Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VÂNDUT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 282 pentru VÂNDUT.
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel traducere de Constantin Negruzzi După stricarea Troadei, în vreme ce rămășițurile zidurilor, a capiștilor și a palaturilor sale încă abureau și când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul și copiii săi erau îngropați, când femeia și fiicele sale se duceau în robie să slujească pe niște biruitori fuduli și când acești însuși biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alții pe mări, unde cu ticăloșii să umble din țărm în țărm, în voia valurilor, a vânturilor și a furtunilor, — în sfârșit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai rău că pentru ...
Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...
Emil Gârleanu - Bătrânii Bătrânii de Emil Gârleanu Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând și pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu fața plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliș, soțul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbește la masă, sfarmă pâinea și o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă. La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna și i-o ținea strânsă ca într-un clește. Într- ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... cu făgadă Ca, deacă-l va pune la domnie, Țara-i va supune, și-în dovadă De plecare, cu haraci îmbie? Românu!... Cine patria sa vinde? Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în putere ...
Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... suflete de țigani (pentru că băbăcuță-său e creștin bun și i-a dat Dumnezeu putere și peste sufletele țiganilor; când va le vinde, le dă de zestre, le dăruiește, le face danie pentru iertarea sufletului său, ba încă, când va voi, le poate da și dracului). Ninecuță-sa ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ! Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, - rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi. Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte'n lume, și nu le merge rău. La o ...
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
Ion Luca Caragiale - Naţiunea română Națiunea română de Ion Luca Caragiale 1889 Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în Capitală, pe vremea războiului independenței; voi să vorbesc de Națiunea română , pe care o dădeam la lumină Frederic Dame și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cît de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la Dame, cam așa: "Iubite amice, Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi." Îl cunoșteam pe Dame ca pe om deștept și întreprinzător. Fără întârziere m-am dus să-l văz, torcând pe drum fel de fel de frumoase închipuiri. În câteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n-avusese țara până atunci; o gazetă fără coloare politică; o gazetă de informațiuni de pe câmpul războiului; o gazetă care să cultive entuziasmul popular pe chestiunea independenții... Să-i căutăm numele... Numele unei gazete e greu de găsit; dar după câteva minute de ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda Pastramă trufanda de Ion Luca Caragiale În portul Kavalei, de pe coastele Archipelagului — până nu se pomenea de vase cu abur — într-o dimineață se pregătea o corabie mare, încărcată cu mărfuri și cu mulți călători, să pornească spre coastele de răsărit, la Iafa, în Asia Mică. Între călătorii aceia, se afla și unul Iusuf, un negustoraș, mergând la Ierusalim după daraveri. Omul se suise de cu vreme pe corabie, să-și găsească loc bun și se așezase jos turcește, pe chilimul lui, mai la o parte, ca să nu stea în drumul corăbierilor, cari umblau de colo până colo serta-ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură- ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel traducere de Constantin Negruzzi După stricarea Troadei, în vreme ce rămășițurile zidurilor, a capiștilor și a palaturilor sale încă abureau și când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul și copiii săi erau îngropați, când femeia și fiicele sale se duceau în robie să slujească pe niște biruitori fuduli și când acești însuși biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alții pe mări, unde cu ticăloșii să umble din țărm în țărm, în voia valurilor, a vânturilor și a furtunilor, — în sfârșit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor Iluzii pierdute. Un întâi amor de Mihail Kogălniceanu Prefață și cu duh umilit că toate numele din aceste file sunt închipuite, că n-am înțeles pe nimene, că tot este obștesc și nimică personal. ILUZII PIERDUTE Într-o seară de iarnă sau de primăvară, zău nu ți-oi ști spune, pentru că nu sunt astronom, dar știu că era în mart, era adunată o mică societate alcătuită de tineri și de dame asemene tinere; este de prisos să spun că erau și frumușele. Această societate era în Iași, într-o uliță al căreia nume nu ți l-oi spune, fiindcă eu însumi nu-l cunosc. Știut este geograficește și statisticește că capitalia Moldaviei nu samănă în nimică cu celelalte capitalii blagoslovite de Dumnezeu. Iașii, oraș vestit prin feredeul turcesc, prin cârnații lui Carigniani, prin apa de la Păcurari, prin vorba nemțească a lui Regensburg și prin plăcintele răposatei madamei dumisale, prin ruinele lui Ipsilant, prin minunatele păpușe ce tot anul se văd ziua, iar de la Crăciun și până la lăsatul secului și noaptea, prin o berărie nemțească, prin lărgimea și frumuseța ulițelor, prin o fabrică de chipuri de ipsos, ...