Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ACEASTA

 Rezultatele 1441 - 1450 din aproximativ 1467 pentru DE ACEASTA.

Alexandru Macedonski - Ocnele

... Alexandru Macedonski - Ocnele Ocnele de Alexandru Macedonski Guri deschise-n vârf de stâncă, galerii nemăsurate, Bolți al căror arc se pierde într-un haos neguros, Astfel se deschid sub munte ocnele înfricoșate, Cel de pentru vecinicie loc de muncă fioros! Aci fumurile lumii nu pot să se mai scoboare, Și nici vaiete, nici lacrimi nu pot să reurce-afar', Iar pe ceruri de ... rețeaua pe sub muntele tăcut. Zgomotul de voci confuze pare ș-azi că-l aud încă Câte inimi sfărâmate, Dumnezeule,-am văzut! Câte chipuri sigilate de o suferință-adâncă, Umbre searbăde și triste pe la ochi-mi n-au trecut! Am văzut și tinerețea în deplina-i bărbăție, Cu suavele ei ... de poezie, Ridicând de disperare pumni nemernici către cer! În zadar sunt însă toate. Cel ce intr-aci o dată, Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar, Inimă, putere, viață, să-și zdrobească singur cată, Și să lase-orice speranță pentru vecinicie-afar'! Am văzut și bătrânețea de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii care te-nspăimântă. Ochi în care nu ... ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna

... Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari ... speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de ... Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde celor adunați — ,,Eu sunt de părere luptă să nu dați! După multe păsuri și cercare vană, Mi-este cunoscută spada musulmană. Voi duceți în luptă prea puțini ostași; La vânat ... ta scăpare la nefericire!" Turcii dau năvală, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel într-o turmă lupii când coboară, Fără de repaos, sparg, fărâm, omoară. Huniad cu mândra ceată de români Cade printre dânșii... vin la piepturi, mâini, Intră pân'la corturi unde-n pace lină Amurat răsfață fruntea lui senină. Se spăimântă... fuge... însă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... plâng... Lacrimile nu dau pâine, și nici jimbla cea uscată Nu se cumpără cu ele, dacă pică sau se strâng. A! Civilizare! Secol de progres și industrie, Ai mașini de aburi duse, și cu trăsnetul te joci, Secol plin de prevedere, secol de filantropie, Tu ai întrecut desigur ale Romei vechi epoci, Împărat atotputernic, pe uscat ca și pe valuri, Îți îndeplinești menirea și nu am de zis nimic, Dai femeilor calvaruri și poeților spitaluri, Secol de filantropie, cine zice că ești mic? II Viscolea cumplit afară și era o noapte sumbră, Se ghiceau, plutind prin colțuri, bestiale năzuinți, Ș-arătând ale ... clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... uiți a ta durere și vocea să-i asculți, Și mult mai sus de secol, râzând de calomnie, Să te ridici deodată pe brațe de adulți, Vărsând în a ta urmă torente de-armonie, La care să se-nchine dușmanii cât de mulți! Puteai, râzând de versuri la front aliniate, Să țeși o nouă pânză de rime zdruncinate, Și-ntr-însa să amesteci real cu ideal, Făcând pe a ta Muză în clipă să creeze Taverna-n care vinul ... poet, ca mine tu n-ai trăit în lume, Să simți indiferența cum vine să sugrume Din inimile noastre, cerescul simțământ, Ce sparge închisoarea-i de humă, ca să zboare Spre tot ce este rază, scântei, parfum, splendoare, Spre tot ce te ridică în cer de pe pământ! Ai suferit, desigur, dar niciodată încă, Oriunde te conduse destinul tău incert, Tu n-ai murit de foame, ca palidul Gilbert, Și patria-ți, — ingrată fiind, — ți-a zis: ,,Mănâncă!" Cântași cu toate-acestea un imn de-amărăciune, Sarcasmele rânjinde pe buze-ți se-ntâlnesc, Dar spune-mi oare-atuncea, izvor ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

... ce înălțase o secundă Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă... Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare, Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare. Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer; Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă, Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă... Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați ... om în leagănul ei magic îl adormi — și el uită -- Cu clarobscur mască urâtul și șterse formele prea bruște, Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de muște, Și zise dealului să cânte, și dealul nu mai pregetă, Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară, Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară, Și zise paserei să cânte, și la porunca uimitoare, Se înălță parfum de roze și cântec de ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu ... au face până n-au trecut pintre nicovală și ilău? Casa, bisericile, corabia, puștile, tunurile și alte lucruri nenumărate, așa-i că n-ar fi, de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ț-oiu spune de casă, de sapă, de secere, de coasă și de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ț-oiu spune de cele neapărat trebuincioase. — Mă faci să te-apuc iar la scărmănat, moșule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble ... ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În ... cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... său, atâția oameni voinici au păzit și n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ținut atâta sumă de bani și de aceea, iată, mă înduplec și te las ca să pândești, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbutești. Atunci fiul ... decât îl azvârlise zmeul; și, când era prin dreptul lui, îl atinse pe umere. Zmeul, speriat, stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă și se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige: - Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt; și, văzând pe fiul de împărat ce-i ieșise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ți rămâie oasele pe alt tărâm ... opinti o dată, aduse pe zmeu și, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi și-i și tăie capul. Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulțumi că a scăpat-o de ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de... MIRON: țâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale ! Scena 4 Cei de sus, Domnica (aducând o oală și două pahare) DOMNICA: Iaca vinul; cătați de nu vă chefăluiți cum ve-i obiceiu. MIRON: Taci tu, nevăstuică; știi că vinu îmi dă chef să fac niște lucruri... și... DOMNICA: și â ... vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.) MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe. TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit, MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați ... grădina curții? MIRON: Ha, am înțăles. îți temi nevasta TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ș-aș pune rămășag că ș-au pus ochiu pe ceva. MIRON: Zău se poate. Dar adecă ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>