Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VREMURI

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 1167 pentru VREMURI.

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... mă credeam un soldat strașnic. Multe am văzut în ulița aceasta, în multe întâmplări am fost și eu amestecat, și multe lucruri de pe acea vreme sunt închise în sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, îs ascunse bine colea, și cine știe dacă vreodată farmecul sau durerea lor vor ... ce se întindea cu încetul și pe jos: îi izvora sângele din cap. Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama se apropie și ... Pentru numele lui Dumnezeu, ce cauți tu aici? Mă ridică, apoi îmi întoarse capul cu mâna și mi-l sprijini de umărul ei. În această vreme veni și mătușa Smaranda. Am auzit scrâșnetul chibritului ce aprindea lumânarea, am auzit cele câteva cuvinte, întretăiate, ale soldatului ce povestea tatei: Un zid dărâmat ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din ... a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între lucrușoarele puse și rămase la locul lor de zile, de săptămâni întregi ... ca o clipire, mi-au trecut prin cap toate amintirile grozave despre acești lupi ai mărilor. Vroii să mă ridic, să plec, dar, în aceeași vreme, uriașul se apropie, se plecă, luă pe Puiu în brațe și, în spaima mea, îl ridică cu furie de două ori până în tavan. Apoi ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme și vă fac să huzuriți de bine. Și mai mult decât atâta: orice venetic, în țara asta, este oploșit de dumneavoastră, și-l priviți cu ... dinapoi cu grămada și du-le la curte. Îți poți închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe capul meu! Văzând eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jeluiesc. Și boierul, în loc ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... de gură și mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viață mai bună; dar se vede că nici poftea el una așa, de vreme ce nu-și astâmpăra gura cătră mai-marii săi măcar să-l fi picat cu lumânarea. De copil, în seminarul Socola, unde-a învățat ... iscălea. Și din școlar, profesor a ajuns la Socola; și duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere ... tot așa, și iar așa, până i se făcea viața neagră și aici; apoi iar se întorcea la Iași, îndrăgindu-l pentru o bucată de vreme. Duh neastâmpărat și cutezător în predicele sale de pe amvoanele bisericelor, înțepa ca vespea, zicând: — Elisei a curățit de lepră pe Neeman ... românească s-au puiezit, ca și holera adusă în Moldova pe cozile cailor rusești la 1828. Starițul, nemaiputându-i sta împotrivă, zicea de la o vreme: "Hai pacam, părinte Isaia", cinstindu-l cu rachiu îndulcit cu miere, pahar după pahar, până ce părintele Duhu spunea: Lasă-mă în pace, cuvioase, că ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... Mă puse la Istoria sfântă prin întrebări și răspunsuri ; din grecește îmi tălmăcea românește. Din ziua aceea nu-mi mai fu urâtă cartea, în scurtă vreme mă puse la Grămatică, la Hrisorora, la Esop, și ajunsei în doi ani și până la tom. Chipul, mergeam bine, că înțelegeam ce învățam, pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...

... au adăogat că dacă s-ar fi coborât în adevăr un înger din cer, acela neapărat ar fi făcut ceva mai de seamă; pe câtă vreme chipul zugrăvit în somnul zugravului este tot așa de slăbuț ca operă de artă ca și tot restul icoanei. Oricum, papa de la Roma, auzind ... unii lepădați de cele sfinte, au proclamat că povestea zugravului este adevărată și au aruncat blestem asupra acelora cari o puneau la-ndoială. Astfel, câtă vreme Toscana a fost mare ducat, la Florența, capitala ei, marele-duce mergea în toate serile la slujba bisericii cu icoana făcătoare de minuni ... mergea să se roage în amvonul bisericii pâna să se deschidă ușile. După ce și-a urmat el așa cu toată osârdia închinăciunea vreme îndelungată, iată că s-a milostivit preasfânta de el și s-a hotărât să-i trimită omului nevoiaș, atâta de mâhnit ... a tras cu urechea și a-nțeles, auzindu-i, că cu așa prilej de-mbogățire trimis de sfânta, nu se mai întâlnește multă vreme. S-a apropiat binișor fără să sufle de cei doi cerșetori, și cu câte o mână le-a smuls și unuia ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... conving că are omul toata dreptatea... De trei ori binecuvântat, diluviu! 1) ad rem: căldurile au fost, ce-i drept, foarte tari și înainte de vreme; 2) ad locum: se spală Iașii; nu-i vorbă, Iașii sunt un târg tare curat; dar orșicât, cineva, cât de curat să fie, tot nu ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... zidiri ce se găsesc în Cetățuie sunt toate mai mult sau mai puțin păstrate în întregime. Turnul cvadrat de deasupra porții poate încă sluji multă vreme de cușcă clopotelor în lipsa prilejelor de războaie. Biserica, în care sunt portretele lui Duca Vodă și ale familiei sale, se află încă în bună ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

Ion Creangă - Ivan Turbincă Ivan Turbincă de Ion Creangă 1880 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând. Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... solid; fiindcă, dĂ© ! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... târgurile și satele de prinpregiur. Atunce Ștefan neașteptat iese din codruri, face un așa puternic atac asupra turcilor, încât, fără a le lăsa vreme de a se întruni, îi înfrânge și-i alungă. Numeroasă mulțime piere de sabie, alta se îneacă în Moldova și în Siret ș ... ne vom sili a arăta faptele de la Războieni atât de adevărat, cât cu putință; și așa îcepem: Mohamed II, de mai multă vreme avea ochii țintiți asupra Moldaviei, a căreia putere din zi în zi creștea prin ostășeștile talente ale viteazului Ștefan. Prevăzând că acel stat ... trimite către sultanul soli, rugându-l ca să nu lovească pe domnul Moldaviei, care era, după pretenția leșilor, vasal Poloniei. Dar acești soli puseră atâta vreme întru a purcede și întru lunga lor petrecere în tabia otomană, încât se întoarseră în Polonia de-abia după un an, când toate ... am zice, o parte a Moldaviei; căci, de la începutul principatului, genovezii, stăpâni ai Caffei, simțiră că nu se vor putea ține multă vreme în Crimeea, din pricina popoarelor barbare ce-i învecinau. Ei, dar, căutară a se uni cu moldovenii, nația cea mai puternică și mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>