! Băiatul încălecă pe un genuchi și fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă " Măi cazace, căzăcele, ce cați noaptea prin argele "... O femeie uscățivă intră pe poartă cu ... i bată norocul și sănătatea, șopti moșul ca și cum ar fi mustrat pe cineva, și sărută în creștetul capului și pe unul, și pe altul. Și iar începu râsul, și jocul, și cântecul. Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie. Din vorbă în vorbă, copiii se ... mea, că e mai dulce! - Ba a mea, că nu e ca a ta! - Ba a mea, că are ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire. Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis, În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris. Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare; Mă întreabă: Cu ce ... Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit; Lângă dânsa se așează cățelușul favorit, Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele, Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele, Gaița, o stancă și un cântăreț canar, Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin; Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin. Am purces ... părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez ...

 

Ion Luca Caragiale - Mamă...

... ați mai văzut copil! să nu mi-l deochiați! Când a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean de credință să-l învețe mânuirea armelor, călăria, înotatul, jocurile felurite și cântarea din harfă și din gură — în sfârșit toate câte trebuiesc ... în brațe și-l sărutau, și femeia zicea: — Mulți feciori de-mpărat or mai fi, da ca și ăsta al nostru, nu mai crez altul!... s-a isprăvit! Au trăit ei așa cu toții, la curte, în bună pace, liniștiți și fericiți, fiecare cu partea și gândul lui ... un flăcău ca un brad. Dar într-o zi, iată că vine de la palat curteanul, învățătorul lui, acasă, și zice vesel: — Știi tu un lucru, dragă nevastă? — Știu, dacă mi-ei spune... — S-a hotărât! îl însurăm pe Florea... — Pe băiatul nostru?... cum asta ... Sări, toți... 0 descheie la sân și dă-i cu oțet de trandafir. Vine și Florea: — Mamă-doică! Și-ncepe să se vaite ca un copil mic și să se bată cu pumnii-n cap: — A răpus-o pe mama-doica!... Aoleu!... nu mai e de rană ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună-ncet în suflet, ca un cântec adormit, Din trecutul tău crâmpeie de icoane și de fapte Ca prin vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge ... cu neputincioasă mână Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un ... sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care ... intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid succes și aceasta îi procură din partea impresariului imperialului Teatru de la Scala un angagiament ca să compuie trei opere în stilul seriu și comic. Spre împlinirea acestei obligațiuni, el compuse în toamna anului 1840 opera comică Un giorno di regno sau Il finto Stanislas , care fu priimită cu mare răceală. Vom arăta mai în urmă cauzele care influințară la căderea acestei opere ... o durere atît de mare. În fine, după acest period de timp, plin numai de memoria pierderii consoartei sale, d-l Merelli prezentă lui Verdi un libret ce fusese declarat de nemuzicabil de către ...

 

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare

... desface cu răbdare și a generaliza fără prevenire se dovedește eclatant chiar prin diversitatea aproape paradoxală a exemplelor cercetate unul lângă altul: Tolstoi, Agârbiceanu, Dostoievski, Brătescu-Voinești, Proust, Marcel PrĂ©vost... Este obiectivitatea în plin, sau, cu un cuvânt mai potrivit în materie: e un amestec fericit de generozitate cu dreptate. Mie, cel puțin, îmi pare indispensabilă o generozitate nesecată, pentru a prepara un așa de substanțial exemplu, cum face dl I. cu perechea IrinaLitvinov a lui Turgheniev. Acestui Feuillet-Bourget rusesc, cum e Turgheniev în Fum ... a regulilor versificării. Totuși grecii din vremea de plină productivitate poetică au știut doar bine ce este expresivitatea versului, și au și numit-o cu un cuvânt deosebit: ethos. Numai studierea versului din acest punct de vedere interesează interpretarea și istoria propriu-zisă literară. Cealaltă privește numai pe grămătici. Cercetarea caracterului ... spune ThĂ©odore Reinach în prefața manualului său de muzică greacă și nu știu să scandez adevărat o odă a lui Pindar sau un vers al lui Bacchylides. A scanda adevărat, înțelegem: a-și da seama de frumusețea versului, adică a actualiza valoarea ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... lui. Desigur, nu-i fără interes să căutăm a ne înțelege cât mai bine când vorbim, măcar dacă nu e în discuție decât un subiect așa de puțin vital ca teoria poeziei. Poezia este un cuvânt foarte vechi, și lesne se întâmplă ca înțelesul cuvintelor care durează prea mult, care trec adică peste marginile în timp ale societății în care ... povestea deunăzi că a citit versul întâia oară când încă nu împlinise doisprezece ani, și că a simțit o mare zguduire (un transport singulier et je le crains, presque charnel un tremblement voluptueux de tout mon Ä™tre un enthousiasme ou se confondait le plus troublant mĂ©lange de langueur et dĂ©nergie). Nu cred că mulți copii francezi să fie tot atât de ... decât o glumă. Filozofia aceasta e doar, în fond, o căutare a atitudinii mistice. În cursul certei literare de la care am pornit, un literat, Paul Tuffran, a scris lui Bremond mărturisirea următoare: poezia nu mă impresionează decât atunci când seriile pe care ea le desfășoară serii ... de ce din acele situații, și nu din altele, pornesc asemenea asociații deschise nu se poate descoperi. Tot astfel nu se poate spune de ce

 

Dimitrie Anghel - Scînteia

... pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi pentru ochii orbi, de ce să umbli cu un rug aprins în întunerecul unui pustiu, de ce să faci pe Vestala și să slujești un cult să întreții o putere, să păstrezi o bucată de soare în tine ca un diamant ascuns în întunecimile sepulcrale ale unei mine, cînd întunerecul e o neagră mască ce poate să ascundă toate infirmitățile, cînd umbra e un văl ce poate să cadă peste toate gesturile lașe, cînd noaptea e o pată atît de ocrotitoare tuturor micimilor ! Să știi că poți fi un ... umbră de aur luminoasă, o ciudată ființă urzită din clare transparențe, un capriciu al naturii zămislit din fosforescențe și iradiări, o diafană imagine scăpată dintr-un creer de zeu într-un minut de fericită inspirație, că poți să alergi liber, să bați văzduhul căutîndu-ți drumul fără nevoia unei busole, să razi pămîntul, aprizînd o scînteie ... putea surprinde într-un moment de deznădejde și de îndoială. Capricios, fantastic, nebun, plin de toane și de fantazie, neascultînd nici o lege și nici un obicei, sărind de ici-colo, scînteie azi și fulger ascuns într- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>