Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CEL MAI) APROPIAT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 437 pentru (CEL MAI) APROPIAT.
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... picioare și așa l-au mântuit de bătături, sau l-au stropit din creștet până în talpe. El a fost la teatru, la cel franțuzesc, la cel nemțesc sau la cel românesc, nu-i nimică. El a auzit cântând din gură pe dl Bruker, din scripcă pe dl Stiulțer. El a văzut ... priveliștii ce așteaptă să se destindă dinaintea privirii sale. El vine pe drumul de la Păcurar, spre pildă. Iașii de departe se arată în cea mai frumoasă poziție; bordeile nu se văd, palaturile albesc, turnurile bisericilor strălucesc cu o mie de raze. Atunce inima-i zvâcnește, mai că-i sare din loc, pulsul său bate o sută douăzeci de ori pe minut; nu se poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar se apropie de barieră; și ce vede? Două rânduri de bordeie acoperite cu paie, nevăruite, locuite ... are marfă cu dânsul. Minunat de o asemene întrebare care-i dovedește că oamenii il socot de bacal sau brașovean, el nu știe ce să mai ...
... Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... hohote de se răsuna câmpul. Acest lucru îmi aduse aminte de un provincial cu frica lui Dumnezeu, care, fiind întrebat la teatru de ce râdea mai tare decât toți, de vreme ce nu înțelegea nimic, el răspunse cu nevinovăție că râdea de râsul celorlalți și mai ales pentru că plătise zece lei. Cu toate aceste, fiindcă tot lucrul în lume trebuie să aibă un sfârșit, convorbirea noastră atât de fierbinte începu ... o întâmplare tristă sau grozavă, în care apa juca rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul Bistriței era încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut cu o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul ... poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră cu o apă atât de înșelătoare ca Bistrița, mai ales că acea mică tulburare nu ne-a oprit nicidecum de a admira mai târziu frumosul și mărețul apus al soarelui. Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți, până și pe judecător; căci priveliștea era vrednică ... ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc. Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă și să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a ... După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta...re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul. — Bună masa, cumătră! Ti!!! da' ce mai de pește ai! Dă-mi și mie, că ta...re! mi-i poftă! — Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ți-i așa de poftă, du-te și ... coadă, începu a striga: — Hei cumătre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut să nu mai rămâie pești în baltă? Ursul, auzind că încă-l mai iÄ� și în râs, se înciudează și mai ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ ... ce și pentru căci s-au învrednicit a lăcui într-însa 12 ani sfânta sfintelor cea adevărată, adecă sfânta Fecioară, care au născut mai presus de fire pre sfântul sfinților, pre Mesiia cel făgăduit. Și cum că să închipuia besĂ©rica acĂ©ia ceriului iaste lucru dovădit, căci ia iaste ceriul cel adevărat carele au răsărit pre soarele dreptății și în pântecele ei au lăcuit ca întru al treilea ceriu o față a sfintei troițe ... Dumnezeu, după cum zice David: Voia celora ce să tem de dânsul va face și rugăciunea lor va asculta. Împlinindu-se sorocul sfatului lui Dumnezeu, cel mai nainte de toț vĂ©cii și sosind vremea și ceasul acela, aflându-se și vase alĂ©se ca acĂ©lia, binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... face să înflorească portocalul și naramzul, pînă la frigul și zăpezile ce reprezintă natura în dezolațiune. În partea opusă are un parc adornat de cei mai frumoși arbori ai climelor calde și de florile cele mai alese și mai odorifere din tot universul. Pe marginea acestui parc curge giganticul fluviu Innul care, prin zgomotul undelor sale ce formează o mulțime de cataracte și cascade ... mi să umple inima de întristare. Acum cunosc cît de mare dreptate aveai cînd îmi ziceai că omul, fie oricît de avut și pus la cel mai nalt grad de mărire, nu poate să fie fericit de nu va avea un amic sincer și pacea conștiinței. Le aveam pe amîndouă, dar prin ... cascadei Innului; iar razele ei, căzînd orizontal peste elementul furios, îi da aspectul unui bazen plin de aur topit, din care săreau miriade de scîntei mai luminoase decît diamantul și se pierdeau în întunecoasele privaluri ale abisului. Pe eminența muntelui ce cade în partea dreaptă a fluviului, și la ... Prostitută apocaliptică! Strigoi infernal! Pînă cînd vei suge tu sîngele atîtor populi martiri? Pînă cînd vei semăna discordia între națiuni, ca să le poți sfîșia ...
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... răpit pe fiica ta, Ș-am ucis pe frate-tău, [10] Viteaz mare cât un leu, Care-a fost dușmanul meu!" Ghirai hanul cel bătrân Uită hamgerul la sân, Și cu glasul oțerit Pe loc a și poruncit La mârzaci de cei mai mari Și la cincizeci de tătari Pe Grue să-l ducă-ndată La cea mănăstire naltă! II Tătărimea purcedea Și pe Grue mi-l ducea ... la litean, Că liteanu-i om viclean. [14] Ci să-l vinzi la un român, Că-i om drept și bun stăpân Și de mână mai dănos Și de suflet mai duios. [15] El pe negrul de-a avea, Tot de nunți mi l-ar ținea. Eu la dânsul l-oi vedea Ori la ... de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomenește de frumusețea tinerilor persani și de ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... a scăpat-o de atâtea ori de fel de fel de primejdii și pieire, să sufere rămășițele ei pământești asemenea ocară!... Nu-i vorbă, mai târziu, drept-credincioșii slujitori ai altarului au adus niște oase, pe cari le scăpaseră ei de foc, și cenușa, pe care n-o putuse spulbera ... strălucită, le-au așezat în altă biserică... Dar ce folos! Sfânta tot mâhnită a rămas acolo sus, zicând: „Dacă Parisul meu nu mai are nevoie de ocrotirea mea, atunci cu de-a sila nu i-o voi mai da!" Și nici nu i-a mai dat-o... Când în anul 1871, generalul Trochu, apărătorul Parisului, împresurat de germani, a văzut că nu-i mai rămâne nimic de făcut soldățește, a dat faimoasa proclamație creștinească prin care chema ocrotirea sfintei Ghenoveve, mântuitoarea Parisului în vremuri de năvală a ... soldat, a zis: „Eu pot ajuta pe cine a crezut înainte, nu pe cine crede pe urmă". Așa că degeaba ar mai scoate astăzi parizienii racla cea nouă a sfintei... Nici moaștele ei n-ar mai voi să poruncească, nici apele poate n-ar ...
... vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce-ți dă asalt biruitor, pururea metamorfoză ce ți se dezvălește sub ochi, și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc toți copacii și ... vechile balade, numai singurătăților li se potrivește... În arca lui Noe n-aveau ce căuta astfel de ființi, și domnu' Hube, avînd poate o ureche mai muzicală decît patriarhul Noe, la cel mai mic zgomot sărea în sus. Fac această apropiere fiindcă tinerile vlăstare încredințate pedagogului erau toate dăruite cu numele unui dobitoc, toate speciile pure ori impure ... de vînt ori asurzite de surdina zăpezii, se auzeau sunetele clopotului, veșnic și neîndurat suna din oră în oră măsurînd timpul care trecea fără să mai poată aduce nimica nou pentru dînsul. În sunete clare și sunete triste era țesută viața lui, o ploaie fărîmată de sunete erau ceasurile și zilele ... ce-i sta dinainte și elfele vor putea veni, în sfîrșit, neturburate, să-l ia de mînă și să-l ducă aiurea, într-o lume mai
... numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la ... cazi la vederea cuiva, să fugi când prin pădure, când prin vâlcea, să nu te vadă nimeni. Să fugi și să-l chemi pe Dumnezeu cel milostiv. Hristos cu tine! Tătuca îi vârî în mână legătura cu bani, iar ea își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari ... cumpănește. — Ce, ziceți, fraților, îmi pare că fetița trebuie înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca
... numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la ... cazi la vederea cuiva, să fugi când prin pădure, când prin vâlcea, să nu te vadă nimeni. Să fugi și să-l chemi pe Dumnezeu cel milostiv. Hristos cu tine! Tătuca îi vârî în mână legătura cu bani, iar ea își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari ... cumpănește. — Ce, ziceți, fraților, îmi pare că fetița trebuie înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca